De Andrei Munteanu
Chişinău (Moldova.ORG) — Reacţia PDM după adresarea D-lui Preşedinte Ghimpu către Alianţa Nord-Atlantică este nu pur şi simplu regretabilă, este chiar demnă de toată desconsideraţia şi de ironizare din plin. Prin reacţia aceasta, de fapt se vede că PD nu pare să fie un partid cu faţetă „democratică”, pare să fie mai mult un partid de factură ad-hoc, care pur şi simplu a prins momentul pe timpuri, să monopolizeze „domain-ul”, pentru ca acum să acumuleze capital… să admitem că şi politic.
Cazuri de comportament „gen Marian Lupu” am mai cunoscut, şi mai recent, şi mai anterior. Unul este cazul cânt reprezentanţii pretinsei biserici „Maica Matroana” din R.M., au vrut să fie mai „ortodocşi” decât Patriarhul de la Moscova. Prin faptul că l-au agresat pe Înaltul funcționar al Patriarhiei de la Moscova – protodiaconul Andrei Kuraev – ei au demonstrat lipsă de cultură elementară sub orice aspect: fie laic sau creştin.
Prin atitudinea regretabilă, Lupu demonstrativ îşi arată că de fapt nu pare să facă distincţie dintre „loialitate” şi „linguşenie” faţă de cineva, care eventual ar putea nici să nu i-o ceară… chiar în aşa măsură şi în manieră atât de absurdă. Gândindu-mă la Lupu, îmi aduc aminte de campania anti-alcoolism din timpul D-lui Gorbaciov, câd în R.M. s-au tăiat cantităţi imense de plantaţii de vii, ca mai apoi să auzim din mai multe surse că nimănui pe la Moscova nici prin cap nu le-ar fi trecut să dea indicaţii de a se tăia viile…. Se punea chestiunea doar ca din struguri să se producă mai mult sucuri şi nu vin. A fost manifestarea unui „sindrom al şefilor” de la nivel republican al fostei RSSM, care se întreceau „de-a loialitatea”. Ceea ce face Lupu pare mai mult a fi aceiaşi manifestare de „şefism” ieftin de care nimeni nu avea nevoie, dar, dacă a apărut, reacţia cuiva poate fi – „…las’să fie”.
Marian Lupu pare-se nici nu face distincţie dintre ranchiună şi manifestări raţionale fireşti de a aborda cauzalitatea problemelor sub-dezvoltării şi subzistenţei R.M. în complexitate, adică inclusiv prin optica moştenirii din trecut. Teama ca nu cumva să nimerească în dizgraţia „cuiva” îi cauzează „blocaj emoţional” şi nici nu pare să înţeleagă că, prin faptul că au fost „eforturi diplomatice europene” pe care le vede chipurile „subminate”, din cauza adresării D-lui Ghimpu, nu putem să credem că cineva ne-ar fi dator să ne rezolve problemele, iar noi să stăm cu „aere de ignoranţi”.
E cazul ca cel puţin D-l Lupu să conştientizeze că dacă d-lui nu partajează acest punct de vedere cu al D-lui Preşedinte Ghimpu, să recunoască cel puţin că acesta din urmă are dreptul, şi în cazul în care cineva i-ar „cere socoteală” – să recunoască cu demnitate de lider, că D-l Ghimpul are dreptul de a gândi şi de a proceda cum găseşte de cuviinţă şi, că D-l Lupu nu are dreptul de a pretinde la mai mult decât este – un lider al unui partid care este ceea ce este conform rezultatelor unui/unor sondaj(e) la momentul publicării acestuia/acestora.
Dacă demersul D-lui Ghimpu a fost depus abia după iniţiativa D-ei Merkel, oare nu este ridicol să se ia o astfel de atitudine faţă de D-l Preşedinte al ţării?
Textul adresării D-lui Ghimpu nu este un mesaj cu retorică antirusească. Este un mesaj cu retorică analitică şi, într-o analiză serioasă a ecuaţiei problemei, nu poţi opera cu prea multe „variabile necunoscute”, cu atât mai mult că numărul acestora nu este chiar atât de mare. Este un mesaj de intenţie pro-dezvoltare a R.M., şi Marian Lupu ar trebui să înţeleagă că nu orice menţiune a unei entităţi în anumite declaraţii, cu care nu suntem de acord, înseamnă numaidecât manifestare anti-entităţii respective. În acest demers nu se vede careva manifestare răutăcioasă la adresa FR ci doar o menţiune consecutivă de factori şi măsuri care necesită a fi întreprinşi pentru a debloca căile posibile de dezvoltare firească a R.M.
Până la momentul de faţă a fost timp suficient pentru a trage concluzii viz-a-vis de care este atitudinea faţă de R.M. Ceea ce s-a observat din partea FR este că nu se manifestă interes faţă de iniţiativele sau manifestările pro-dezvoltare ale R.M., şi nu se mai poate trece cu vederea şi/sau rămâne indiferenţi la interminabil faţă de această situaţie.
Prin urmare, R.M. are nevoie de o „umbrelă” de securitate pentru a putea fi atractivă pentru investitori strategici privaţi de pondere, şi, în acest context îmi vine greu să cred că Lupu nu poate face distincţie dintre investiţiile private strategice şi împrumuturile de stat, fără de care R.M. efectiv nu poate merge înainte, chiar dacă şi acestea, au mai mult esenţă de acţiuni caritabile şi de donaţii, decât provenite din interese de parteneriat bazat pe satisfacţie şi mai multă încredere în eventual beneficiu reciproc avantajos. Chir şi recunoscând acest fapt, ar trebui să fim mai conştienţi în luările de atitudine, cui se merită de adus recunoştinţe.
Când avem şansa de a compara manifestări de meschinism şi de fapte mări, de interes naţional, nu contează când acestea se întâmplă – în campania electorală sau nu – contează că se manifestă totuşi, chiar dacă mai devreme ori mai târziu, contează dacă sunt sau nu oameni care pot fi consideraţi purtători de valori şi nu pur şi simplu „lideri îmbătaţi” de „carismă iluzorie”, care în multe situaţii se poate transforma în povară chinuitoare, pentru popoare întregi, pentru zeci de ani.
