Voronin a devenit preşedinte fără a avea cetăţenia R. Moldova?

În anul 2002, la un an de la venirea lor la guvernare, comuniştii au modificat legislaţia, permiţând cetăţenilor moldoveni să deţină încă o cetăţenie pe lângă cea a R. Moldova. Preşedintele Vladimir Voronin scăpase de-o problemă – să nu-l învinuiască nimeni că este cetăţean rus. Şi era! Mai mult, se spune că Voronin a devenit preşedinte în 2001, fără a fi cetăţean al R. Moldova! Între timp, se pare, acesta a renunţat la cetăţenia rusească şi s-a apucat de capul celor care deţin, în special, şi cetăţenia română. Parlamentul urmează să dezbată, în viitorul apropiat, un proiect de lege care interzice dubla cetăţenie în R. Moldova pentru persoanele care vor ocupa funcţii publice. De ce a fost nevoie să schimbe comuniştii macazul după cinci ani?

Proiectul a fost iniţiat de preşedintele Vladimir Voronin, dar a fost „pus pe hârtie” de Guvern. Acum, urmează dezbaterile în Parlament. Dacă va fi adoptat acest proiect de lege, persoanele care vor ocupa funcţii publice, începând de la poliţişti, secretari la primăriile din sate şi până la procurori, judecători, deputaţi şi preşedintele republicii, vor trebui să deţină exclusiv cetăţenia R. Moldova. Proiectul a început să se coacă, după ce basarabenii au dat buzna cu sutele de mii să ceară cetăţenia românească în vara anului trecut. Interesant e că atât timp cât le-a convenit, comuniştii n-au mişcat un deget pentru a modifica legislaţia în acest sens. După ce a picat memorandumul Kozak, susţine deputatul Vitalia Pavlicenco, Voronin ar fi renunţat la cetăţenia Federaţiei Ruse şi la pensia pe care a primit-o în mod sigur până în 2004 de la Moscova. Deci, a dispărut problema şi comuniştii s-au apucat de revăzut legislaţia.

„Confidenţial”

JURNAL a încercat să afle de la autorităţi câte cetăţenii şi ale căror state a avut sau mai are şeful statului, preşedintele Parlamentului şi premierul, dar de fiecare dată ni s-a invocat „confidenţialitatea”. În presă s-a scris nu o dată despre faptul că Voronin ar fi şi cetăţean al Federaţiei Ruse, deoarece acesta încasa o pensie grasă de la Moscova pentru serviciile sale în calitate de general rus. O doamnă care ne-a răspuns la telefonul Ambasadei Federaţiei Ruse în R. Moldova ne-a spus că nu au acordul „persoanei” pentru a ne declara ceva la acest subiect, iar responsabili de la serviciul de presă al Preşedinţiei ne-au spus că Voronin „nu deţine cetăţenia altui stat, decât cea a R. Moldova”. Şi despre Tarlev se spunea că ar avea cetăţenie română. Dar, în lipsa unor informaţii sigure la acest subiect, JURNAL a solicitat unor politicieni să spună câte cetăţenii cred ei că are şeful statului Vladimir Voronin, preşedintele Parlamentului Marian Lupu şi premierul Vasile Tarlev.

Ion Neagu, deputat neafiliat: „Sunt aproape convins că Voronin este şi cetăţean al Federaţiei Ruse”

„Nu ştiu de Lupu şi Tarlev, dar bănuiesc că domnul Voronin are cetăţenie rusă. Pentru că, din câte îmi aduc eu aminte, atunci când a fost ales în funcţia de preşedinte al R. Moldova la 4 aprilie 2005, în declaraţia cu privire la veniturile sale care a fost anexată la dosar, Voronin a scris cu mâna lui o sumă importantă în ruble ruseşti pe care în anul precedent alegerii a primit-o ca pensie din Federaţia Rusă. Sunt aproape sută la sută convins că domnul Voronin este şi cetăţean al Federaţiei Ruse. Cu aceste modificări la legislaţie privind interzicerea dublei cetăţenii a persoanelor care deţin funcţii publice se urmăreşte, pe de o parte, epurarea cadrelor, iar, pe de altă parte, anihilarea dorinţei cetăţenilor R. Moldova de a avea şi cetăţenia română.”

Vitalia Pavlicenco, deputat PNL: „Nu avea cetăţenia R. Moldova”

„Din informaţiile mele, Voronin a candidat la funcţia de preşedinte al R. Moldova neavând cetăţenia acestui stat, ci pe cea a Federaţiei Ruse. După aceasta, şi-a luat şi cetăţenia R. Moldova. Am citit undeva acum că Voronin, după nesemnarea memorandumului Kozak, ar fi renunţat la cetăţenia rusă. Am auzit şi că Tarlev are cetăţenie română. De Lupu nu ştiu, deşi acesta a învăţat prin România.”

Dumitru Diacov, preşedintele fracţiunii parlamentare a PD: „Comuniştii au deschis cutia Pandorei”

„N-am idee câte cetăţenii are Voronin şi câte au alţii. S-a vehiculat în presă că Voronin ar fi avut cetăţenie rusească, era un timp când se spunea să domnul Voronin primeşte pensie din Federaţia Rusă. Asta era situaţia anilor ’90. Acum este foarte greu de spus. Nu am documente şi nici certitudine. În fracţiunea comuniştilor putem să presupunem că sunt mai multe persoane care au cetăţenie rusească şi atunci nu te miră nişte lucruri. Cert este că comuniştii au deschis cutia Pandorei cu cetăţenia şi au oferit dreptul la dubla cetăţenie. Problema este că noi, din păcate, avem oameni politici care au un paşaport în buzunar şi ăsta poate să fie şi rusesc, şi bulgăresc, şi românesc etc., şi atunci sigur că te întrebi în ce se transformă statul ăsta.”

Serafim Urechean, preşedintele fracţiunii parlamentare a AMN: „N-ar fi putut primi pensie, dacă nu era cetăţean”

„Nu ştiu. De Lupu nu ştiu şi nu s-a discutat în societate. Dar de Tarlev se vorbea că are şi cetăţenie română, iar Voronin – cetăţenia rusă, deoarece este pensionar al acestei ţări şi n-ar fi putut primi pensia, dacă n-ar fi fost cetăţean al acestei ţări. Cred că atunci când a fost adoptată legislaţia privind dubla cetăţenie, a fost un pretext, pentru că trebuia să se protejeze tovarăşul Voronin. Dacă ieşea la iveală faptul că avea două cetăţenii, nu avea dreptul să devină preşedinte. Iar acum, comuniştii creează restricţii şi obstacole pentru ceilalţi care activează în funcţii publice.”

Anatol Plugaru, ex-ministru al Securităţii: „Nu ştiu”

„N-am idee. Eu cred că le-ar şedea bine cu câte o cetăţenie, dar câte au nu ştiu. Pe cuvânt că nu mă ocup cu problematica respectivă.”

Tudor Botnaru, ultimul şef de KGB din R. Moldova: „Până la ’90, avea cetăţenia rusească”

„Pe timpuri, până la ’90, Voronin avea cetăţenia rusească, dar după aceea s-a vorbit şi dumnealui a declarat că a renunţat la aceasta. În realitate, nu cunosc care este situaţia. Despre domnii Lupu şi Tarlev nu ştiu nimic.”

Sergiu Mocanu, ex-consilier prezidenţial: „Înţelegere cu transnistrenii”

„Eu nu ştiu câte cetăţenii au ei şi nici nu prea contează pentru mine acest lucru. Problema este că în contextul iniţiativei preşedintelui Voronin pe care a avut-o legată de încercarea de a face o mică înţelegere într-o acţiune comună cu transnistrenii, loveşte în cei din Transnistria. Prin această acţiune de a interzice activităţi publice în R. Moldova celor care deţin cetăţenie dublă, le taie calea ăstora pentru totdeauna, pentru că în Transnistria 80 la sută din populaţie deţine cetăţenie ucrainească sau rusească. În mod sigur, iniţiativa este îndreptată împotriva celor care deţin cetăţenie românească, dar, încercând să lovească aici, lovesc şi în transnistreni.”

Valentina Stratan, deputat PSL: „Guvernul va trebui să răspundă”

„Cunosc doar informaţia care s-a vehiculat, precum că Vladimir Voronin are şi cetăţenia Federaţiei Ruse. De aceea, a fost modificată legislaţia, pentru a permite dubla cetăţenie, fiind învinuit că o are şi pe cea rusă, dar legislaţia R. Moldova nu permitea la acel moment acest lucru. Cred că atunci când vom discuta acest proiect în Parlament, vor fi mari probleme, pentru că noi vom cere să ni se răspundă care va fi mecanismul de a afla câţi funcţionari au deja dublă cetăţenie, cum va fi, odată ce se invocă principiul nedivulgării secretului, cum o să impunem noi acest lucru. Vom pune aceste întrebări Guvernului care va trebui să ne răspundă, odată ce el este iniţiatorul acestui proiect.” / Raisa LOZINSCHI // Jurnal de Chisinau

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.