R. Moldova neutra faţă de cine?

Parlamentul de la Chisinau a adoptat joi, 22 mai, in lectura finala, Conceptia Securitatii Nationale. Documentul a fost votat de deputatii comunisti si membrii Partidului Social Democrat, in timp ce o parte a opozitiei a parasit sala.

Sedinta a inceput ca si cea de acum doua saptamani, cand a fost aprobat proiectul in prima lectura. Mai multi deputati au cerut ca examinarea chestiunii sa fie amanata pentru saptamana viitoare. Ei au acuzat ca nu au reusit sa studieze amendamentele si ca acesta nu a fost examinat indeajuns. Pe de alta parte, deputatii comunisti au mentionat ca au avut loc mai multe sedinte de lucru si ca opozitia ar fi trebuit sa participe la ele.

In momentul in care urma sa fie prezentat avizul comisiei de profil, liderul Aliantei „Moldova Noastra”, Serafim Urecheanu a solicitat o pauza. La revenirea in sala de sedinte el a declarat ca protestele repetate ale deputatilor din opozitie au la baza un fapt inadmisibil: initiativele noastre principiale sunt respinse, tergiversate, copiate sau ignorate de exponentii Puterii comuniste. El a anuntat ca vor purcede la actiuni mult mai dure decat pana acum cu scopul de a apara prevederile legale.

Ulterior fractiunea AMN, alaturi de mai multi deputati neafiliati au parasit sedinta. Partidul Democrat si Partidul Popular Crestin Democrat au anuntat ca nu vor sustine Conceptia, deoarece mai multe amendamente propuse nu au fost acceptate de majoritatea parlamentara.

Conceptia, care nu a suferit modificari esentiale fata de varianta aprobata in prima lectura a fost adoptata cu 58 de voturi.

Analistul politic Andrei Popov, fiind solicitat de presa sa comenteze Conceptia, a declarat ca este normal sa avem un nou document care sa defineasca mediul extern si situatia specifica a tarii noastre, sa discearna care sunt riscurile, sa determine pe termen lung o strategie de realizare a obiectivelor si diminuarea impactului negativ al riscurilor. Dar insasi natura unui asemenea document impune sa nu fie conjunctural, dar o analiza competenta si definirea realista a mijloacelor de activitate in plan extern si intern. Nu trebuie sa existe tentatia schimbarii si actualizarii permanente. De asemenea, potrivit lui Popov, Conceptia trebuie sa cuprinda o viziune comuna a clasei politice si societatii. Acesta poate aparea in urma unui proces logic si firesc de consultari pragmatice si serioase, ori asistam la procesul fulger de discutare a acestei Conceptiei. „Nu am simtit grija partidului de guvernamant sa se asigure de sustinerea cat mai reprezentativa in parlament”, a mentionat analistul.

Totodata el a opinat ca prin aceasta Conceptie se urmareste transmiterea unui semnal Rusiei in contextul negocierilor pe care Chisinaul le poarta pe dosarul transnistrean si un asemenea document se inscrie in logica comportamentului guvernului de la Chisinau pe care acesta il manifesta in ultimii doi ani incercand se semnalizeze ca este un guvern in care poate avea incredere, care nu va promova politici care vin in contradictie cu interesele si preocuparile FR.

„Logica acestei abordari este gresita si nu va duce la modificarea comportamentului Rusiei, asa cum ar dori Chisinaul”, a conchis Andrei Popov. //Europa.md

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.