Acest articol este scris de Rusanda Curcă, activista din comuna Hârtop, Cimișlia, despre care ți-am povestit aici.
Când am aflat că primăria Gura Galbenei a anunțat că 2022 a fost declarat „Anul Dumitru Olărescu”, am rămas plăcut surprinsă. Știam că, la nivel de activități socio-culturale, acolo nu se întâmplă mare lucru. La un moment dat, la Casa de Cultură din Gura Galbenei, chiar era un birou de vândut sicrie. Foarte simbolic.
Sala mare, cu o capacitate de peste 450 locuri, este foarte frumoasă. Să umpli azi o sală atât de mare e aproape imposibil, poate doar dacă nu vine vreo super stea din estrada moldovenească.
N-am avut dreptate. La Serata de omagiere a cineastului și omului de știință Dumitru Olărescu, sala de spectacole a Casei de Cultură Gura Galbenei a fost plină. Pentru cei neinițiați, Dumitru Olărescu a semnat scenariul a peste 100 de filme și a scris peste 100 de articole științifice despre cinema. Este doctor în studiul artelor, conferențiar, laureat al Premiului Național și al mai multor premii naționale și internaționale, născut în satul Gura Galbenei în 1947.
Enlarge
Fotografie de Ion Jalba
Datorită lui Dumitru Olărescu, am văzut cât de dornici sunt oamenii de întâlniri, de evenimente, de sărbători comunitare. Și într-adevăr a fost o sărbătoare comunitară. La organizarea evenimentului au participat peste 80 de localnici. Care la amenajare spații, care la făcut mâncare, care la comunicare etc. Copii, tineri și bătrâni laolaltă au urmărit cinci filme documentare de scurt metraj, realizate de domnul Olărescu în satul Gura Galbenei, în perioada 1980-1996. Cineastul ne-a dat detalii despre procesul de filmare și impactul lor. De exemplu, documentarul Cu durere și speranță, care e despre exodul tinerilor din rural la urban din cauza lipsei vieții socio-culturale în sat (foarte actual și relevant pentru zilele noastre), a fost interzis de Comitetul sătesc, pentru că afecta imaginea satului. În schimb, după ce-au văzut filmul, au asfaltat strada centrală și străzile principale, că erau toate în noroi și praf.
Am mai urmărit:
- Neam de fântânari, despre tradiția săpatului de mână a fântânilor;
- Mâine iar va ieși soarele, despre tradiția săpatului mormintelor;
- Cheamă-i Doamne înapoi, un film eseu dedicat părinților, vieții și morții;
- Nicolae Sulac, un documentar despre super-starul muzicii populare naționale, care și-a petrecut o parte din copilărie în satul Gura Galbenei.
Localnicii erau curioși să-și recunoască consătenii din pelicule, pe cei vii și morți, să înțeleagă dacă rutina unora poate fi interesată altora sau că aceste filme sunt un document istoric valoros pentru localitatea lor.
Enlarge
Fotografie de Ion Jalba
Pe final, publicul a fost invitat la fourchette-ul din hol, gătit de gospodinele din sat. Au cântat rugăciuni de blagoslovire a mesei, au spus un cuvânt de felicitare pentru omagiat, au dat interviuri, au socializat, exact ca la un festival de Cannes.
În hol a fost deschisă expoziția de postere a filmelor și cărților semnate de cineast și un colț de Casă Mare, cu o instalație a pomului vieții din fotografii din viața timpurie, pe un covor țesut de meșterițele din sat.
Primarul de Gura Galbenei, Constantin Munteanu, a promis că de azi înainte vor organiza în Casa de Cultură proiecții de filme, concerte și sărbători comunitare.
Mie mi se pare inacceptabil Casele de cultură din sate să fie niște ruine părăsite. Cultura și arta creează bunăstare, iar artiștilor trebuie să li se recunoască meritele.
