Cea de-a unsprezecea ediţie a Festivalului Internaţional al Artelor Scenice , Bienala Teatrului „Eugene Ionesco”, având motto-ul Make theatre, not war a început cu o premieră a teatrului gazdă, Oscar şi tanti Roz, de Eric-Emanuel Schimitt, în regia lui Petru Vutcărău, urmărită de public cu ochii în lacrimi.
Tulburătoarea istorie a băieţaşului bolnav de leucemie, regizorul a împins-o spre poezie. Urmărindu-i din sală, aveai impresia că actorii nu joacă, ci se roagă, atât de autentic şi de expresiv îşi spuneau povestea pe scenă. Nimic fals, nimic trucat, nimic forţat. Fiecare dintre spectatori îşi bobina în minte propriile amintiri despre rudele răpuse de boală, plecate într-o altă lume, istoria lui Oscar multiplicându-se în sute de alte istorii, istorii personale, istorii gemene, atât de multe, pe cât de mulţi erau ochi în sală. Suferinţa şi speranţa circulau între scenă şi public ca nişte lumânări aprinse. Comuniunea dintre spectatori şi actori realizându-se nu doar printr-un sentiment al compasiunii, dar şi printr-o încredere că încă nu e totul pierdut. Pentru că moartea există, Oscar începe să înţeleagă că fiecare clipă este foarte preţioasa, este un dar atât de nepreţuit, încât ar trebui să fie trăită din plin şi intens.
Oscar şi Tanti Roz e un nou spectacol în care regizorul Petru Vutcărăru îşi demonstrează măiestria sa de-a crea imagini tulburătoare pe scenă-un fel de tablouri în mişcare, care te agaţă de ochi. Ceea ce are în plus e un sentiment religios pe care-l transmite publicului.
Spectacolul lui Petru Vutcărău se va relua de mai multe ori în cadrul festivalului, ca să-l poată vedea şi cei care nu au reuşit încă să-l vadă.
Bienala a început ca un festin teatral. Un festin care va fi completat, îmbogăţit pe toată durata lui cu spectacole din Ucraina, Japonia, Polonia sau România.
Eu, personal, aş vrea foarte tare să văd Ecce Homo de Friedrich Nietzsche, în regia lui Janosz Stolarski, adus de Asociaţa de Teatru Antract din Polonia sau Vîrciova. Carantină, deupă Matei Milo şi Vasile Alecsandri, în regia lui Alexandru Dabija. Dar şi celelalte spectacole ale lui Alexandru Dabija. Sau Godot-ul japonez, în regia lui Minoru Betsuyaku. Ce mai încolo şi încoace, nu e spectacol pe care nu aş vrea să-l văd.
Mai bine să mergem la Bineala Teatrului “Eugene Ionesco”, decât la război, nu-i aşa?
De Vica Crudu
