OSCE şi SUA susţin iniţiativa moldo-ucraineană privind extinderea mandatului misiunii UE de asistenţă la graniţă

Moldova.ORG — Joi, în şedinţa Consiliului Permanent al OSCE, reprezentanţii Uniunii Europene (UE), ai OSCE şi ai SUA au susţinut iniţiativa Republicii Moldova şi Ucrainei privind extinderea mandatului Misiunii UE de asistenţă la graniţa moldo-ucraineană.

Potrivit serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE), că UE, SUA, Ucraina şi R.Moldova au remarcat rolul important al Misiunii UE în securizarea frontierei de stat moldo-ucrainene, combaterea fenomenelor negative la hotar, crearea unui cadru legal pentru activitatea economică externă a agenţilor economici din regiunea transnistreana a Republicii Moldova; în procesul de identificare a unei soluţii durabile a problemei transnistrene. Şeful Misiunii, Generalul Ferenc Banfi, precum şi actorii relevanţi ai procesului, au remarcat buna cooperare a Misiunii UE cu autorităţile Republicii Moldova şi ale Ucrainei, cu OSCE.

Reiterîndu-şi ataşamentul faţă de soluţionarea negociată a conflictului transnistrean în baza respectării suveranităţii, integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, UE şi R.Moldova au chemat toţi actorii implicaţi, în special regimul de la Tiraspol, să întreprindă eforturile necesare în vederea relansării, cu o intensitate sporită, a procesului de negocieri în formatul 5+2.

MOLDOVA.ORG informează: Misiunea UE de asistenţă la frontieră, cu oficiul principal la Odesa, a fost instituită pe 30 noiembrie 2005, la solicitările Preşedinţilor R.Moldova şi Ucrainei. Misiunea este o autoritate consultativă şi tehnică, înfiinţată în vederea conlucrării cu R.Moldova şi Ucraina pentru armonizarea standardelor şi procedurilor de management al graniţei cu normele UE şi întărirea cooperării transfrontaliere. Misiunea a fost prevăzută cu un mandat de 2 ani, are oficiul principal la Odesa şi 7 oficii de campanie, inclusiv 3 – pe teritoriul moldovenesc. Efectivul Misiunii este compus din 158 de persoane, inclusiv 101 experţi internaţionali din 16 ţări din UE şi 3 ţări din CSI. Pînă la sfîrşitul anului 2007, Misiunea are un buget de 20 mln. Prima etapă a Misiunii a fost finanţată prin intermediul Mecanismului de reacţionare promptă al UE, iar în continuare finanţările vor veni din fondul programului regional de activităţi TACIS.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.