În ultimele zile, imediat după retragerea subită a trupelor ruse din regiunea Harkiv, mai multe conflicte se reaprind în fostele republici sovietice. Chiar dacă ar fi o coincidență, ciocnirile armate dintre Armenia și Azerbaijan și cea dintre Kârgâzstan și Tadjikistan joacă puternic în favoarea Kremlinului.
În primul rând, acestea distrag atenția opiniei publice și minimizează pierderile din Ucraina. Apoi, un război în care mor zilnic sute de oameni și sunt descoperite gropi comune de fiecare dată când se retrag trupele rusești nu mai pare atât de important când apar și altele. În al treilea rând, Rusia (dar și Turcia) este un garant de securitate și actor politic important în aceste conflicte și „iată ce se poate întâmpla când «sora mai mare» a republicilor își îndreaptă atenția în altă parte”.
Dar pe lângă conflictele armate de la granițe, în aceste țări se mai întețește un fel de război: cel al oamenilor contra oamenilor, în care „celălalt”, cu care împărțeai până mai ieri pâinea, devine străin și chiar periculos. Site-urile de știri locale abundă în acuzații față de partea adversă, colegii jurnaliști ne povestesc cum pe rețelele sociale oamenii instigă la ură, se îndeamnă să pună mâna pe arme și să omoare inamicii. Tensiunea se simte în aer, iar orice scânteie poate provoca o explozie.
Toate astea m-au făcut să mă gândesc și la Moldova, o fostă țară sovietică întoarsă recent, dar ferm cu fața spre Uniunea Europeană. Deși după primele câteva săptămâni de război a devenit clar că rușii nu au capacitatea să trimită tancuri la Chișinău, tensiunea din societate poate fi tăiată cu cuțitul.
Alertele anonime cu bombă nu contenesc, creând nu doar neplăceri cotidiene și o gaură în buget, ci și o eternă senzație de insecuritate printre oameni. Opoziția adună lumea la proteste în timp ce inflația crește și o iarnă grea își arată colții la orizont. Și totuși, cele mai îngrijorătoare sunt conflictele etnice, care se amplifică în regiunea transnistreană și Găgăuzia – vizita președintei în autonomie s-a lăsat cu scandal, iar relațiile cu Tiraspolul au devenit și mai greu de gestionat.
Aceste două regiuni ale țării au legături profunde cu Rusia. Țara noastră ar putea fi una dintre următoarele victime ale dictaturii lui Putin, dar anii grei de propagandă pro-rusă ar putea să-i facă pe majoritatea transnistrenilor și găgăuzilor să vadă în asta un motiv de bucurie. Deceniile de îndoctrinare și lipsa de interes a autorităților centrale de-a lungul anilor își spun cuvântul.
Starea generală de încordare creează un spațiu perfect și pentru disensiunile bazate pe etnie. După ce deputații de la Comrat au trimis-o pe Maia Sandu la Moscova pe un ton arogant, vocile de la Chișinău și nu numai au început să strige despre „pusul găgăuzilor la punct”, despre cum aceștia ar trebui să-și știe locul și alte pedepse pentru atitudinea „neprietenoasă”. Nici peste Nistru situația nu e mai bună – continuă reținerea ilegală a cetățenilor, șantajul economic și abuzurile. Transnistria și armata rusească de pe teritoriului ei au fost menționate de câteva ori și în contextul războiului. Iar noi, supărați și învrăjbiți de mai mult de 30 de ani pe tot ce înseamnă „rusesc”, mai că am accepta ideea. Pe internet transnistrenii și rușii laolaltă sunt numiți „porci”, invitați să se întoarcă în Rusia și să-și ia tălpășița. Unii chiar îndrăznesc să ceară ajutorul ucrainenilor, care „ar rezolva conflictul în câteva minute”.
Înțeleg durerea acestor oameni. Și mă tem de ea. Cred că trebuie să cerem și să impunem respect reciproc, să condamnăm agresiunea Rusiei și să alimentăm cât mai puțin conflictele care ar putea înrăutăți situația.
Războiul pornit de Rusia a trezit răni vechi, legate de propriul nostru război din 1992, ignorat de comunitatea internațională. Securea limbii, pe care se părea că am îngropat-o adânc, își arată din nou colții ruginiți și la fel de tăioși. Suntem supărați, răzvrătiți și avem dreptul să ne strigăm durerea. Să nu ne grăbim să arătăm cu degetul spre cel de lângă noi. „Violența naște violență” nu e doar un slogan învățat pe la traininguri, ci o realitate care se desfășoară acum sub ochii noștri. Să rămânem fermi și demni, dar să ne căutăm dreptatea nu cu pumnul, ci cu cuvântul și cu legea.
