Cum trăiesc palestinienii acum? Trăirile unei locuitoare a Bethleemului

De mai multe zile atenția noastră este îndreptată spre Israel și ce se întâmplă acolo, dar și spre acțiunile și deciziile autorităților de acolo. Dar care este partea cealaltă a monedei? Asta am vrut să aflăm de la cei care trăiesc pe propria piele războiul care nu se mai încheie de decenii. De aceea, am discutat cu o tânără palestiniană care locuiește în zona fierbinte și am întrebat-o despre viața de zi cu zi, fricile ei, așteptările și lucrurile pe care ar vrea să le afle și alți oameni… Apoi, am lăsat-o să vorbească: 

Aș putea să scriu o carte! Dar voi încerca să rezum experiența mea și ceea ce se întâmplă în prezent.

Numele meu este Ala Abed. Sunt coordonatoare de comunicare și program în Dar Yusuf Nasri Jacir pentru Artă și Cercetare în Bethleem. M-am născut în Bir Nabala, un orășel enclavă palestinian din Cisiordania, situat la opt kilometri de Ierusalim. 

Puncte de control la fiecare stradă

Viața ca palestiniană nu a fost niciodată ușoară. Este o stare constantă de război. Cu toate acestea, încercăm să avem o viață cât mai „normală”, în condițiile date. Mergem la serviciu, ne întâlnim cu prietenii și încercăm să ne bucurăm de viață, cu gândul persistent că aceasta ar putea să fie ultima noastră zi.  

Dacă trăiești în Cisiordania, atunci zilnic trebuie să treci mai multe puncte de control, amplasate la aproape fiecare stradă. Ne sunt verificate actele. Ne sunt inspectate lucrurile personale, dar și ni se fac inspecții corporale… Dacă soldații israelieni decid să închidă punctul de control, suntem blocați sau cu alte cuvinte – „rămânem în cușcă”. 

Încă ne mai surprinde când vedem că au mai apărut puncte de control în zone sau străzi unde nu se aflau de obicei. Dar nu avem ce face. Trebuie să ne conformăm și să așteptăm să ni se permită trecerea. 

„Doza” de apă potabilă

Dacă este să vorbim despre viața de zi cu zi, atunci trebuie să vorbim și despre cum Israelul ne fură și controlează apa… Primim apă în medie două zile pe săptămână. De aceea, pe casele palestinienilor vei vedea containere pentru colectarea apei, pe care o putem folosi în timpul săptămânii. 

Dacă folosim toată apa, înainte ca Israelul să ne ofere „doza” de apă pentru săptămâna următoare, atunci pur și simplu nu avem ce bea. Lista continuă și continuă… 

Israelul controlează dreptul nostru de mișcare, granițele, electricitatea și fiecare aspect al vieții noastre de zi cu zi.

7 octombrie

Pe 7 octombrie eram în drum spre Bethleem. Am ieșit din casa părinților la 6:45 dimineața. Era atât de devreme, pentru că voiam să evit traficul aglomerat de la punctul de control situat la intrare în Bethleem, numit „Containerul”

Eram în autocar când am aflat vestea. Și primul gând care m-a străbătut a fost: „iată-ne din nou”. Am ajuns în apartamentul meu pe la ora 9 dimineața, iar Israelul declarase deja război. Mi s-a făcut rău. Simțeam că lucrurile se vor înrăutăți… Cei de la lucru ne-au spus să nu venim la birou, pentru că se află pe strada cea mai atacată cu gaze lacrimogene din Cisiordania. 

Știam că împușcăturile și atacurile vor ajunge până în zona în care mă aflam. Voiam să mă întorc cât mai repede la părinții mei, doar să fiu alături de ei și să mă simt mai în siguranță. Dar un lucru important de știut despre Cisiordania este că Israel a construit în jur de 280 de așezări ilegale… Începuseră deja să se răspândească avertismente să rămânem în case și să nu ne deplasăm prin oraș, pentru că „coloniștii” sunt înarmați și plimbându-se pe străzi pot trage aleatoriu cu arme de foc în mașinile care au numere palestiniene.  

Înțelegeam că apartamentul meu este în acel moment cel mai sigur loc pentru mine, dar nu știam pentru cât timp. După câteva zile în care m-am trezit de la zgomotele puternice de avioane și am auzit bombardamente în zonele de lângă Bethleem, am decis să mă întorc acasă, în ciuda circumstanțelor. Și deși punctul de control „Containerul” era închis, am reușit să găsesc rute alternative. Aș minți dacă aș spune că acea călătorie de două ore nu mi s-a părut cea mai groaznică. Mi se părea că nu mai ajung la ai mei. Eram înspăimântată. Pe drum am scris și o scrisoare de adio pentru cei dragi, am încercat să ascult niște muzică relaxantă în timp ce verificam fără oprire știrile – așa cum facem cu toții ore la rând începând cu acea dimineață de sâmbătă… 

Ce fac autoritățile palestiniene vs lumea întreagă

În tot acest timp, autoritățile palestiniene din Cisiordania nu fac nimic, din păcate. Majoritatea palestinienilor sunt foarte dezamăgiți de autorități. Prin urmare, tinerii și partidele de opoziție cheamă oamenii la proteste și marșuri la punctele de control, ca să meargă în fața „ocupantului” și să lupte pentru libertate, asta pare singura soluție. 

Cu toții urmărim cât mai multe canale de știri, televiziunea, conturile de telegram și rețelele sociale, care transmit live-uri din Fâșia Gaza. Mass-media occidentală este de partea Israelului, ca de obicei, și asta nu ne surprinde. Vedem știrile subiective de partea „ocupanților”, în timp ce noi facem tot posibilul să împărtășim poveștile noastre reale, istoria noastră și să explicăm lumii ce se întâmplă. Însă, vocile noastre sunt reduse la tăcere…

Totul a început cu 75 de ani în urmă

Momentul la care se concentrează mass-media occidentală este că Hamas a fost cel care a tras primul. Mass-media alege să uite de cei 75 de ani de ocupație, strămutare și epurare etnică cu care s-au confruntat palestinienii. De asemenea, le place să uite că Fâșia Gaza este așa cum majoritatea oamenilor o numesc „cea mai mare închisoare în aer liber”, cu peste două milioane de oameni. Dintre aceștia 50% sunt copii, prinși în Fâșia Gaza, de unde nimeni nu poate intra sau ieși fără permisiunea israeliană. Unde zilnic sunt încălcate drepturile fundamentale ale omului: accesul la apă și alimente – toate încălcate de israelieni…

Totul a început cu 75 de ani, dar nu pe 7 octombrie. Acesta nu este un conflict. Ceea ce se întâmplă astăzi este genocid. Fiecare palestinian este afectat, dar mai ales oamenii din Fâșia Gaza. 

„Acesta-i un masacru uman”

Israelul atacă civili, copii, spitale, școli, universități, moschei… literalmente totul. Gaza este curățată etnic. Oamenii sunt bombardați cu fosfor alb, care este interzis de legea internațională. Locuitorii nu au adăposturi în care să se ascundă… Nicăieri nu mai sunt în siguranță. Israelul a întrerupt toate sursele de apă, alimente și electricitate, ceea ce încalcă legile internaționale. 

Tot Israelul a blocat trecerea Rafah (între Gaza și Egipt), a oprit intrarea ajutoarelor venite din Egipt. Acesta este un masacru uman, iar lumea încă alege să închidă ochii asupra a ceea ce se întâmplă. În timp ce scriu asta, în a cincea zi a acestui masacru, peste 1400 de oameni au murit în Gaza și peste 30 în Cisiordania. Cu toții plângem viețile poporului nostru, ne temem pentru propriile noastre vieți și pentru viața celor dragi.

Istoria – o amprentă a trecutului

Aș vrea ca oamenii să citească puțin din istorie, înainte de a decide de partea cui sunt. Iar totul a început în 1948. Amintiți-vă cum, oamenii din Fâșia Gaza, în perioada 2018-2019, luni de zile au protestat pașnic în fiecare zi de vineri în Marele Marș al Întoarcerii, dar cu toate acestea, peste 200 dintre ei au fost uciși. Să știți că palestinienii încă mai poartă la gât cheile casele lor din 1948, pe care au fost forțați să le părăsească. Citiți despre Palestina, citiți despre poveștile noastre, despre oameni…

Știu că mulți nu susțin Hamas și nici măcar toți palestinienii nu sunt de acord cu ideologia Hamas. Însă, când sunt supuși asupririi, se formează multe grupuri de rezistență și nimeni nu are dreptul să spună celor asupriți cum să lupte și să se opună ocupației. 

Declarația oficială de război

A fost prima dată când Israelul declară oficial război din 1973. Am spus înainte că trăim într-o stare constantă de război, dar anunțul lor ne-a transmis mesajul că aceasta nu va fi o bătălie ușoară, că toți palestinienii vor avea de suferit, în special, oamenii din Fâșia Gaza. Anunțul Israelului nu a fost surprinzător. 

Trăind în Palestina, știi că nu ești în siguranță. Este ca o bombă care așteaptă să explodeze… Luptăm constant pentru libertatea noastră, iar această libertate va fi obținută doar atunci când vom fi capabili să ne întoarcem la casele noastre, pe care am fost forțați să le părăsim. Merităm să trăim. Merităm o Palestină liberă.

Dar în aceste momente, cel mai greu le este oamenilor din Fâșia Gaza, care au rămas fără apă, mâncare, adăposturi și medicamente. Casele le sunt bombardate, iar familii întregi sunt complet șterse. Dacă situația rămâne așa, s-ar putea să vorbim despre două milioane de cadavre, două milioane de nume, două milioane de povești…

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.