O fotografie realizată în alb-negru în 1957 în Olanda arată că școlile în aer liber erau destul de populare la acea vreme. Ideea unei săli de clasă sub cerul liber, dacă vremea o permite, ar trebui să fie una foarte evidentă, dar, din păcate, majoritatea școlilor tradiționale occidentale din zilele noastre nu pun prea mult accent pe avantajele studierii în afara celor patru pereți.
La începutul secolului al XX-lea, școlile în aer liber au devenit destul de populare în Europa de Nord. Erau concepute inițial pentru prevenirea și combaterea tuberculozei care a luat amploare înainte de cel de-al doilea război mondial.
Școlile se bazau pe conceptul că aerul proaspăt și ieșirea în aer liber sunt primordiale pentru sănătate Ideea a devenit rapid populară și a fost inițiată mișcarea școlară în aer liber pentru copii sănătoși, încurajând toți elevii să fie cât mai mult în aer liber, se arată într-o postare pe Messynessychic.com.
Totul a început cu crearea Waldeschule („Școala din pădure”), construită în Charlottenburg, Germania în 1904 menită să le ofere elevilor săi o maximă expunere la razele solare. Orele erau ținute în pădure și se credea că acest fapt educa un mod independent de viață și stima de sine în rândul tinerilor de la oraș. Inspirate de școlile din pădure, educația în aer liber a dat roade și în alte țări europene, astfel încât până în 1937, funcționau 96 de școli în aer liber în toată Marea Britanie.
America de asemenea a dorit să le implementeze și a înființat prima sa școală în aer liber încă din 1908 în Providence, Rhode Island.
Inițiatorii acestei idei erau atât de siguri de eficienta lor încât în 1922 la Paris a avut loc primul congres internațional.a mișcării, la inițiativa Ligii pentru educație în aer liber. La construcția clădirilor școlare tradiționale de tip „pavilion” proiectarea internă era similară celei folosite la construcția de spitale,, cu holuri lungi cu ferestre.
În anii 1930, însă sălile de clasă se puteau deja transforma în terase exterioare cu uși glisante inteligente, acoperișuri retractabile și cu mobilier ușor de mutat.
Stilul unic de educație a rămas popular până în anii 1970. După introducerea antibioticelor și îmbunătățirea condițiilor sociale, școlile în aer liber erau solicitate din ce în ce mai puțin, iar după cel de-al doilea război mondial au fost treptat scoase.
Chiar dacă am întârziat să ne bucurăm de beneficiile școlilor din aer liber, ce modalitate mai bună de a genera interes pentru studiere, ar fi decât orele în sălile de clasă cu mai puțini pereți? „Lasă-ți ca imaginația tinerei generații să respire, să zboare mai departe și să aibă idei mai mari pentru viitor ”, se menționează pe Messynessychic.com.
