Ion Tăbârţă: Vizita lui Dmitri Rogozin ţine de anumite planuri geopolitice ale Federaţiei Ruse

Vizita lui Dmitri Rogozin ţine de anumite planuri geopolitice ale Federaţiei Ruse în sud-estul Europei şi probabil este legată şi de acele revigorări pe care le avem în procesul de negocieri în formatul 5+ 2, susţine comentatorul politic Ion Tăbârţă.

Solicitat de Moldova.ORG să comenteze vizita vicepremierului rus, Ion Tăbârţă a menţionat că este o vizită după o anumită perioadă de timp. Potrivit lui, Dmitri Rogozin într-un timp era foarte des aici, la Tiraspol, astfel încât multă lume spunea că oficialul rus ar fi condus, prin telefon de la Moscova, regimul separatist de acolo.

„Acum, mai degrabă această vizită a domnului Rogozin ţine de anumite planuri geopolitice ale Federaţiei Ruse în estul Europei şi probabil este legată şi de acele revigorări pe care le avem în procesul de negocieri în formatul 5+ 2. În ultimul timp, sunt semne că ar putea să se schimba acolo ceva, s-ar putea schimba altceva”, a menţionat analistul politic.

Totodată, Ion Tăbârţă a atenţionat că de fapt aceasta este prima vizită a lui Rogozin după evenimentele din Ucraina, care au contribuit în modul cel mai direct la înrăutăţirea situaţiei sociale a cetăţenilor din stânga Nistrului.

„Probabil, domnul Rogozin vine să inspecteze la faţa locului ce se întâmplă real acolo, care este situaţia. Acum câţiva ani Federaţia Rusă promitea foarte multe – spitale, grădiniţe. Dar a fost mai multă pompă în declaraţii decât lucruri real făcute. Şi probabil vine ca, după această vizită, Moscova să vadă mai bine ce tactică va adopta în politica externă în sud-estul Europei”, a opinat comentatorul politic.

Întrebat dacă vizita lui Rogozin ar putea avea legătură cu aşa-zisele alegeri prezidenţiale în stânga Nistrului, Ion Tăbârţă a răspuns afirmativ, dar a opinat că aceasta nu are drept scop să desemneze cine va fi candidatul oficial al Moscovei.

„Da, desigur, că are loc legătură cu aşa-zisele prezidenţiale. Dar cred că această vizită a domnului Rogozin nu vine ca să desemneze cine va fi candidatul oficial al Moscovei. Mai degrabă ţine de aspectele ipotetice sau de perspectivă. Trebuie să înţelegem foarte bine că oricine nu va veni în locul lui Şevciuk la cârma regimului separatist de acolo, fiecare din candidaţi, va fi unul pro-rus”, a declarat analistul.

Potrivit lui, problema este că poate anumiţi candidaţi susţinuţi de mediul economic de acolo ar fi vrut o relaţie economică mai apropiată cu Chişinăul.

„Ştim foarte bine că exporturile transnistrene sunt mai mult orientate spre UE, iar comerţul cu UE se poate de făcut doar prin intermediul Chişinăului. În acest context, ar putea fi un subiect de discuţii faptul că Moscova să contribuie cumva la negocierile 5 + 2 ca anumiţi agenţi economici de acolo să poată face exporturi ocolind Chişinăul, ceea ce nu este la moment posibil. Şi ar fi o mare greşeală din partea Chişinăului dacă ar admite aşa ceva”, a conchis Ion Tăbârţă.

Precizăm că vicepremierul rus Dmitri Rogozin vine marţi în Republica Moldova. El va avea întrevederi atât la Chișinău, cât și la Tiraspol.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.