Prin concluziile CAGRE demersurile României au fost confirmate

Concluziile privind R.Moldova ale Consiliului pentru Afaceri Generale şi Relaţii Externe (CAGRE) accentuează necesitatea unor măsuri ferme pentru întărirea democraţiei, a bunei guvernări, a statului de drept, libertăţii presei şi a respectului pentru drepturile omului şi libertăţile fundamentale.

Concluziile privind Republica Moldova, adoptate la reuniunea CAGRE de la Luxemburg, la care a participat şi ministrul de Externe Cristian Diaconescu, reflectă preocupările UE în legătură cu evoluţiile din acest stat, se arată într-un comunicat al MAE.

"Concluziile accentuează necesitatea întreprinderii de măsuri ferme pentru întărirea democraţiei, a bunei guvernări, a statului de drept, libertăţii presei şi a respectului pentru drepturile omului şi libertăţile fundamentale. Consiliul exprimă preocuparea serioasă faţă de abuzurile împotriva drepturilor omului care au avut loc după alegerile din 5 aprilie şi cere o investigaţie imparţială a încălcărilor acestor drepturi în cadrul unui proces la care să participe reprezentanţi ai opoziţiei şi experţi internaţionali. De asemenea, Consiliul cere ferm Republicii Moldova asigurarea accesului egal pentru partidele politice la presa publică, alocarea transparentă a licenţelor pentru mass-media, încetarea presiunilor asupra presei independente, organizaţiilor societăţii civile şi partidelor, respectarea caracterului liber şi corect al viitoarelor alegeri şi cooperarea cu OSCE, Consiliul Europei şi Comisia de la Veneţia pentru a aplica recomandările acestor foruri", menţionează sursa citată.

Consiliul a adoptat şi directiva de negociere pentru un nou Acord, cuprinzător, între UE şi Republica Moldova. "La solicitarea României, UE a condiţionat lansarea efectivă a negocierilor pentru un nou acord de asigurarea unui tratament egal pentru toţi cetăţenii statelor membre în materie de vize, subliniind totodată importanţa respectării de către Republica Moldova a principiului relaţiilor de bună vecinătate" menţionează sursa citată.

"Am fost şi vom fi susţinătorii apropierii Republicii Moldova de UE. Acordul nostru pentru aprobarea mandatului de negociere demonstrează că politica Bucureştiului nu s-a schimbat. Este evident că drumul spre Bruxelles al statului vecin trece şi prin Bucureşti şi că există o serie de condiţii clar subliniate prin concluziile de astăzi, pe care Republica Moldova trebuie să le îndeplinească, aşa cum este ridicarea vizelor pentru cetăţenii români. Se confirmă, în acest sens, faptul că avertismentele şi poziţia României au fost justificate. Demersurile diplomatice româneşti au fost confirmate prin adoptarea de către statele membre a textului Concluziilor", a arătat ministrul Diaconescu.

În cadrul sesiunii Afaceri Generale miniştrii de externe au discutat proiectul Concluziilor Consiliului European de vară, în pregătirea summit-ului care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, la Bruxelles (18 -19 iunie 2009).

Agenda reuniunii şefilor de stat şi de guvern va include discutarea aspectelor privind reforma instituţională a Uniunii, respectiv finalizarea pachetului de compromis propus Irlandei şi desemnarea preşedintelui viitoarei Comisii Europene, situaţia economică, financiară şi socială, în special viitoarea arhitectură financiară a autorităţilor de reglementare şi supraveghere în sectorul financiar-bancar, schimbările climatice, în pregătirea poziţiei UE pentru Conferinţa de Copenhaga, migraţia ilegală în Marea Mediterană şi dezvoltarea durabilă.

Liderii europeni vor mandata, de asemenea, Comisia Europeană să pregătească o Strategie pentru regiunea Dunării până la sfârşitul anului 2010 pentru a putea fi adoptată în primul semestru al anului 2011, sub preşedinţia ungară a UE.

Ministrul Diaconescu a subliniat, în intervenţia sa, importanţa pentru România a demarării proiectului de elaborare a unei Strategii europene pentru Dunăre şi potenţialul acestei iniţiative de a conecta Europa la vecinătatea estică. De asemenea, a reiterat susţinerea României pentru discutarea problematicii imigraţiei ilegale în regiunea sudică şi respectiv estică a Europei şi necesitatea unei politici unitare şi pe termen lung în acest domeniu. El a subliniat necesitatea includerii în textul Concluziilor Consiliului European a unei referiri la Parteneriatul Estic, urmare rezultatelor pozitive înregistrate la Summit-ul de la Praga, se mai arată în comunicat.

În cadrul sesiunii Relaţii Externe au avut loc dezbateri privind evoluţiile în procesul de pace din Orientul Mijlociu, cu accent pe contextul regional. Au fost adoptate Concluzii ale Consiliului privind procesul de pace şi Liban.

De asemenea, miniştrii de externe au abordat situaţia din Balcanii Occidentali. A fost evaluată cooperarea Serbiei şi a altor state din Balcani cu Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI). La discuţii a participat şi procurorul general al TPI, Serge Brammertz, care a prezentat raportul pregătit pentru sesiunea din 4 iunie a Consiliului de Securitate al ONU. A fost discutată, de asemenea, situaţia din Bosnia şi Herţegovina, în special tranziţia între Reprezentantul Special al UE şi Biroul Înaltului Reprezentant, ca si problematica liberalizării regimului de vize cu statele din Balcanii de Vest. Au fost adoptate Concluzii cu privire la cooperarea regională, Bosnia şi Herţegovina şi liberalizarea regimului de vize.

Referitor la Birmania/Myanmar, au fost analizate măsurile concrete pe care Uniunea Europeană ar putea să le aplice după prezentarea verdictului în procesul dizidentei Aungn San Suu Ky.

Aceasta este ultima reuniune CAGRE organizată pe durata preşedinţiei cehe, urmând ca preşedinţia Uniunii Europene să fie preluată, la începutul lunii iulie, de către Suedia.

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că miniştrii de Externe reuniţi la CAGRE, la Luxemburg au decis să condiţioneze lansarea negocierilor cu R.Moldova pentru un nou acord de problema vizelor.

Cristian Diaconescu a precizat că dispoziţia este introdusă la solicitarea României. El a spus că documentul, aflat deocamdată în stadiu de proiect de concluzii, a fost pregătit din timp şi va fi cu siguranţă adoptat.

"Practic, nu este menţionat numele României dar se precizează că începutul negocierilor va avea loc când vor fi eliminate de către R.Moldova vizele pentru toate statele UE", a explicat ministrul Cristian Diaconescu.

El a spus de asemenea că a fost amânat Consiliul UE-R.Moldova.

"De asemenea, Consiliul cere declanşarea unei anchete privind violenţele de după 6 aprilie", a spus ministrul.

El a subliniat de asemenea că se cere R.Moldova să asigure cadrul democratic pentru alegerile următoare prin asigurarea libertăţii de expresie şi asigurarea accesului tuturor candidaţilor la mass-media.

De asemenea, potrivit ministrului, CAGRE cere R.Moldova să asigure desfăşurarea normală a procesului electoral în cooperare şi în conformitate cu normele ODIHR, OSCE şi Conculziile Comisiei de la Veneţia.

Surse europene au declarat, la 7 iunie, pentru MEDIAFAX, că reuniunea CAGRE de la 15 iunie ar putea condiţiona, în concluziile sale, lansarea negocierilor pentru un nou acord UE-R.Moldova de ridicarea de către Chişinău a vizelor pentru toţi cetăţenii UE şi de respectarea principiilor bunei vecinătăţi de către autorităţile moldovene.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.