„Ziua tăcerii” ar putea fi ANULATĂ. Alte recomandări formulate de Comisia juridică, numiri și imunități

Restricțiile legate de agitația electorală în ziua premergătoare alegerilor și în ziua alegerilor, cu excepția secțiilor de votare și perimetrului din imediata apropiere ar putea fi eliminate din legislație.

O recomandare în acest sens se conține în raportul cu privire la analiza, expertiza și evaluarea legislaţiei electorale care a stat la baza invalidării alegerilor locale noi în municipiul Chişinău a fost finalizat de comisia juridică, numiri și imunități.

Potrivit raportului, „ziua tăcerii” nu este reglementată unitar în practica internațională și eliminarea acesteia nu va aduce atingere principiilor consfințite în materie electorală. Această poziție a fost susținută și de Asociația Promo-LEX.

„Se recomandă elaborarea unui proiect de lege, a cărui scop va fi eliminarea restricțiilor ce țin de interzicerea agitației electorale în ziua premergătoare a alegerilor și în ziua alegerilor, cu excepția incintelor secțiilor de votare și în perimetrul din imediata apropiere. În acest sens, vor fi operate modificări și la Codul contravențional în vederea excluderii componenței contravenționale”, se arată în raportul comisiei.

Totodată, raportul recomandă reglementarea serviciilor de publicitate electorală, dezbaterilor electorale pe internet și rețelele de socializare, precum și a unor prevederi clare pentru combaterea propagandei pe internet, în special prevenirea și combaterea fluxului de știri false.

„Sunt necesare prevederi clare în vederea combaterii propagandei pe internet, în special prevenirea și combaterea fluxului de știri false prin internet”, mai menționează raportul.

În același timp, se constată că decizia de anulare a alegerilor locale a avut cel puțin 32 de precedente în Republica Moldova în ultimii 19 ani, conform statisticii Comisiei Electorale Centrale.

De asemenea, analiza și datele recepționate de Comisia juridică numiri și imunități au arătat că legislația în vigoare este suficientă și corespunde tuturor standardelor internaționale pentru desfășurarea unor alegeri libere, corecte și democratice.

„Se constată că normele material și procedurale din Codul electoral pot face obiectul unor perfecționări și îmbunătățiri pentru viitor, dar se atestă ferm că legislația în vigoare este suficientă și corespunde tuturor standardelor pentru desfășurarea unor alegeri libere, corecte și democratice”.

Amintim că la 12 iulie, Parlamentul a adoptat o hotărîre cu privire la efectuarea unei analize ample, evaluări şi expertize a legislaţiei electorale care a stat la baza invalidării alegerilor locale noi în municipiul Chişinău.

Comisia juridică, numiri și imunități a efectuat o expertiză a legislaţiei electorale în conformitate cu standardele internaţionale în materie de alegeri, cu referire la premisele şi motivaţia juridică care au stat la baza invalidării alegerilor locale noi, inclusiv legate de folosirea reţelelor de socializare, precum şi proporţionalitatea sancţiunilor aplicate.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.