Interviu cu Vlad Spânu, preşedintele Fundaţiei „Moldova” din SUA
Regiunea Marea Baltică – Marea Neagră după războiul din Georgia şi în mijlocul unei recesiuni economice, aceasta a fost tema unei recente reuniuni internaţionale la Iaşi, organizată de Fundaţia „Moldova” din Washington. Vlad Spânu, preşedintele fundaţiei, aduce în prim-plan priorităţile RM în context regional. Este fost diplomat moldovean în perioada 1992-2001, când a deţinut funcţiile de şef al Direcţiei de cooperare economică internaţională a MAE, consilier, ministru-consilier şi şef-adjunct de misiune, însărcinat cu afaceri la Ambasada RM în SUA. Din 2001, după ce PCRM a câştigat alegerile, Vlad Spânu a părăsit Externele. În exclusivitate pentru TIMPUL, Vlad Spânu a acordat un amplu interviu.
– Dle Vlad Spânu, ce semnifică Iniţiativa „Marea Baltică – Marea Neagră”?
– Este o iniţiativă a societăţii civile. De mai bine de un an, Fundaţia „Moldova” şi mai multe organizaţii din SUA au intrat într-un parteneriat, pornind discuţii referitoare la necesitatea cooperării dintre Ţările Baltice, Cehia, Polonia şi România, pe de o parte, şi Belarus, Georgia, RM şi Ucraina, pe de altă parte. Astfel, am putea avea şi la Washington o voce mai puternică privind problematica ţărilor pe care ne concentrăm, iar in regiune am lansa proiecte de cooperare la nivel de administraţii publice locale din aceste ţări, acţiuni complementare la iniţiative guvernamentale deja existente. Punem accent pe angajarea în această cooperare a ţărilor din afara UE – Belarus, Ucraina, RM şi Georgia – cu ţările vecine din UE, ca acestea să le ofere cele mai bune practici existente. Una este când vine cineva de la Bruxelles şi-ţi spune cum e mai bine să faci şi alta e să consulţi experţi din România sau Lituania, care au avut o experienţă similară relativ recent.
– Ce importanţă are Fundaţia „Moldova” în SUA, unde RM este o ţară necunoscută? Cercurile diplomatice americane îşi manifestă interesul faţă de situaţia noastră?
– În ultimii cinci ani, organizăm conferinţe, unde readucem în prim-plan problematica reformelor democratice în RM şi a conflictului transnistrean, în special în mediul american diplomatic, instituţii de cercetare şi academic. Spre exemplu, chiar şi cu ocazia alegerilor locale din RM în 2007, am organizat o reuniune la acest subiect împreună cu NED, IRI, NDI şi Fundaţia „Eurasia”, la care am invitat experţi din RM, observatori internaţionali şi un oficial de la Departament de Stat, David Kramer, care au analizat scrutinul sub toate aspectele. Spre surprinderea multora, conferinţa a prezentat un mare interes. Am creat o reţea de distribuţie informaţionala solidă în limba engleză, ce prezintă ştirile cele mai importante despre ţara noastră. Astfel, reuşim să menţinem RM pe „ecranele radarelor” de la Departamentul de Stat, Congresul American, ale oamenilor de afaceri din SUA şi din alte state. Fundaţia sponsorizează portalul Moldova.org, care îşi sporeşte prezenţa, drept sursă informaţională independentă şi în RM, de când am început să publicam texte şi în limba română. Am organizat şi un Grup al Prietenilor Moldovei la Washington, la care participă ambasadorii americani în RM care s-au pensionat din serviciul diplomatic, reprezentanţi ai instituţiilor de cercetare şi de la ONG-uri active în programe de asistenţă în RM. Prin discuţii, cercăm să identificăm obstacolele ce stau în calea dezvoltării şi reformării RM.
– Cum veţi atrage investiţii în RM?
– Prin Iniţiativa „Marea Baltică – Marea Neagră”, propunem o cooperare regională. Urmărim să creăm un cadru de promovare a proiectelor regionale economice, turistice, a comerţului şi eficientizării utilizării energiei, dar şi de soluţionare a conflictelor din această zonă.
– Dar cum vedeţi soluţionarea conflictelor?
– Vorbind despre conflicte, ţările ar trebui să stabilească rădăcinile conflictelor politice, care sunt subiecţii acestora, pentru a fi aduse la masa de negocieri, astfel, fiind şanse mai mari pentru a găsi soluţii. De exemplu, conflictul transnistrean, care a apărut urmare a proiectului Kremlinului încă în 1924 prin crearea RSSAM, a continuat în 1940 printr-un schimb forţat de teritorii dintre România şi URSS (Ucraina), în urma Pactului „Ribbentrop-Molotov”. Sunt chestiuni ce implică România, Ucraina şi RM direct şi Rusia – indirect, drept autorul unei scheme geopolitice. Dacă ţările în cauză vor înţelege că aceasta este problema lor comună şi sunt în stare s-o rezolve fără implicarea Moscovei şi fără să urmeze directivele ruseşti, atunci conflictul transnistrean ar putea găsi o soluţie mai rapidă.
– De ce aţi renunţat la activitatea de diplomat şi nu mai activaţi la Externele din RM, unde aţi deţinut funcţii importante circa zece ani?
– Era imposibil să-mi încalc principiile mele de viaţă şi să rămân într-un guvern creat de PCRM, care la alegerile din 2001 a spus că nu mai vrea să continue reformele democratice, optând pentru Uniunea „Rusia-Belarus”, pentru legiferarea limbii ruse ca limbă oficială. Nu am părăsit întru totul domeniul pe care-l cunosc şi am creat Fundaţia „Moldova”, pentru a merge pe calea a două organizaţii de advocacy din Washington – US-Baltic Foundation şi US-Ukraine Foundation, create încă la începutul anilor 1990. Pe viitor, mi-aş dori să avem o cooperare cu Guvernul RM, pentru a realiza mai multe la Washington şi nu numai, însă această cooperare, din păcate, nu a existat din cauza Chişinăului oficial.
– Cum aţi caracteriza politica externă, promovată de actuala guvernare pe parcursul ultimilor ani?
– Eu cred că sloganul, potrivit căruia RM este prezentă acolo unde sunt interesele ţării, nu a reuşit. A rămas doar un slogan şi nu a fost aplicat în practică, deoarece interesele RM sunt anume în UE, iar noi nu ne aflăm azi în UE, ci în CSI, pentru că nu am realizat reformele asumate. Integrarea în UE ţine nu doar de politica externă, dar mai ales de cea internă. Integrare europeană nu înseamnă să mergi la Bruxelles doar ca să ceri ceva, fără să respecţi nişte angajamente. RM nu a reuşit să se mobilizeze pentru a declanşa un val de reforme radicale pe toate planurile, ce ar ridica standardele la nivel european şi ar deschide calea spre aderare.
– Recenta întâlnire de la Moscova a preşedinţilor Vladimir Voronin, Dmitri Medvedev şi a lui Igor Smirnov şi declaraţia lor comună privind negocierile în diferendul transnistrean, către ce finalitate ar putea conduce?
– Moldova s-a lăsat prinsă într-o capcană de discuţii bilaterale cu Federaţia Rusă, care niciodată nu i-au adus succese. Întotdeauna RM a fost forţată să facă concesii, şi de data aceasta făcând o mare greşeală când a lăsat formatul de negocieri unde era prezent Vestul (adus cu mari eforturi în 2005) şi a mers să discute unu la unu cu perechea Kremlin – Tiraspol. În general, se vrea să se plece de la nişte principii normale de soluţionare a conflictului (principiile Strategiei 3-D: democratizare, demilitarizare şi decriminalizare), puse în baza legii din 2005, de la care puterea executivă, inclusiv preşedintele, nu are dreptul să deraieze. Amintim că atât Legea, cât şi Declaraţiile privind conflictul transnistrean, votate în unanimitate de parlamentul RM în martie 2005, stipulează că „reglementarea politică a problemei transnistrene urmează să fie realizată pe baza Constituţiei şi normelor de drept internaţional, în strânsă cooperare cu OSCE, UE, România, Rusia, SUA şi Ucraina; şi că evacuarea armamentului şi militarilor Federaţiei Ruse reprezintă o condiţie indispensabilă a reglementării transnistrene”. Dacă se semnează un acord sau o declaraţie ce contravine respectivei legi, este o încălcare a legislaţiei.
– Deci, nu există premise pentru reglementarea conflictului transnistrean în favoarea RM?
– Atâta timp cât Moscova nu doreşte o soluţionare în favoarea unificării RM, trebuie căutate alte căi de remediere. O soluţie viabilă ar fi angajarea societăţii civile din regiunea transnistreană. Trebuie de lucrat cu oamenii de acolo, care se simt abandonaţi de conducerea RM, care, în anul 1992, au aparat integritatea teritorială a RM cu arma în mâini sau azi luptă pentru drepturile copiilor de a învăţa în limba maternă, română. Şi asta nu înţelege guvernul de la Chişinău – că regiunea din stânga Nistrului nu este reprezentată de Smirnov, ci de cetăţenii RM de acolo. Ei trebuie să beneficieze de toate serviciile pe care trebuie să le acorde un stat cetăţenilor săi, iar statul RM trebuie să facă mai mult decât ar face pentru cetăţenii din dreapta Nistrului, pentru că oamenii din Transnistria sunt puşi în condiţii existenţiale foarte dificile: şi psihologice, şi economice.
– La scrutinul de duminică Opoziţia, ca niciodată, mizează pe voturile migranţilor noştri, dar şi diaspora a devenit anul acesta mai activă. Voturile cetăţenilor noştri din afară ar putea fi decisive pentru o schimbare în RM?
– Votarea în străinătate e o chestiune de principiu, un drept al omului, care se încalcă în cazul RM. Am fost unul dintre iniţiatorii unei scrisori deschise din 11 februarie, la care au subscris 15 organizaţii din Irlanda, Italia, Marea Britanie, Portugalia şi SUA, adresată structurilor statale din RM şi organismelor internaţionale. Am cerut deschiderea mai multor secţii de votare în ţările unde există ambasade şi consulate, în localităţile unde sunt concentrate grupuri mari de cetăţeni ai RM, dar şi acolo unde nu există misiuni diplomatice, precum Spania, Canada, Irlanda, dar unde sunt acreditate misiunile diplomatice moldovene. Nu am obţinut niciun răspuns la propunerile noastre de la oficialităţile RM. În schimb, la mesajul nostru au reacţionat Terry Davis, Secretarului General al Consiliului Europei, membri ai Parlamentului European şi oficiali ai OSCE. Organizaţiile internaţionale au atenţionat guvernul RM în ceea ce priveşte obligaţia de a respecta drepturile cetăţenilor. Nedeschiderea mai multor secţii de votare peste hotare este un semnal în plus că executivul nu acţionează democratic în cazul alegerilor.
– Ce mesaj le-aţi transmite cetăţenilor noştri din străinătate?
– Este foarte important votul fiecăruia dintre noi. Dacă la alegerile de duminică ar participa cel puţin 50% din cetăţenii noştri din afară, situaţia în viitorul parlament s-ar schimba radical. Ar putea fi ca o „buturugă mică ce răstoarnă carul mare”. Aceasta trebuie să înţeleagă concetăţenii noştri, indiferent de obstacolele create, şi să facă un efort, să găsească mijloace, ca să parcurgă o sută-două sute de kilometri în plus pentru a vota. Pe semne, autorităţile RM nu au nevoie de a atrage voturile din afară, ci doar ale celor pe care îi pot controla şi le-ar putea aduce victoria. Or, scrutinele din 2001 şi 2005 au arătat că votul migranţilor nu favorizează PCRM.
Ar mai fi şi un mesaj pentru viitor. E important nu doar să deschidă secţii de votare peste hotare, dar şi să se organizeze campanii de informare a cetăţenilor referitor la alegeri de către misiunile diplomatice, dar şi partidele participante la scrutin pentru a atrage electoratul, în condiţiile în care apatia politică e mare. Nici chiar în oraşele unde există misiuni diplomatice ale RM cetăţenii noştri nu întotdeauna merg la vot. Ar fi cazul să preluăm exemplul ţărilor dezvoltate – practica votului prin poştă sau a votului prin internet, aşa precum am cerut în scrisoarea noastră deschisă.
