De ce-mi scrii mie? Pot să-ți spun Ana? Eu lui nu i-am mai răspuns demult. Nici la telefon, nici la mesaje, nici la ușă.
Din ziua în care am văzut poza voastră pe scările bisericii Sfântul Elefterie, eu nu i-am mai răspuns. Deși el m-a sunat și mi-a scris întruna. Chiar și în ziua nunții voastre. Și poate că și acum îmi scrie, nu am de unde să știu, pentru că i-am blocat numărul de telefon și adresa de mail.
Eu nu am știut că exiști, Ana. Și vreau să mă crezi.
Vreau să mă crezi că și eu m-am simțit aleasă, și eu m-am simțit iubită și specială, cum, cel mai probabil, și tu te-ai simțit cu el.
Am trecut de mai multe ori cu el cu mașina pe lângă biserica în care voi v-ați cununat și de fiecare dată îmi repeta aceleași nume de copii – Silvia și Radu. „Aici îi vom boteza pe copiii noștri”.
Mie nu îmi place nici numele Radu, nici Silvia. Eu voiam cu totul alte nume, dar am fost de acord cu alegerile lui. Puteam să-i cresc și cu aceste nume. Numai să fie „ai noștri”.
Eu nu am știut că exiști, Ana.
Mă întrebi multe.
Da, știu că este căsătorit. Acum știu. Și am aflat întâmplător, atât de întâmplător! Căutând pe Facebook portofoliul unui fotograf de evenimente pentru o petrecere a firmei. Îți dai seama cum m-am simțit când l-am văzut pe el în poză, pe scările bisericii „noastre”, dar cu tine? Cum am căutat poze mai vechi și profiluri ascunse? Cum am căutat în conversațiile noastre date și cuvinte?
Acum a trecut. Acum nici nu vreau să aflu ce fel de om este el. Cât timp, efort și energie a reușit să depună ca să te ascundă pe tine de mine și pe mine de tine.
Câte lucruri frumoase puteau fi făcute cu atâta timp și energie.
Da, știu că este al tău.
Da, înțeleg, ca femeie. Și anume ca femeie îți răspund.
Nu-mi cere să nu-l mai caut. Eu nu l-am căutat, eu nu i-am răspuns la niciunul din mesaje. Nu de când am aflat de tine. I-am blocat numărul, mirosul, zâmbetul, tot. El nu mai există acum pentru mine.
Dacă ai întrebări și nelămuriri, cu el vorbește.
Dacă nu știi de ce îmi scrie (mie și/sau alteia/altora) e mai mult decât o întrebare sau nelămurire. Dar asta tu trebuie să afli și să decizi pentru tine. Eu așa aș face.
Nu, nu îl înnebunesc. Nu, nu i-am făcut vrăji. Nu, nu îl vreau pentru mine. Știu că aveți copii și oprește-te, te rog, din blesteme.
Știu că în felul tău, îl ierți.
Eu, în felul meu, te înțeleg.
Nu vreau să îți dau nici un sfat, Ana. Nu vreau să îmi fie milă de tine sau să mă bucur că nu sunt eu în locul tău. Doar mintea lui bolnavă știe de ce a făcut asta.
Eu nu știu cum poți programa nunta cu o femeie și, în același timp, petrece fiecare zi ca pe un „sfârșit de lume” cu alta.
Și cel mai tare mă supără gândul că eu nu am simțit nimic. Nu știu cum am putut să nu îmi dau seama. Credeam că am simțul antrenat pentru minciună și trădare.
Ne-a manipulat pe amândouă, Ana. Dacă vei intra în terapie, cum am făcut eu, când am simțit că rămân fără aer de la atâta nedreptate, vei afla.
Probabil, din noi două ar fi ieșit o femeie perfectă pentru el. Sau poate că nu. Poate că el este bolnav, iar noi, separat, suntem perfecte și am și fi rămas la fel, dacă nu ne ieșea el în cale.
Dacă poți să treci peste asta, Ana, treci. Cu el sau fără, fă-o. La tine sunt mai multe, știu.
Dacă îl vezi luminându-se la față când primește vreun mesaj, să știi că m-a înlocuit cu alta. Poți să îi scrii și ei.
Poți să scrii până obosești. Odată și odată vei obosi, Ana.
Nici nu vreau să mă gândesc că atunci când era cu mine, te mințea că este plecat în delegație. Și mie îmi spunea asta. „Trag acum tare, să-i putem crește pe copii. Să avem numai zile liniștite în față.”
Nicio secundă nu mi-a putut trece prin minte că el e acasă la voi în tot timpul acesta. Faceți liste de invitați, planuri de vacanță și alegeți nume de copii.
A fost la părinții mei, știi? Vorbea cu ei la telefon.
Mă invidia pentru familia pe care o am, pentru că el a rămas fără nimeni. Deși, mă îndoiesc acum de asta.
Nu suntem noi nici primele, nici ultimele, Ana. Asta am înțeles acum.
Eu știu că durerea ta e mai mare. Dar nu va trece dacă îmi scrii. Nu mă ruga să vă las în pace. Eu nu mai sunt acolo. Roagă-te să fi fost o simplă întâmplare. Să se fi îndrăgostit de două femei în același timp și să nu fi știut cum să facă. Atât a putut.
Ai grijă de tine, de Radu și de Silvia. Și poate, și de el. Poate tu ești salvarea lui.
Poate.
Autoare: Zina Zen
