Șezătoarea fetelor de „70 plus”

Șapte prietene din Ocnița, trecute de 70 de ani, se adună cât de des pot ca să schimbe o vorbă, să coasă, croșeteze și să cânte. De această dată, s-au întâlnit la Lucia Olari, farmacistă de profesie.

Abonează-te la contul nostru de YouTube ca să nu ratezi următoarele episoade.

Ghidate de Valentina Cucier, fetele (așa cum se numesc între ele) Liza Păduraru, Valentina Chiṣca, Lidia Enii, Maria Dub și Raisa Colesnic și-au cusut ii. „E brandul nostru”, spun ele, completând că știu că nu sunt ii ca la carte.

Șezătorile pe care le organizează nu mai sunt ca cele din trecut. Nu se adună pentru a se ajuta una pe alta la țesut covoare mari. Se întâlnesc pentru a-și ține companie, a râde, a cânta, a vorbi despre politică, a alunga tristețea și a crea lucruri pentru copii și nepoți.

Citește și „Șezătorile reinventate de femeile din diasporă”

Cu istoria celor șapte prietene inaugurăm o serie mai lungă de povești în care vom explora cum obiceiurile din trecut se transformă și continuă până acum. Îți vom face cunoștință cu artiști (profesioniști, amatori, declarați și nedeclarați) care se asigură că cultura românească rămâne vie.

Proiectul video „Artiștii” este fost realizat cu susținerea Uniunii Europene. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a Geothe-Institute Moldova. Conținutul aparține redacției Moldova.org și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.

Lucrez în jurnalism din 2012 și am învățat meseria din practică, pe teren. Am preluat Moldova.org în calitate de manageră în 2016 și de atunci am reușit nu doar să creștem echipa, ci și să transformăm radical forma și menirea redacției. Mă mândresc cu o echipă feministă, care ține pasul cu trendurile internaționale, practicând jurnalismul constructiv și de soluții. Depun efort pentru ca Moldova.org să se asocieze și colaboreze cu organizații de la noi și internaționale, care împărtășesc aceleași valori. Asta pentru că noi facem mai mult decât jurnalism, noi construim o comunitate.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.