Violențe între Armenia și Azerbaidjan – cum a început conflictul. Explicăm

La mijlocul lunii iulie 2020, în fața Ambasadei Armeniei de la Chișinău a avut loc o altercație între reprezentanții diasporei armene și celei din Azerbaidjan. Altercația de la Chișinău a fost doar un exemplu despre cum conflictul dintre două țări se răsfrânge asupra populației. La rândul său, populația, prin comunitățile diasporei, poate avea efecte și pe teritoriul altor țări. Evenimentul din luna august de la Chișinău a fost cauzat de o izbucnire a ostilităților dintre azeri și armeni în această vară, când la granița dintre acele două țări au avut loc câteva incidente armate și bombardări de poziții militare.

În incidentele din luna iulie de la granița celor două țări au murit peste 16 oameni, printre care și un general azer. În Baku s-au declanșat în rezultat demonstrații de amploare.

Conflictul însă a luat amploare ieri, când părțile au intrat într-un conflict armat direct, cu mobilizarea populației și declararea stării de urgență.

Pe 27 septembrie 2020 într-un mesaj pe Twitter Nikol Pashinian, șeful executivului armean, a anunțat că Armenia a declarat legea marțială și a dispus o mobilizare totală a armatei. Armenia susținea că Azerbaidjanul a comis un atac aerian și de artilerie asupra regiunii Nagorno-Karabah, în timp ce partea azeră afirmă că nu a făcut altceva decât să răspundă la o agresiune a forțelor armene, care – potrivit autorităților de la Baku – au lansat atacuri „deliberate și țintite” de-a lungul liniei frontului.

La rândul lor, autoritățile azere au anunțat că au fost capturate șase localități aflate anterior sub controlul Armeniei, conform AFP.

„Ne apărăm teritoriul, cauza noastră este corectă!”, a declarat președintele azer Ilham Aliev într-un mesaj către conaționalii săi.

Într-o reacție la ultimele evenimente din Nagorno-Karabah, reprezentanții armatei azere au anunțat că nu vor apela la mobilizarea totală, pentru că dispun de suficient personal militar.

În tot acest context, Armenia este susținută de Federația Rusă, care și-a asumat un rol de mediator în acest conflict, deși deține o bază militară pe teritoriul Armeniei. Totodată, rușii vând armament atât părții azere, cât și armenilor. Turcii susțin plenar Azerbaidjanul, iar într-un comunicat din după amiaza zilei de 27 septembrie, Erdogan anunța „susținerea cu toate mijloacele” a Azerbaidjanului.

Originea conflictului

Conflictul își are originea încă de la începutul secolului XX. Teritoriul actual disputat de către Armenia și Azerbaidjan a fost populat de-a lungul timpului de armeni creștini și azerii de origine turcă (musulmani). Până atunci, aceștia trăiau într-o relativă pace, însă la începutul secolului XX au apărut mai multe incidente între aceste minorități, odată cu încorporarea regiunii în Imperiul Țarist. După revoluția bolșevică, regiunea a fost reorganizată în Republici Sovietice.

Ca parte a politicii de „dezbină și stăpânește” a URSS, (politică tipică tuturor imperiilor, care pentru a conduce o regiune decid să provoace cât mai multe rivalități locale), este formată regiunea autonomă a Karabahului de Munte ca parte a Republicii Sovietice Socialiste Azere, dar cu o majoritate etnică armeană.

Cât timp a existat URSS-ul, pentru că hotarele interne nu existau decât teoretic, violențele au înghețat, însă la sfârșitul anilor 1980, când URSS-ul era în plin proces de restructurare, iar Republicile Sovietice rând pe rând își revendicau părți de autonomie locală, violențele au izbucnit din nou. Momentul cheie a fost votarea pentru ca regiunea populată de armeni (dar și câteva teritorii dinafara acesteia), să se alăture Armeniei, deși de jure se aflau în componența Azerbaidjanului. Ultima mișcare nu a fost recunoscută de azeri, astfel au reînceput conflicte locale.

În perioada dată Karabahul de Munte și-a declarat independența, dar această independență nu a fost recunoscută de opinia publică internațională. Regiunea este numită de armeni Artsakh. Totodată, Armenia, deși nu a recunoscut independența regiunii, sponsorizează atât financiar, cât și militar conducerea de acolo până în prezent.

Violențele la scară largă au început în 1992 și s-au terminat în 1994. Atunci s-a semnat un tratat mediat de Rusia. Tratat nu a oprit de facto violențele din acea regiune, pe parcursul acestei perioade existând diferite incidente armate, soldate fie cu bombardări de poziții, fie cu mobilizări locale de armată și chiar victime între militari.

În timpul războiului, majoritatea azerilor, circa 25% din populația regiunii, au părăsit regiunea, devenind refugiați. Totodată, marea majoritate a etnicilor armeni de pe teritoriul Azerbaidjanului au părăsit și ei țara.

Încercări de soluționare a conflictului, cauzat de faptul că ambele țări revendică regiunea, care la rândul ei s-a declarat independentă au fost atât în 2006, cât și în 2009. Sporadic, au fost izbucniri de violențe, cele mai dure până în această toamnă fiind în aprilie 2016, când câteva zeci de soldați au murit de ambele părți.

În general, pe forumuri și în comunitatea internațională, cele mai multe teze promovate de partea azeră vor spune că Armenia este agresorul, invocând faptul că regiunea dată este recunoscută la nivel internațional ca parte componentă a Azerbaidjanului. Armenii însă vor invoca în primul rând dreptul la autodeterminare a regiunii „Artsakh”, populată de armeni, și faptul că apără populația locală de agresiunile Azerbaidjanului.