De la un spectacol la altul, regizorul Petru Hadârcă se depăşeşte pe sine, cel mai bun spectacol al său fiind chiar cel mai recent, ultimul, “În largul mării”, după piesa dramaturgului polonez Slawomir Mrozek. Ajutat şi de cei patru actori antrenaţi în spectacol- Anatol Durbală, Emil Gaju, Petru Oistric şi Valentin Zorilă- Petru Hadârcă a făcut din parabola mrozekiană un spectacol de referinţă a Teatrului Naţional “Mihai Eminescu” din Chişinău. Şi asta şi pentru că a pus în scenă un text savuros. O alergorie mai actuală ca niciodată, pe fundalul războiului ruso-ucrainesc. Deşi e o piesă scrisă în limbaj absurd, aceasta abundă în trimiteri la realitate şi la istorie.
Regizorul Petru Hadârcă a utilizat un procedeu foarte inteligent, recurgând la o scenografie realistă- o punte de corabie, pe care se desfăşoară acţiunea dramatică- şi nu la una grotescă. Faptul că şi actorii jucau într-o cheie minimalistă, a reuşit să atenueze grotescul din alegoria mrozekiană şi nu să-l îngroaşe şi mai tare.
E foarte bine că actorii au eliminat maimuţăreala, şarja, caricatura din joc, pentru că atunci s-ar fi turnat apă într-un alcior déjà plin. Aşa, textul lui Mrozek şi-a putut dezvălui toate sensurile sale alegorice, ascunse în adâncimile textului.
Naufragiaţi în largul mării, cei patru actori refac în mic societatea umană. Nemaiavând ce mânca, ei decid să-l sacrifice pe unul dintre ei, cei mai tari coalizându-se contra celui mai slab. Când sunt gata-gata să-l pape, îşi descoperă proviziile de conserve dosite cu grijă.
Ideea spectacolului e că în fiecare om e pitit un monstru. E destul doar să-I creezi condiţii “prielnice” pentru ca acesta să se manifeste ca atare. Pe de altă parte, pericolul revenirii la dictatură nu e o chestier inventată. Ea se poate produce atunci când oamenii încep să meargă contra propriei conştiinţe, de dragul unor interese meschine, de moment.
În acelaşi timp, spectacolul lui Petru Hadârcă ne mai spune că acolo unde sunt trei oameni déjà apar intrigile, se trag sfori, se fac concesii, şi se pun la cale conjuraţii. Totuşi există şi altfel de oameni. În spectacol, aceştia sunt reprezentaţi de poştaş care nu ia parte la spectacolul degradării celor trei naufragiaţi. Prin faptul că acesta vine şi pleacă de pe puntea corăbiei, le transmite celor trei tovarăşi de suferinţă că mai există şi o altă lume. O lume în care valorile morale nu au fost date la o parte. Doar că această lume ar trebui căutată.
E un spectacol care convinge şi te bulversează. Pentru că e un spectacol foarte reuşit despre cum doi prieteni şi-au pus în gând să-l pape pe al treilea. Până la urmă, oare o să-l halească?
