Îți propun un scurt exercițiu de empatie. Încearcă să-ți imaginezi cum ar fi să fii acum în locul fetei care a uitat camera pornită cât avea relații intime în timpul unei ore online. Poate reacția ta e „n-avea cum să mi se întâmple așa ceva. Nu mie”. Să admitem, atunci te invit să-ți amintești unul dintre momentele rușinoase din viața ta. Genul de momente pe care poate ți le amintește creierul înainte de culcare și te țin trează câteva ore. Genul de amintiri care îți revin uneori în conștient și pe care încerci rapid să le îngropi la loc, să le ștergi, să te scuturi de ele. Gândește-te cum ar fi dacă acel moment ar fi fost filmat. Cred că această fată a trăit cel mai stânjenitor moment din viața ei de până acum. Iar acum toată țara știe despre asta. Și o judecă, o acuză, o exmatriculează.
M-am bucurat însă să aud că mama fetei o susține. Directoarea, într-un interviu, era indignată că mama „nu arată vreun fel de mustrare”. Era indignată că un părinte e alături de copilul său în asemenea momente. Indignată că mama fetei e îngrijorată de gura satului, „gură” din care face parte și discursul directoarei.
Sper că părinții fetei îi vor fi alături în continuare. Și sper că fata asta are prietene și prieteni care o susțin și că persoana cu care apare în filmare îi este alături. Iar dacă ea sau altcineva care a trecut prin experiențe similare citește acest articol, aș vrea să știe că există acest grup de sprijin după violență sexuală, care conține întâlniri online gratuite ghidate de o psihologă din Cluj. Pentru că, deși din ce cunoaștem relațiile intime între cei doi au fost consensuale, faptul că această filmare a devenit publică, a adus cu ea multă ură, violență, iar consecințele n-au cum să nu fie traumatizante.
Citește și: Pornografia din răzbunare
Reacțiile infantile ale adulților
Instituția de învățământ (Colegiul de Comerț al Academiei de Studii Economice) a decis exmatricularea atât a elevei filmate, cât și a celei care a filmat. Mă întreb dacă profesorii din această instituție (și din alte școli) își pun întrebări legate de solidaritatea dintre colegi, de coeziunea grupului, de atitudinile pe care le au unii față de ceilalți. Mă întreb de ce nimeni dintre colegii prezenți nu au sunat-o să-i spună să închidă camera. De ce o colegă a crezut că e ok să filmeze
și să facă publică filmarea? Oare la ce gen de conținut sunt expuși acești adolescenți pe Internet din moment ce ăsta a fost impulsul ei? Ce a vrut să obțină? Vizualizări și validare? Oare cine vorbește cu adolescenți despre riscurile la care se expun publicând poze și videouri cu ei sau cu alții pe Internet? Și cine îi învață să aibă încredere în ei, astfel încât stima lor de sine să nu depindă de reacțiile de pe rețelele de socializare?
Iar dacă colegii și colegele ei sunt la fel de traumatizați, mă întreb ce mesaj primesc când văd că o colegă care a greșit este exmatriculată, denigrată, înjosită. Unde e mediul sigur de învățare, în care să ai spațiu să greșești, iar atunci când greșești, să poți să reflectezi la ce s-a întâmplat și să înveți din asta?
Mi-ar plăcea că acest caz să se discute și în alte școli, dar cu accent pe solidaritate. Mi-ar plăcea ca profesorii, diriginții să creeze un mediu sigur pentru copii, în care să vorbească despre curiozitățile și fricile lor. Să poarte discuții în care să nu-i judece, în care să-i întrebe cum li se pare situația, în care să-i ajute să-și deconstruiască niște preconcepții legat de sexualitate.
Mă întreb unde-i solidaritatea și îmi amintesc de experiența de la grădinița unei prietene din Moldova. Avea 3 ani. La grădiniță era frig și, uneori, în timpul somnului de la prânz, unii copii făceau pipi în pat. După ce se trezeau, educatoarele puneau toți copiii într-un cerc, iar pe cei care s-au pișat îi puneau în mijloc. Educatoarele, împreună cu ceilalți copii, întindeau degetul spre cei din mijloc și strigau: Pozor! Pozor! Pozor! (Rușine, trad. rusă). Evident, în zile diferite, copiii se aflau în interiorul cercului sau pe margine. Cam așa pare că ni s-a educat solidaritatea multora. Putem să depășim atitudinea asta?
Reacția ta vorbește despre tine
Mă întreb ce ne supără atât de mult în această situație. Faptul că eleva nu era atentă la ore? Da, nu-i ok. În același timp, aș vrea să știu cine poate spune, cu mâna pe inima, că niciodată în timpul studiilor sau în timpul lucrului nu a pierdut timpul, ocupându-se cu altceva.
Că a făcut sex? Sunt curioasă câți dintre adulții și adolescenții care își permit să judece nu fac sau nu-și doresc să facă sex. „Să nu te știe toată lumea”, ați putea zice. Adolescenta nu a avut această intenție. Și atunci de ce, în loc să empatizăm, o judecăm pentru această eroare?
Reacțiile noastre la diverse situații nu spun nimic despre ceilalți, ci despre propriile noastre convingeri, limite, traume, viziuni despre viață. Mulți dintre noi, inclusiv adulți, părinți, profesori, suntem oripilați de cele întâmplate pentru că nici noi nu am avut parte de educație sexuală, nu știm să vorbim despre asta, nu știm să ne asumăm anumite lucruri, nu știm cum să vorbim cu copiii despre ele. Nici noi nu am crescut într-un mediu în care să ni se permită să greșim și să învățam din asta.
Dacă reacția ta e să o numești pe fată curvă, așa cum am văzut pe Internet, te invit să te întrebi ce idei ai tu despre sex. De ce o persoană care face sex îți trezește o astfel de reacție. A cui e reacția asta? E reacția părinților, a oamenilor pe care îi urmărești pe rețelele sociale, a mediului în care ai crescut? Un mediu în care poate, ca în cazul meu, ai auzit „și eu mai fac una-alta, dar nu mă știe tot satul”. Sau un mediu în care ai auzit, poate, despre valoarea virginității care, de fapt, e un construct social. Un mediu patriarhal care judecă corpul femeii, care are o grămadă de reguli despre ce are și ce nu are voie să facă o femeie. Iar bucuria sexualității este o desfrânare.
Cred că sunt părinți care zilele astea le spun copiilor „Doamne ferește să te prind cu așa ceva, Doamne ferește să mă faci de rușine”. Reacții firești care vin din frica de a fi judecați sau frica că nu și-au educat bine copiii. Dar, dragi părinți, adolescenții voștri fac sex sau o să facă în curând sau sunt interesați de asta. Dacă nu le vorbiți voi, că școala nu o face, se documentează de pe Internet.
Ca să putem vorbi cu alții despre asta, cu copii și adolescenți, e nevoie să ne chestionăm propriile convingeri. Să ne deconstruim propria rușine în legătură cu anumite subiecte. Putem să începem cu pași mărunți prin a spune vulvă în loc de „păsărică”, penis în loc de „cocoșel”, menstruație în loc de „zilele alea”. Să vedem cum se simte. Poate fi greu, poate fi inconfortabil, e un proces de durată, dar care aduce mai multă libertate, maturitate, asumare, împuternicire. Și o mai mare capacitate de a vorbi despre asta cu alții, inclusiv cu copiii și adolescenții, ai noștri sau ai altora.
Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.