Imaginează-ți femeile de pe linia ta maternă. Să zicem că fiecare dintre ele a născut un copil la aproximativ 25 de ani. Într-o sută de ani în familia ta s-au născut patru femei. Într-un mileniu – 40. Atunci, acum 80 de mame, una dintre stră-străbunicile noastre era contemporană cu Maria Magdalena. Numele lor pot fi scrise pe două pagini. Aceste 80 de femei încap într-un autobuz. Suntem legate de alte femei mai strâns decât credem.
Ideea nu-mi aparține, e o găselniță din măruntaiele internetului, desigur. Dar de când am citit-o, creierul meu își tot imaginează aceste femei. Ce le plăcea să facă, de ce le era frică? Ce am moștenit de la ele? Poate culoarea ochilor, felul de zâmbi sau degetul mic de la picior. Dar mai ales mi-ar fi plăcut să le știu numele. Prenumele și numele de familie, porecla.
Sigur nu le-am moștenit numele.
Numele lor s-a prăbușit în istorie, nu există arhivă care să le păstreze sau urmași care să le poarte. Numele de familie ale femeilor au fost sacrificate pe altarul căsătoriei, sub ochiul aspru al bisericii. Iar acest obicei învechit domnește la noi până astăzi. Cu excepții neglijabile, atunci când se naște, femeia primește numele tatălui, iar atunci când se căsătorește ia numele soțului.
Tradiția e străveche și vine din timpurile în care femeia era considerată proprietatea bărbatului, fiind „transferată” de la tată la soț, un simbol păstrat și azi pe la nunți. Despre trecerea la doamnă de la domnișoară voi scrie alt text.
În prezent, din fericire, femeile pot avea proprietăți și cont la bancă, pot vota și se bucură de mai multe drepturi, care o fac (aproape) egală cu bărbatul. Însă numele de familie, pe care l-a purtat până la căsătorie și pe care tot de la un bărbat l-a primit, e un lux la care puține pretind.
Asta se întâmplă aproape automat în Europa de Est și în alte societăți profund patriarhale. Tradiția anglofonă, pe care am absorbit-o prin filmele americane, îi fură femeii întregul nume. Aceasta devine Mrs. John Smith după căsătorie, lucru portretizat ca un scop dorit în viață și un mare succes pentru femeie atunci când se întâmplă.
În țările din Europa de Vest și Canada femeile își păstrează de obicei numele, iar copiii iau numele ambilor părinți. În Grecia, Franța, Olanda sau Italia e chiar interzis ca femeile să-și schimbe numele.
În Moldova codul familiei spune: „la încheierea căsătoriei, fiecare dintre soți, la dorință, poate să-și păstreze numele purtat până la căsătorie, să ia numele unuia sau altuia dintre ei sau numele lor format prin conexare”. Dar câte femei știți care și-au păstrat numele? În schimb, eu cunosc femei care au fost amenințate cu anularea căsătoriei, atunci când au sugerat să-și păstreze numele. Pe site-urile de „bărbați adevărați” femeile care vor să-și păstreze numele sunt acuzate de egoism și că nu-și doresc suficient de mult să se mărite, încât să renunțe la propriul nume. Iar bărbații sunt învățați, în loc să-și susțină partenera egală, să o manipuleze astfel încât să renunțe la aceste idei.
Desigur, pentru cei mai mulți este un automatism, multe cupluri nici nu-și pun astfel de întrebări. Urmează tradiția fără o chestiona.
Datele statistice pentru 2022 arată că în Moldova 72% dintre femeile care se căsătoresc iau numele soțului și doar 2,6% din bărbați iau numele femeii.
Dar povara acestei tradiții obtuze o cară numai femeile. Ele trebuie să-și schimbe toate actele care le identifică, de la buletin și permis de conducere până la profil pe Facebook. Iar în cazul unui divorț (la care ajung cam 50% din cupluri) bătaia de cap birocratică se dublează.
Numele e doar un simbol, ar spune unii. Dar e un simbol puternic. Unul pe care l-ai avut cu tine de la naștere, pe care l-ai scris pe caiete, o semnătură pe care ai exersat-o, un nume pe care poate l-ai semnat sub articole, cărți sau donații, pe care l-a strigat mulțimea sau s-a auzit de la televizor și radio. Este un nume pentru care ai muncit, mai rezistent decât multe relații sau certificate de căsătorie. Viața noastră întreagă e alcătuită din simboluri, pe care le transmitem celor care vin din urmă. Numele femeilor trebuie să fie la fel de puternic și important ca cel al bărbaților și să rămână scris apăsat, cu bold și cu curaj, în istorie.
Acest articol a apărut și în revista Oameni 2023, pe care o poți cumpăra aici.
