Băsescu i-a transmis condoleanțe lui Putin în legătură cu …moartea cetățenilor moldoveni în accidentul feroviar

Preşedintele  României, Traian Băsescu, i-a transmis, ieri,  condoleanţe omologului său de la Kremlin, Vladimir Putin, după accidentul feroviar petrecut marţi, în care au murit şase cetăţeni ai Republicii Moldova.

Alexandru Vakulovski: Trenul în flăcări

„Stimate domnule Preşedinte, Am fost marcat de vestea accidentului feroviar petrecut ieri în apropiere de Moscova şi doresc să transmit un mesaj de solidaritate cu familiile victimelor, în numele meu şi al poporului român. Doresc să asigur autorităţile din ţara dumneavoastră de întreaga noastră compasiune!”, se arată într-un comunicat plasat pe site-ul Președintelui României.

Primul vinovat de accidentul feroviar din Rusia a fost reținut! Care au fost cauzele ciocnirii

Menționăm că printre decedați nu există cetățeni ai Federației Ruse.

Tragicul accident s-a produs pe 20 mai, ora 12:38 (ora Moscovei), în raionul Naro-Fominsk, la 69 de kilometri de Moscova. Un marfar a lovit trenul Moscova – Chişinău. În urma coliziunii, două vagoane ale garniturii au deraiat, iar la scurt timp a izbucnit un incendiu. Șase persoane au decedat, circa 50 de persoane au fost rănite, o bună parte din aceștia sunt în stare gravă.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.