Duminică, 25 noiembrie: zeci de mii de români au venit la București să trăiască pe viu un eveniment istoric și au aflat că istoria nu e de nasul lor. Deși au străbătut sute de kilometri pentru a participa la sfințirea Catedralei Naționale, catedrala le-a apărut ca o himeră învăluită în ceață, pe care au fost nevoiți să o privească din depărtare, urcați pe garduri și împrejmuiți de jandarmi.
La slujbă au avut acces doar clerul, politicienii și cei care s-au remarcat prin sponsorizări generoase. Oamenii de rând au rămas în stradă, îndurând frigul și înghesuindu-se unii într-alții. Între ei și Biserică n-a fost doar o distanță prea mare. Au fost și limuzinele somptuoase, și turbanele cu sclipici, și paturile moi de la Marriott, unde prelații au fost cazați și invitați la agapă.
Catedrala și-a deschis porțile abia după orele amiezii, când credincioșii veniți din țară plecaseră deja spre autocare: dezamăgiți, înghețați și derutați de imensitatea bulevardelor. În urma lor a rămas o imagine simbolică pentru Anul Centenarului: imaginea unui neam blestemat să fie umilit și tratat cu dispreț de instituțiile care ar trebui să-l slujească. Aici este cronologia unei zile istorice. Însă istoria nu e întotdeauna glorioasă și sfântă.
Articolul complet realizat de Recorder.ro îl găsiți aici: http://bit.ly/2DLA4DO