Igor Dodon despre rezoluția la ONU privind retragerea trupelor ruse din R.Moldova: Va duce doar la agravarea pozițiilor Chișinăului

Președintele Igor Dodon se pronunță împotriva proiectului de rezoluție propus de Republica Moldova Adunării Generale a ONU cu privire la retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană. Potrivit lui, discutarea acestei probleme „în maniera sfidătoare, pe care şi-o permite actualul Guvern”, va duce doar la agravarea pozițiilor Chișinăului în perspectiva reglementării conflictului transnistrean.

„Câţiva funcționari din interiorul țării şi patronii acestora din exterior au pus la cale o campanie PR ieftină, folosind platforma ONU, campanie ce vizează în exclusivitate agravarea situației din Republica Moldova şi afectarea serioasă a relațiilor moldo-ruse”, se arată într-o declarație a președintelui Dodon.

El a subliniat importanța operațiunii de pacificare de pe Nistru în calitate de garanție a păcii şi securității cetățenilor, „aceasta fiind un element important al programului de realizare a măsurilor de consolidare a încrederii și al acordurilor încheiate în formatul „5+2” în perioada ultimilor doi ani”.

Potrivit lui, aceste acorduri au deschis perspective pentru revenirea agendei politice în procesul de negocieri.

Totodată, el s-a arătat convins că probleme de atare importanță – retragerea contingentului militar rus, evacuarea (reciclajul) armamentelor şi munițiilor –„trebuie să fie discutate cu Parlamentul legitim al Republicii Moldova şi cu Guvernul legitim al Republicii Moldova, care vor fi formate în lunile imediat următoare după scrutinul parlamentar”. 

Reamintim că Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite va examina, la 22 iunie, proiectul de rezoluţie propus de R. Moldova privind retragerea trupelor ruse și armamentului rusesc din Transnistria.

Ministrul de Externe Tudor Ulianovschi a declarat recent că deşi este un proiect bazat pe angajamentele asumate de Federaţia Rusă şi pe necesitatea retragerii trupelor sale, conform principiilor de drept internaţional şi Cartei ONU, R. Moldova aşteaptă ca ţările ONU să sprijine demersul Chișinăului.

Acum se depun eforturi în scopul asigurării unui sprijin cât mai larg al statelor ONU. Deja 10 state au semnat proiectul rezoluţiei respective.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.