La 22 de ani de la începutul războiului de pe Nistru, Moldova.org a căutat să discute cu cei care au fost nemijlocit implicați în evenimentele de atunci. Cu oameni care, fără să vrea, dar în virtutea pregătirii militare, au trebuit să apere integritatea Republicii Moldova. Interlocutorul nostru este fost comandant al trupelor de poliție cu destinație specială. În martie 1992, colonelul în rezervă Vasile Severin ocupa funcția de șef de Statului Major al Brigăzii 1002 Carabinieri. Iar războiul pentru el a început mai devreme decât s-a anunțat oficial.
La Dubăsari eram în 1991, pe 25 septembrie, când mercenarii de la Tiraspol au încercat să ia cu asalt sectorul de poliție de acolo. Am trecut atunci, cu batalionul de poliție cu destinație specială peste Nistru și am ajuns la timp. Iar dimineața, la ora 7, am arestat patru autobuze care au venit din Tiraspol, cu mercenari, care se deplasau de la poliția rutieră până la podul de la Criuleni. Dar n-au reușit să iasă din autobuze, pentru că noi eram deja acolo și îi așteptam.
Adică totul a început cu mult mai devreme decât data de 2 martie și era premeditat, foarte bine gândit din timp?
Da, a fost din timp, pentru că războiul a început nu din 2 martie. El a început din `89, din `90, `91, când singura forță pe vremuri încă sovietice, unica forță capabilă în Moldova să facă față, era batalionul de poliție cu destinație specială. Eram atunci implicați în toate operațiunile necesare. Vreau să vă spun că 300 de patrioți ai Moldovei, care eram în acel batalion, ne descurcam cu toate problemele.
Cum s-a întâmplat atunci că, în primele confruntări, combatanții moldoveni n-au putut ține în fața ofensivei din partea transnistreană?
Părerea mea, a unui militar este, că am avut foarte mulți trădători în ministerele de forță. Pe lângă asta, atunci, la sfârșitul anilor `80 – începutul anilor `90, nu aveam specialiștii necesari în ale armatei. Ei au venit mai târziu, din unitățile unde-și făceau serviciul în perioada fostei Uniuni Sovietice. Iar polițiștii aveau misiunea lor, cu totul alta decât războiul.
Pilda poate fi chiar a mea. Eu, fiind ofițer în trupele de interne a fostei armate sovietice, acest „spectacol” de la noi, l-am trăit în Armenia, în conflictul cu Azerbaidjanul, și mie-mi erau cunoscute toate aceste lucruri. În 1991, în luna noiembrie, am fost scos din funcția de comandant al batalionului de poliție cu destinație specială și trimis în rezerva ministrului de Interne, unde am stat până în februarie 1992. Și, când a început războiul, acolo luptau polițiștii care, după cum vă spuneam, aveau cu totul alte misiuni. Iar ca alde mine, erau ținuți acasă – nu erau trimiși acolo să comande.
Mi-aduc aminte, în martie, a venit la mine acasă, la 1 de noapte, vicecomisarul de la Dubăsari, Dumnezeu să-l ierte, colonelul Colesnic, și mă roagă: domnule Vasile, am promit un batalion sub comandă și nu știu cum s-o fac. I-am arătat atunci, pe foaie, ce trebuie să facă: prima, a doua, a treia, cu ce arme, cum să organizeze apărarea…
În martie, când eram deja șef de Stat Major la Brigada II de Carabinieri, a fost implicat și un detașament de-al nostru pe platoul Coșnița.
D-le Severin, dar ce s-a întâmplat, de fapt, la Dubăsari pe 2 martie, atunci când au fost declanșate operațiunile militare?
Nu vreau să mint, nu știu detalii, pentru că noi am fost puși în cunoștință de cauză abia pe 3-4 martie.
Dar putea fi evitat acest conflict? Putea fi atunci găsită o soluție care să fi exclus vărsările de sânge?
Eu socot că putea fi evitat, dar atunci nu avea nimeni experiență. Pe unda aceasta, de eliberare de sub ciubota rusească, s-au făcut munte greșeli, care puteau fi evitate. În primul rând, trebuiau luate sub jurisdicția Moldovei unitățile Armatei a 14-a. Tancurile, brigada de la Florești, care înainte de a începe războiul au fost duse, chipurile, în Rusia, dar de fapt au ajuns partea cealaltă – la Tiraspol.
N-au trebuit concediați din posturi militarii de etnie rusă. Că ei unde s-au dus? Au fugit peste Nistru, la Tiraspol. Acolo au fost alungați ofițeri cu experiență foarte bună și cu foarte multe cunoștințe. Acolo ei au organizat repede toate operațiunile, mai ales că aveau pregătit de la Moscova structurile Ministerului de Interne, ale Armatei și toate celelalte necesare. Ei doar au ajuns acolo și, știind situația de la noi, le-a fost foarte ușor să ne asculte… Au și rămas de-ai lor aici, care transmiteau toată informația. Stațiile de radio lucrau pe același frecvențe. Multe lucruri care trebuiau schimbate.
Dar, au trebuit păstrați specialiștii, de acționat după altă tactică și atunci nu ajungeam la vărsările de sânge, pe care le-am avut.
Să înțelegem că s-a procedat după un scenariu la indigo în toate regiunile separatiste din fosta URSS?
Și în Karabahul de Munte, și în Georgia a funcționat același scenariu. Iar acum se procedează la fel, în Crimeea. Arătau la televizor cum trupele ruse fac exerciții de intervenții pe distanțe mari. Eu priveam cu soția televizorul și i-am zis că știu unde vor ajunge tancurile. Ea m-a întrebat, unde? În Crimeea! Iar sâmbăta ea m-a întrebat: Vasile, dar tu de unde ai știut că acolo vor merge? Păi Rusia are același scenariu, dă-i doar un motiv și se apucă să-și facă treaba.
Ar putea astăzi puterile occidentale să oprească o intervenție deschisă în Ucraina?
Eu cred că pot. Pentru că dacă nu vor avea minte, problema e foarte mare. În principiu, eu socot că dacă Putin nu-l oprea atunci pe Ianukovici și nu-i propunea acei bani, dacă Ucraina semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, poate nu se întâmpla tot ce se întâmplă acum în Ucraina.
