De Aurelia Peru-Balan
În Moldova a început o nouă convulsie competitivă pe arena politică şi Moldova s-a împărţit în două tabere mari – cea comunistă şi cea liberală. Perdanţii din 5 aprilie, ca de obicei, vor face fum şi le vor amesteca doar principalilor figuranţi ai competiţiei electorale. Desigur, dacă M. Lupu nu-i va aduna pe toţi centriştii rataţi pe o listă comună. Nu mai deschid parantezele. Aşadar, ce a rămas în urmă şi ce se conturează la orizont?
În alegerile din aprilie curent, cele trei partide – PL, PLDM şi AMN -, care au reuşit să treacă bariera electorală, au avut un obiectiv bine determinat în campanie, graţie căruia au reuşit să se poziţioneze distinct pe piaţa electorală şi să elaboreze o strategie eficientă de promovare a imaginii de partid. Sloganul-obiectiv al PLDM – „Moldova fără comunişti, Moldova fără Voronin!” – a întrunit, în fond, sub cupola ca conceptuală toate cele trei partide liberale. Aceasta reitera excluderea comuniştilor de pe scena politică şi schimbarea elitei politice din Moldova.
În discursul său preelectoral, AMN a mai adăugat câteva nuanţe, care lipseau în retorica politică a liberal-democraţilor: „Comuniştii fură ţara. Opt ani de guvernare comunistă – sărăcie, hoţie, minciună. AMN este un luptător înverşunat împotriva clanului comunist şi singura alternativă. Serafim Urecheanu – preşedinte”. Adevărat că „luptători înverşunaţi” pe parcursul campaniei au fost liberal-democraţii. Managementul PR-istic al PLDM, în special acţiunea de pe ultima sută de metri ai campaniei „Votează fără frică!”, a fost unul ca după carte în contextul tradiţiilor consolidate în RM. Prin urmare, imaginea de lider-luptător şi-a câştigat-o – fără a-l flata – Vlad Filat.
Cât despre liberali (PL), poziţia lor în ceea ce priveşte actuala putere politică din Moldova a fost şi rămâne clară – fur citate din retorica liderilor de partid: „Pentru lupi(!) – loc doar în pădure!” şi „Dreptatea, adevărul nu se negociază!”.
Deci, toate trei partide au avut un singur inamic electoral – comuniştii. Şi toţi au avut ca scop strategic nu doar trecerea pragului electoral, ci şi eliminarea de la putere a Partidului Comuniştilor. Această opţiune politică i-a unit pe liderii liberali care au fost consecvenţi în decizia de a boicota alegerea preşedintelui ţării şi a provoca alegeri parlamentare anticipate. Fapt ce confirmă odată în plus teza fundamentală a ideologiei liberale: „Omul – ca scop, iar politica – ca mijloc”. Pentru libertatea politică, economică şi spirituală a moldovenilor, prin acţiuni legale şi bine coordonate liberalii vor să facă un transfer de putere în elita superioară a ţării.
Alegeri anticipate se vor produce în RM pentru a treia oară după declararea independenţei – 1994, 2001, 2009. Ultimele două scrutine au fost provocate de incapacitatea legislativului de a vota o candidatură pentru funcţia supremă în stat. În 2000, după modificarea Constituţiei, V. Voronin, care pe atunci era liderul fracţiunii comuniste, declara foarte categoric în incinta legislativului: „Sau Voronin preşedinte, sau alegeri anticipate!”. (Nu cred că aceste secvenţe nu s-o fi păstrat în arhiva Televiziunii publice.) Stabilitatea politică îi deranja la acel moment mai puţin pe comunişti, iar lozinca celor care au conspirat împotriva preşedintelui republicii de atunci era „Moldova fără Lucinschi!”. Deci, în 2001, Voronin, care nu a renunţat la ambiţiile sale de a deveni preşedinte, a fost cel care a provocat alegerile anticipate. În 2009 a venit timpul… democraţilor.
Mai serios însă, cele întâmplate în Moldova deschid noi meridiane pentru dezbateri vizavi de sistemul parlamentar de guvernare. Sistem ce s-a dovedit a fi unul „capcană” pentru cei care diriguiesc scena politică. Cele produse recent în RM demonstrează că votul indirect la alegerea preşedintelui poate favoriza consolidarea unei formaţiuni politice până la transformarea liderilor acesteia în oligarhi politici. Puterea politică poate fi conservată de un clan corupt şi indecent. Uneori, jocul de culise – adică votarea preşedintelui de către forul legislativ – poate fi unul mai „periculos” şi mai imprevizibil decât votul popular (direct). În cazul votului direct „sărmana Zâna” – recenta metaforă lansată de S. Urecheanu – ar fi devenit demult preşedinte.
Cu adevărat riscul pentru democraţi este unul mare, pentru că electoratul lor este mai flexibil în perioada concediilor decât cel al comuniştilor, dar nu mai mic este şi riscul comuniştilor, dacă în 5 aprilie au păcătuit, aşa cum îi acuză Opoziţia.
De pe 4 iunie, Televiziunea publică s-a încadrat deja în acţiunile de elucidare „echidistantă”, ca de obicei, a campaniei electorale. Primul reportaj, de vreo opt minute(!) – ca în cazul unor calamităţi naturale sau alte situaţii excepţionale – într-un buletin de ştiri a fost dedicat vizitei preşedintelui în exerciţiu la ULIM. Al doilea reportaj din acelaşi buletin de ştiri – transmis de la conferinţa de presă a liderului PPCD, la care Iu. Roşca, în stilul său conspirativ, povestea celor prezenţi cum Urecheanu s-a întâlnit la un hotel din Moscova la ora 1 de noapte cu un reprezentant al lumii criminale. Se pare că PCRM a început deja să susţină prin toate pârghiile, mai ales cele mediatice, pepecediştii în aceste alegeri, singura opoziţie „constructivă” în viziunea lui V. Voronin.
În fine, revenim la ideea centrală: alegerile parlamentare anticipate. Riscul e mare, dar, dacă e să mori sau să fii rănit, atunci să se întâmple într-o luptă cinstită, ci nu în una fraudată. Iar la finalul acestor rânduri, vreau să reproduc un fragment din Preambulul Declaraţiei de Independenţă, scris de preşedintele american T. Jefferson, unul din fondatorii doctrinei liberale:
„Considerăm aceste adevăruri ca de la sine evidente că toţi oamenii sunt creaţi egal, că sunt înzestraţi de Creatorul lor cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea sunt dreptul la Viaţă, Libertate şi Căutarea fericirii. Şi că, pentru a asigura aceste drepturi, Oamenii instituie Guverne, care îşi derivă puterile legitime din consensul celor guvernaţi. Şi că, ori de cate ori vreo Formă de Guvernământ devine contrară acestor scopuri, este Dreptul Poporului de a o schimba sau aboli şi de a crea un nou Guvernământ, punându-i bazele pe asemenea principii şi organizându-i puterile după cum consideră mai adecvat pentru a-şi proteja Siguranţa şi Fericirea.”
