„Nu mai am puteri.” „Sunt foarte obosită.” Era luna noiembrie și auzeam tot mai des colegii mei vorbind despre cât de extenuați sunt. Nervozitate, anxietate, lipsă de inspirație. Adevărul e că nici eu nu știu dacă am fost vreodată atât de obosită ca acum. În câteva zile încheiem un ciclu de trei ani plini de frică și tristețe (un an de pandemie și doi de război).
În această perioadă echipa Moldova.org a povestit mult despre greutățile și bucuriile altor oameni. A ascultat istorii greu de trăit, dar și greu de auzit. Violența domestică, hărțuirea sexuală, sărăcia, durerea, discriminarea prin care trec oamenii cu care vorbim nu are cum să nu ne afecteze și pe noi. Comentariile răutăcioase pe care le primim uneori adresate direct cuiva din echipă nu au cum să treacă pe lângă noi. Chiar dacă le ștergem, iar pe autori îi blocăm. În spatele a tot ce este produs de Moldova.org stau oameni.
Moldova.org nu este o instituție de presă clasică. Suntem singura redacție declarată feministă și singura care face jurnalism constructiv și orientat spre soluții, cu intenție. Ne diferențiem și prin faptul că am renunțat la știri, în favoarea unor materiale bine documentate. Suntem membri mândri ai Coaliției Naționale „Viața fără Violență”, publicăm deja al doilea an revista „Oameni”, tocmai am lansat Concursul de eseuri personale „Subiectiv” și am organizat prima ediție a Școlii de Scris de Moldova.org. În paralel, producem și publicăm sute de materiale scrise și video pe toate platformele și comunicăm zilnic cu cei care ne urmăresc și ne scriu. Istorii care provoacă la discuții și îndeamnă la schimbări, care te îmblânzesc și te conving că nu ești singur/ă.
Asta e vârful aisbergului.
Ce nu se vede este că aceste rezultate frumoase sunt consecința unor eforturi foarte mari. Și, din păcate, avem mai multă grijă de cititorii, donatorii și clienții noștri decât avem grijă de noi. Dar învățăm.
Nu se vede cu ochiul liber nici munca pe care o depunem ca să remunerăm corespunzător echipa pentru tot ce face. Cheltuielie noastre lunare ajung uneori și la 370 de mii de lei. Or, „jurnalistul trebuie să fie sărac ca să fie sincer” e un clișeu care nu a funcționat cu adevărat niciodată. În acest an am început să spunem tot mai des clienților că nu lucrăm în weekend și că timpul oferit pentru prestarea serviciului solicitat e prea mic. Am început să taxăm pentru depășirea numărului limită de modificări la produsele pe care ni le cer. Nu am învățat să refuzăm contracte cu bugete prea mici, la fel și cu granturile. Și încă învățăm să punem limite în fața clienților complicați sau a donatorilor care se comportă cu noi ca agenții de PR.
Ne-am bucurat să cunoaștem donatori a căror agendă este să dezvolte presa din țară, care s-au adaptat la nevoile noastre, în loc să ne adaptăm noi la ale lor. Donatori flexibili, care au încredere în noi. ne-am împrietenit cu clienții care nu doar au aceleași valori ca noi, dar sunt cooperanți, responsabili și respectă efortul și timpul nostru.
Vorbim mult între noi despre cum ne simțim, despre cum poate crește fiecare membru al echipei. Încercăm să respectăm limitele personale și să creăm condiții cât mai bune pentru muncă. Râdem și mâncăm mult. Dacă vii cu ceva bun la redacție, dispare în maxim o oră. Ne îmbrățișăm, plângem, ne înfuriem. Ne mai certăm și mai mereu ne împăcăm.
Anul ăsta ne-au părăsit patru foști colegi și ni s-au alăturat cinci oameni noi. În ultimii șapte ani, echipa noastră a crescut de la 4 persoane la 15. Fiecare plecare a fost o provocare să fim mai atenți, fiecare coleg nou a fost o bucurie și o dovadă că ne-am învățat lecția.
Și, dacă e să revenim la vârful aisbergului, să știi că rareori apucăm să ne bucurăm de reușitele noastre. S-a încheiat Concursul, am început pregătirile pentru Școala de Scris. Am publicat cel mai viral articol? Nu avem timp de laude, începem concomitent lucrul la trei proiecte video.
Dar e final de an, momentul potrivit să ne propunem scopuri mari. Unul dintre ele e să ținem echipa grămăjoară și să ieșim din 2024 mai puțin obosiți. Ca să fim mai aproape de acest scop, dragă cititoare sau cititor, vom lipsi primele două săptămâni din ianuarie. Suntem obosiți și luăm o pauză. Vom lipsi atât cât să vă reveniți din ghiftuiala și leneveala din jurul sărbătorilor de iarnă. Și vom reveni pe poziții mai buni, mai odihniți și pregătiți să-ți fim alături.
