de Sergiu Ciobanu
Ultimul sondaj sociologic iarăşi a generat frustrări şi dezamăgiri. Învinuirile celor care au avut parte de prognoze mai pesimiste au curs gârlă. Chiar şi cei care pretind că n-au concurenţi în lupta pentru cele mai înalte funcţii în stat n-au ezitat să înţepe autorii sondajului.
Reacţia calmă la sondaje denotă maturitate şi pragmatism. În primul rând, să nu uităm de marja de eroare. În al doilea – de faptul că sondajele reflectă o situaţie de o lună în urmă. În al treilea, sondajele, bine studiate, îţi oferă un material excelent pentru a corecta anumite lucruri în mersul campaniei electorale. Atunci când, în disperare, conteşti sondajele, te asemeni unor echipe de fotbal care permanent dau vina pe arbitri.
Dincolo de sondaje, campaniile celor patru participanţi (restul sunt figuranţi) au fost diferite ca profesionalism şi consistenţă.
Partidul Comuniştilor şi-a angajat o echipă profesionistă care, la prima etapă, totuşi a clacat prin clipuri agresive şi mesaje ultracritice. Treptat însă, comuniştii şi-au modificat comportamentul şi – în clipuri, în mesaje – au apărut şi elemente umane. Însă moderarea mesajului televizat a fost compromisă prin comportamentul extrem de agresiv şi, pe alocuri, brutal, al comunistului nr. 1, Vladimir Voronin, care şi-a ţinut discursurile la întâlnirile cu alegătorii într-o manieră arogantă şi distructivă. Apariţiile lui Voronin în teritoriu şi aducerea, aproape forţată, a bugetarilor la întruniri, au creat o atmosferă de clounadă, de încercare stângace şi disperată de a păstra aparenţele unui partid cu sprijin masiv în rândurile electoratului. Pe acest fundal, mesajele pretins eletiste – cu o mulţime de greşeli gramaticale ale lui Lupu, şi comportamentul enervant al doamnei prim-ministru – erau şi ele pline de ridicol şi, alături de clounadele voroniniste, păreau să întregească imaginea circului ambulant, care, iată-iată, trebuie să-şi ridice corturile. Pentru cetăţenii care au cele mai elementare capacităţi analitice a devenit clar că actuala guvernare îşi încheie mandatul lamentabil, fără nicio şansă să mai revină în prim-plan.
Alianţa „Moldova Noastră”, după ce a obţinut un scor impresionant în alegerile locale din 2007, a pierdut mult timp, fiind lipsă pe scena politică. Doar spre jumătatea a doua a lui 2008 echipa lui Urecheanu a dat semne de viaţă, însă, între timp, unele poziţii erau pierdute ireversibil. Pauzele în politică costă scump. Totuşi, AMN a început campania în forţă. Au apărut primele clipuri energice şi poziţionate pe un anticomunism activ. Urecheanu a încercat să acrediteze ideea că n-are nici o alternativă la funcţia de şef al statului, dar moldovenii, ca întotdeauna, sunt sceptici la asemenea procedee. Primele săptămâni, activismul AMN părea să domine campania, dar treptat au apărut carenţe care slăbeau poziţiile ameniste. În primul rând, a scăzut inexplicabil calitatea clipurilor. Caracterul eterogen al echipei a început să se reflecte în prestaţiile din dezbateri. În jumătatea a doua a campaniei, AMN, din păcate, a pierdut din intensitatea mesajului şi pentru ultima sută de metri are nevoie de o accelerare energică, pentru a reveni în top.
Partidul Liberal Democrat din Moldova practic a continuat acelaşi stil energic pe care l-a practicat de la momentul apariţiei sale pe arena politică. Atitudini tranşante, reacţii prompte, mitinguri de protest, predilecţia pentru acţiuni în apărarea drepturilor omului au venit ca o continuare firească a acţiunilor anterioare. Ce-i drept, de la acţiune la acţiune s-a produs o spectaculoasă creştere a numărului participanţilor şi o vădită radicalizare a mesajului. La prima etapă, se părea că clipurile electorale ale peledemiştilor cedează în faţa celor de la AMN printr-o atitudine prea pragmatică, săracă în momente emoţional-afective, însă treptat a devenit clar că liberal-democraţii mizează evident pe două lucruri – echipă, care, fără îndoială, este cea mai puternică, şi pe mesaj clar şi coerent. Pornind de la caracterul mioritic al moldovenilor, PLDM a riscat să facă o campanie prea cuminte şi, într-un fel, mai puţin observată, dar, până la urmă, s-a dovedit că această consecvenţă în promovarea mesajului şi credibilitatea înaltă a purtătorilor de mesaje au devenit momentele forte ale PLDM.
Partidul Liberal a ales drept cal de bătaie în acest scrutin popularitatea lui Dorin Chirtoacă. La început, exista riscul unei confuzii de mesaje între liberali şi comunişti, deoarece ambele formaţiuni pedalau pe schimbare şi integrare europeană. Însă diferenţa şi antagonismul dintre PL şi PCRM este atât de mare, încât confuzia nu s-a produs. Clipurile PL n-au fost nici slabe, nici puternice, ele bazându-se evident pe trei elemente: anticomunism, integrare europeană şi imaginea primarului. Dincolo de angajamentele partidelor liberale de a nu se ataca reciproc în campanie, Chirtoacă, spre deosebire de Urecheanu şi Filat, n-a rezistat tentaţiei de a-şi ataca colegii de viitoare coaliţie. Lipsa de experienţă ar putea să-l coste pe Chirtoacă un număr important de voturi, deoarece electoratul de dreapta şi în trecut n-a tolerat asemenea imprudenţe, care dau de bănuit.
Ne aflăm pe ultima sută de metri a campaniei electorale. Prea multe nu se pot deja schimba. Totuşi, e nevoie de evitat greşelile regretabile şi de intensificat campania la maximum. În primul rând, e nevoie ca, odată şi odată, lumea să-i vadă pe cei trei lideri împreună, pentru a ne convinge că aceste formaţiuni au capacitatea de a se înţelege şi a crea o majoritate democratică şi stabilă. În al doilea, ultimele dezbateri televizate trebuie utilizate pentru a convinge cetăţenii acestei ţări că Partidul Comuniştilor pleacă pentru totdeauna în istorie. În al treilea, alegătorii trebuie convinşi că, imediat după preluarea puterii de democraţi, se vor începe transformări pozitive, va exista stabilitate politică, iar drepturile cetăţeanului vor fi respectate cu stricteţe. Acest mesaj trebuie auzit de la Filat, Urecheanu şi Ghimpu ca pe o confirmare că democraţia înseamnă unitate, disciplină şi performanţă, dar nu „haos”, cum afirmă comuniştii.
