O modă în lumea occidentală, creșterea produselor proprii este o practică veche de când lumea în Moldova.
Am auzit adesea că solul din Moldova este excelent pentru cultivare. Fiecare familie are undeva o grădină luxuriantă cu legume și viță-de-vie. Primăvara începe cu cireșe. Vara se încheie cu vin proaspăt de casă. Totuși, pentru un străin poate fi dificil să găsească legume organice, mai ales dacă își dorește diversitate. Trebuie să știi unde să le găsești.
Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, agricultura ecologică ocupă, oficial, mai puțin de două procente din suprafața agricolă totală din Moldova.
Pentru a găsi fermieri eco moldoveni, aproape fiecare weekend începe pentru noi cu o vizită la piața de fermieri din Chișinău. Cumpărăm pepeni verzi organici de la Roman de la Eco Grădina. Luăm ulei proaspăt presat de la Nicolae de la Ulei Viu și ne suplinim stocul săptămânal de roșii și kale de la Roșiile lui Gori.
A durat ceva timp până am găsit ce merge cel mai bine pentru familia noastră, dar a meritat. Roșiile lui Gori sunt cele mai dulci și suculente roșii pe care le-am gustat vreodată. Putem mânca o cutie întreagă pe loc, ca pe bomboane.
Nadejda Gori ne întâmpină cu un zâmbet larg și o privire binevoitoare din spatele tejghelei. E un mod minunat de a-ți începe weekendul. Ne-am întrebat dintotdeauna care este povestea din spatele roșiilor pe care le vând aici.
Așa că am mers să o vizităm. Nadejda și soțul ei, Valeriu, ne-au deschis porțile și inimile lor. Casa lor se află într-un sat liniștit, Gura Bîcului, aproape de teritoriul regiunii transnistrene. Liniștea și verdeața ne învăluie pe măsură ce lăsăm în urmă praful capitalei.
Nadejda separă plantele în grădină. „Facem totul manual,” explică ea. Adesea, îi scapă din greșeală mai mult de o sămânță în compartimentele tăvilor pentru răsad. „Vedeți? Trebuie să fi scăpat vreo zece semințe aici”, îmi arată Nadejda. Nu se încumetă să arunce vreo plantă, indiferent cât de mică. Așa că le separă pe toate cu migală.
Cei trei fii și cinci nepoți ai lor trăiesc în străinătate, așa că soții au multă dragoste de împărțit. Nadejda le urează plantelor „bună dimineața” în fiecare zi. „Pentru mine sunt ca niște copii,” spune ea.
Apare și soțul ei Valeriu, care ne trage deoparte pentru a ne arăta varietatea de plante din serele lor. „Noi am fost primii care am crescut toate aceste plante diferite,” spune el. „Alți fermieri ne întrebau de ce creștem niște buruieni. Nimeni nu înțelegea.”
Dar au continuat, primind inspirație și ajutor de la oamenii din afara țării. Aparent, partea dificilă nu este să crești mâncare organică în Moldova, ci să o transformi într-o afacere. Acum douăzeci de ani, când familia Gori era la început, statul nu le oferea aproape niciun ajutor. Voluntarii Corpului Păcii care trăiau în sat s-au oferit să le dea un avans pentru a investi în construirea unei sere. Drept răsplată, Nadejda și Valeriu au crescut pentru ei mâncare proaspătă și participau la ateliere și cursuri.
În scurt timp au început să experimenteze cu culturi noi. Soții au cumpărat semințe din toată lumea — America de Sud, America de Nord și India. „Orice poate crește pe solul nostru”, explică Nadejda.
În prezent unii din cei mai cunoscuți cultivatori de legume organice, Nadejda și Valeriu vin din domenii de activitate diferite. Valeriu a fost director de școală, iar Nadejda – șefa unei librării. Au intrat în agricultură cu responsabilite, luându-și timp să studieze și să citească despre diferite specii de plante și culturi agricole. Au învățat să-și cultive propriile semințe. Au studiat cum să conducă o afacere. Le-a luat 20 de ani să ajungă unde sunt acum.
„Când am început, căram totul la piață în spate,” își amintește Valeriu. Drept consecință ambii au avut nevoie de operații la coloana vertebrală.
„În fiecare iarnă spuneam, «Gata!», își amintește Nadejda. „Dar apoi venea vara și plantam din nou. Încercam mereu să o facem mai bine, mai inteligent.” Uitându-se în urmă, spune că nu are regrete. În schimb, îi încurajează pe tinerii fermieri să facă la fel. Să crească fără chimicale dăunătoare, mai puțin, dar de calitate mai bună, în loc să producă legume în masă.
Crearea unei legături mai bune cu mâncarea
Ne îndreptăm spre Nord, de-a lungul râului Nistru. În alt sat liniștit și idilic, Horodiște, un tâmplar francez, Fred Gonnetan, se leagănă pe scaunul de lemn de grădină. A făurit cu mâinile lui acest scaun, ca și majoritatea lucrurilor din gospodărie. Motănașii se joacă la picioarele lui, în timp ce privește spre dealul pitoresc. Acest peisaj l-a făcut să cumpere terenul și să se stabilească cu traiul aici.
Originar dintr-un mic sat între Lyon și Geneva, Fred, astăzi în vârstă de 36 de ani, s-a mutat acum zece ani în Moldova pentru a-și construi viața pe care o visa.
„Căutam ceva de genul acesta în Franța, dar nu am găsit,” ne spune el, în timp ce aduce compotul de zmeură la masă. Prietenul său, un producător de cașcavaluri, era deja stabilit aici, așa că Fred a decis să-l urmeze. Sorbim compotul delicios. E un exemplu excelent a ce se întâmplă când un francez pasionat de gastronomie profită la maximum de produsele moldovenești.
Majoritatea mâncării pe care o consumă este fie cultivată de el, fie cumpărată de la sătenii pe care îi cunoaște personal. Își produce propriul vin, dar îl păstrează în sticle și nu în butoi ca localnicii, pentru a preveni acrirea acestuia.
„Vreau să fiu conectat cu mâncare pe care o consum,” spune Fred. Și-a reparat casa și a decorat grădina. Și-a construit propria seră geodezică, care arată futurist într-un sat tradițional, cu adolescenții care aduc vacile acasă înainte de asfințit și unde oamenii în vârstă sunt inventivi în a găsi ocazii de a bea în fiecare săptămână.
Mersul la supermarket și viața agitată din oraș nu erau pentru Fred. El căuta o viață diferită, mai naturală, simplistă, în care să existe conexiune.
„Am găsit-o aici, în Moldova,” mărturisește acesta.
Fred a descoperit de cât de puțin are nevoie. Ne arată pivnița din grădină, „peștera” lui. E plină cu mâncare, majoritatea de anul trecut. „Anul acesta voi pregăti mai puțină mâncare pentru iarnă. Nu am reușit să o consum pe toată anul trecut,” spune el cu mândrie.
Pe lângă prietenii săi, lui Fred îi ține companie o familie de pisici îndrăznețe, dar și sătenii care îl invită la ei. „Am început să le refuz invitațiile,” a spus el zâmbind. „Pentru ei există mereu motive de sărbătoare. E prea mult pentru mine”. Este singurul motiv de plângere pe care o auzim de la el.
În timp ce ne luăm rămas bun și ne întoarcem spre Chișinău, cădem de acord că problema lui Fred nu este cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla în viață.
Ne întoarcem la realitățile noastre și continuăm să mergem la piața de fermieri. Acolo întâlnești mereu mulți străini. Sacoșele noastre cu produse ecologice vin cu un preț. Pentru mulți moldoveni e suficient să-și viziteze bunicii la țară ca mâncarea de calitate să ajungă pe mesele lor. Sperăm ca ei să aprecieze cât de special este acest lucru.
Autoare: Marian Männi și Tiina Kaukvere
Material realizat de Journo Birds, pe care le poți găsi pe Facebook sau Instagram.
