Capitala marchează 578 ani de la prima atestare oficială a oraşului. Chişinăul apare cu numele său propriu într-un hrisov din anul 1436 dat de către Ilie şi Ştefan Vodă logofătului Vancea, în care precizându-se hotarele unei localităţi, se spune următoarele: „şi lângâ Bâc de cealaltă parte pe valea care se găseşte în faţa Cheşeneului lui Acbaş”.
Chişinăul este unul din puţinele oraşe, al cărui nume n-a suferit nici un fel de schimbare în cursul unui rând de veacuri. Şi în vremea lui Alexandru cel Bun, numele Chişinăului se pronunţa ca şi astăzi.
Istoricii au lansat trei teorii privind etimologia cuvântului Chişinău.
Unii, care caută să dovedească caracterul slav al Basarabiei, au emis părerea că denumirea Chişinăului provine de la cuvântul ucrainean Chişeni, ceea ce înseamnă „buzunar”. Alţii firmă că denumirea Chişinău derivă de la Câşla Nouă, ceea ce ar însemna aşezare nouă, târg nou. O altă teorie susţine că numele de Chişinău, cu sufixul ău ar fi de provenienţă ungurească, ceea ce ar însemna un anumit tip de fortificaţie de luptă împotriva tătarilor, caz întâlnit şi în Ardealul românesc, unde se află o localitate cu acelaşi nume.
O serie de acte din veacul al XVI-lea şi al XVII-lea arată că Chişinăul era un simplu sat şi nu juca un rol în viaţa politică şi economică a Moldovei răsăritene şi abia în unele acte de la începutul veacului al XVIII-lea, se vede că Chişinăul figurează deja ca târg. Aşa, Dimitrie Cantemir pomeneşte în „Descrierea Moldovei” de „Chişinăul la apa Bâcului, târguleţ de puţină importanţă”,.
În a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, Chişinăul devine un oraş destul de mare, cu hală de piatră pentru negustori, cu vreo trei sute de case bune, cu câteva biserici, cu mai multe prăvălii şi cu beciuri.
După războiul ruso-turc din 1812, când spaţiul dintre Prut şi Nistru este anexat la Imperiul rus, centrul regiunii Basarabiei e stabilit la Chişinău. Oraşul şi-a schimbat mult aspectul general în anii 50-70 ai secolului 19, când l-a avut ca arhitect al oraşului pe Alexandr Bernardazzi. El a proiectat unele străzi şi cartiere, a participat la proiectarea şi construirea apeductului din Chişinău, precum şi cele mai importante clădiri.
Oraşul îşi recapătă aspectul românesc după proclamarea Unirii cu România în 1918. Aici sunt deschise mai multe şcoli, tipografii, biblioteci, teatre. Încep să funcţioneze un şir de întreprinderi ale industriei alimentare: prima moară mecanizată, fabrica de pâine, fabrica de mezeluri, fabrica de cvas şi limonadă, fabrica de bomboane, fabrici de încălţăminte, tricotaje, fabrica de blănuri, sunt organizate expoziţii de mărfuri industriale şi maşini agricole. Chişinăul se integrează în reţeaua de drumuri a României.
Chişinăul a fost supranumit şi oraşul din piatră albă. Respectivul supranume vine din faptul că foarte multe clădiri din Chişinău sunt deschise la culoare, fiind construite din piatră albă de calcar.
Iată câteva cifre ce caracterizează în prezent oraşul Chişinău:
În municipiul Chişinău locuiesc peste 800.000 de locuitori, sau 22% din populaţia ţării.
Municipiul asigură însă circa 48% din PIB al ţării.
Cea mai înaltă construcţie din Chişinău este turnul pe care sunt instalate antenele televiziunii naţionale, care a fost construit în 1958 şi are o înălţime de 197 metri.
Municipiul Chișinău a avut în istoria sa 36 de primari, inclusiv doi interimari. Cel mai longeviv edil a fost Carol Schmidt – 26 ani.
Cea mai înaltă clădire a oraşului este ansamblul locativ „Porţile Oraşului”. A fost construit în 1970-1990, are 24 de etaje şi circa 70 metri înălţime.
Chişinăul are 45 de cetăţeni de onoare, printre ei numărându-se personalităţi marcante ale culturii, dar şi preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic Juan Antonio Samaranch şi preşedintele Franţei Jacques Chirac. Ultima persoană căreia primarul Chişinăului i-a înmânat acest titlu a fost cântăreaţa Sofia Rotaru.
