Valentina Cornescu este copywriter și lucrează în publicitate. Acesta era domeniul în care visa să ajungă și în care se simte bine. Însă, nu își atribuie meritele. Crede că succesul de la muncă e, mai degrabă, un concurs de circumstanțe sau că, pur și simplu, a avut noroc.
Elena Maleca e parte a unei agenții de promovare digitală. Se încarcă de la oameni, proiecte și idei noi. Își setează obiective înalte ca să livreze calitate în munca pe care o face. Și, deși primește feedback excelent mai tot timpul, îndoielile în propria muncă și persoană par să nu se mai termine.
Nicoleta Colomeț face product marketing management. Cu cât avansează mai mult în carieră, cu atât mai multe așteptări are de la sine. Ajunge deseori să își pună la dubii competențele, dar înțelege care e sursa îndoielilor și nu se lasă acaparată de ele.
Firul roșu între povestirile personajelor de mai sus este un fenomen psihologic larg răspândit. O eroare de gândire care ne dictează că nu avem suficiente cunoștințe, chiar dacă rezultatele spun altceva. Mai mult, 70% din oameni pot experimenta acest fenomen la un moment dat în viață, iar la baza lui stă un nivel înalt de anxietate. Vorbim despre sindromul impostorului.
Ce este sindromul impostorului
„Sindromul impostorului a fost pentru prima dată identificat în 1978 și se referă la tendința de a crede că nu suntem atât de competenți pe cât ne percep ceilalți. Ba mai mult, punem reușitele și succesul pe baza norocului și trăim anxietate ca nu cumva ceilalți să afle că nu suntem atât de buni”, explică Viorica Ursu, psihologă cliniciană și psihoterapeută.
Psihoterapeuta ține să menționeze că „experiența de impostor” nu este o tulburare mintală, ci un mod de gândire distorsionat, o deformație cognitivă.
„Este o capcană mintală. Ne este foarte greu să interiorizăm reușitele. Chiar dacă acumulăm succese, există o bătălie între a o ști și a o simți. De fiecare dată când facem lucruri bune, le explicăm prin motive externe și, de fiecare dată când nu reușim, o luăm personal”, spune specialista.
Pe parcursul activității sale în publicitate, Valentina a simțit pe pielea ei efectele sentimentului „de impostor” și tendința de a nega orice rezultat bun pe care l-a obținut.
„Noaptea nu dormeam, refulam și îmi făceam scenarii care amplificau îndoielile. Începeam să mă întreb dacă nu cumva e vorba de o pură întâmplare, noroc și că meritele nu-mi aparțin. Iar când cei din jur îmi confirmau că ideile mele sunt bune, mă gândeam că le e milă de mine și îmi zic asta doar ca să mă facă să mă simt bine. Începeam să cred că tot ce am construit este mai degrabă un cumul de evenimente fericite de care am avut noroc”, mărturisește Valentina.
Citește și: Șefii influențează sănătatea mintală mai mult decât doctorul și terapeutul, spune un nou studiu
Nicoleta povestește că s-a confruntat cu sindromul impostorului pe parcursul întregii sale cariere, dar la etape diferite.
„Cu cât avansezi mai mult, cu atât mai frecvente sau mai pronunțate sunt aceste incursiuni ale sindromului. Probabil, când ești la început de cale, ești mai puțin conștient și nu te afectează atât, dar pe măsură ce te dezvolți și cresc cerințele față de propria persoană, începi să pui la dubii unele competențe”.
Cele 5 tipuri ale sindromului impostorului
După Valerie Young, specialistă recunoscută internațional în sindromul impostorului, există cinci tipuri de bază ale acestui fenomen:
Perfecționistul. Perfecționismul și sindromul impostorului merg adesea mână în mână. Perfecționistul își stabilește obiective înalte, iar atunci când nu reușește să le atingă, își pune la îndoială propria competență.
Expertul. Persoana resimte sentimentul de impostor din cauza lacunelor în cunoștințe și abilități într-un anumit domeniu sau subiect. Crezând că nu va ști niciodată suficient, se teme să nu fie descoperit ca fiind neexperimentat sau neștiutor.
Geniul înnăscut. Individul crede că trebuie să fie un geniu înnăscut ca să performeze și să însușească abilități noi. Dacă îi ia mult timp să învețe ceva nou și nu îi iese din prima, se simte rușinat și incapabil.
Individualistul. Obișnuiește să facă totul singur, fără să ceară ajutor. Sentimentul de impostor se face resimțit când e nevoit să depindă de sprijinul altora, ceea ce îi alimentează îndoielile de sine.
Supereroul. Individul are convingerea că este impostor în comparație cu colegii săi. Deseori muncește până la suprasolicitare ca să demonstreze că se ridică la înălțimea așteptărilor.
De ce ne simțim impostori și care sunt simptomele asociate
Psihoterapeuta Viorica Ursu susține că acest sindrom are o parte înnăscută și una dobândită.
„Unii dintre noi se nasc mai vulnerabili psihologic și asta ține de temperament. Alții sunt mai puțin vulnerabili, dar au nenorocul să crească în medii unde persistă așteptări ridicate și există multă critică. Circumstanțele de viață din copilăria timpurie și tipul de educație sunt foarte importante pentru a crea premisele apariției sindromului impostorului”, spune specialista.
În acest context, psihoterapeuta Ana Niculaeș vrea să atragă atenția asupra conceptului de introiecție.
„Modelul dobândit al sindromului impostorului se aplică în cazul în care am avut părinți și profesori autoritari sau critici. Și atunci apare conceptul de introiecție, când vocea celor din jur ajunge să fie vocea noastră interioară, în special a persoanele importante pentru noi: educatori, profesori, prieteni buni”, explică psihoterapeuta.
Elena bănuiește de unde i s-ar trage tendința de a-și subestima calitatea muncii.
„Am fost crescută cu ideea că la școală trebuia să iau doar note de 10. Notele mai mici nu se discutau, erau considerate denigratoare pentru imaginea familiei. Părinții mei și mulții alții din acea generație vedeau notele copiilor care pe un indicator despre cât de exemplară este familia. Și mereu se cerea de la copii să «susțină» această imagine, fără compromisuri și scuze”, menționează tânăra.
Și Valentina își amintește de situații din copilăria ei care au influențat într-o mare măsură parcursul ei profesional și atitudinea față de el.
„Părinții mei vin dintr-o generație de după război în care esențial era să asigure supraviețuirea copiilor. Nimănui nu-i păsa de inteligența emoțională. Mai ales în spațiul post-sovietic, unde oamenii au trăit într-un tumult de evenimente nefericite și nesiguranță economică. Pentru ei era esențial să am note bune, să intru la o facultate, să mănânc și să am cu ce să mă îmbrac. Bineînțeles, mai era chestia aia că dacă nu ești inginer, medic sau nu ai o altă profesie de prestigiu, ești o rușine a familiei”, spune Valentina.
Simptome psihologice și fizice
Sindromul impostorului nu vine de unul singur, aduce cu sine trăiri și simptome dintr-un spectru somatic larg. Psihoterapeuta Viorica Ursu susține că simptomele asociate sindromului impostorului sunt atât psihologice, cât și fizice.
Printre cele psihologice se numără autocritica excesivă, teama de eșec, comparația cu ceilalți, percepții distorsionate asupra succesului, stres și anxietate.
„Mă prindeam într-un proces continuu de rulare a gândurilor intruzive, care veneau de la sabotorul interior”, împărtășește Valentina.
„În cele mai acute perioade experimentam ruminație, laolaltă cu nesiguranță”, spune Nicoleta.
Pe de altă parte, câteva dintre simptomele fizice sunt: tensiunea musculară, durerile de cap și de spate, problemele de somn, oboseala excesivă, greața, balonarea, disconfortul abdominal.
„Nu avem deloc poftă de mâncare și îmi lipsea concentrarea pe sarcini. Eram într-o continuă stare de agitație și irascibilitate”, își amintește Elena.
Soluții
Le-am rugat pe psihoterapeutele Viorica Ursu și Ana Niculaeș să vină cu o serie de soluții practice pentru a depăși sindromul impostorului:
- Ține un jurnal personal în care să examinezi gândurile disfuncționale și să le înlocuiești cu gânduri alternative sănătoase. De exemplu:
– Gând disfuncțional: „Nu sunt suficient de bun/ă pentru acest loc de muncă. Toată lumea din echipă este mult mai competentă decât mine. Dacă cineva va descoperi că nu sunt la fel de capabil/ă cum cred ei, mă vor concedia”.
– Gând alternativ sănătos: „Chiar dacă am îndoieli cu privire la abilitățile mele, am realizat în trecut că sunt capabil/ă să fac față provocărilor și să obțin rezultate bune. Îmi pot folosi experiența și cunoștințele acumulate pentru a învăța și a crește în această poziție. Încercarea și eșecul sunt modalitățile prin care mă dezvolt și îmi îmbunătățesc cariera”.
- Completează lista de realizări în următoarea formulă: „eu nu mă laud, dar…”. În cultura noastră nu este social acceptat să te lauzi, de aceea prin acest exercițiu ne dăm voie să ne evaluăm reușitele.
- Identifică-ți punctele forte. Orice persoană are puncte forte și puncte slabe. Important să le cunoști. Punctele forte ne ajută să dezvoltăm o percepție de sine mai realistă și echilibrată. Cunoașterea punctelor forte și scoaterea în evidență prin diverse activități ne determină să avem o viață mai bună.
- Nu te compara cu alții. Unicul om cu care e bine să te compari – este propria ta persoană. Cum erai la 2, 5, 7, 10, 15, 20 ani etc. Fiecare om este bun în felul lui, inclusiv tu, iar valoarea ta derivă din simplul fapt că te-ai născut.
Citește și: Psiholog, psihiatru și psihoterapeut? Care-i diferența și cum îl alegi pe cel potrivit?
- Elaborează cartonașe pentru a face față anumitor situații. Scrie afirmații sănătoase pe un cartonaș și poartă-l cu tine pentru a-ți reaminti de fiecare dată ce îți poți spune în momente de stres, teamă, anxietate. Este un instrument ce te poate ajuta în crearea unor noi tipare de gândire și comportament.
- Împrietenește-te cu greșeala! A greși este firesc. Privește greșelile ca o oportunitate de învățare și nu ca un argument de incompetență.
- Setează-ți obiective realizabile după modelul SMART. În așa fel, vei reuși să le atingi și vei crește încrederea în sine.
- Și, nu în ultimul rând, apelează la consiliere sau terapie. Fenomenul are rădăcini mai profunde în copilărie, în scheme de gândire și în convingeri limitative care au nevoie de timp și ajutor specializat ca să fie combătute. În fiecare raion al țării noastre există un Centru Comunitar de Sănătate Mintală, unde poți beneficia de ajutor din partea specialiștilor calificați.
