ROLUL SOCIETĂŢII CIVILE ÎN DEMOCRATIZAREA REGIUNII
De Ion Manole
Deşi rămâne una dintre cele mai reale soluţii pentru rezolvarea problemei transnistrene, în ultimii ani, atât autorităţile cât şi societatea civilă evită inexplicabil să amintească despre principiile Strategiei “3D” (Demilitarizare, Decriminalizare şi Democratizare).
Asociaţia Promo-LEX promovând valorile democratice prin apărarea drepturilor omului şi dezvoltarea şi consolidarea societăţii civile este implicată activ în procesul de democratizare a Republicii Moldova, eforturile consistente fiind orientate în special spre teritoriul din stânga Nistrului (transnistrean). Din aceste considerente considerăm că anume democratizarea regiunii poate juca un rol decisiv în procesul de soluţionare a ecuaţiei transnistrene. Or, democratizarea regiunii şi respectarea drepturilor omului sunt noţiuni indispensabile. Situţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în această zonă din perioada 1992 până în prezent rămâne una extrem de alarmantă. Strategia şi interesul regimului de la Tiraspol precum şi a susţinătorilor săi din exteriorul ţării, a fost de a sustrage atenţia autorităţilor constituţionale şi a comunităţii internaţionale de la abordarea unor astfel de probleme. În spatele unui pretins şi imitat proces de negocieri, au fost create condiţii perfecte pentru consolidarea regimului separatist, ignorându-se cu desăvârşire problemele şi condiţiile ce ţin de asigurarea respectării drepturilor elementare ale persoanelor rămase în teritoriul controlat de către un regim ilegal. Este inexplicabil faptul că atât autorităţile constituţionale cât şi comunitatea internaţională nu au abordat sub acest aspect problema respectivă, cel puţin din considerentul că în fruntea regimului de la Tiraspol, care după cum se ştie a preluat controlul asupra regiunii prin violenţe militare, s-au aflat şi continuă să reprezinte interesele populaţiei rămasă ostatic, persoane aflate în căutare internaţională pentru comiterea unor crime.
O altă problemă rămâne lipsa investigaţiilor faptelor şi a evenimentelor din perioada 1990-1992, cu excepţia Deciziei CEDO în cauza Ilaşcu ş.a. contra R.Moldova şi F.Ruse. Numeroasele studii, inclusiv ale Asociaţiei Promo-LEX şi în special al Baroului Avocaţilor din New York rămân nevalorificate şi fără atenţia cuvenită din partea structurilor constituţionale şi a organizaţiilor internaţionale pentru apărarea drepturilor omului. Din această cauză, periodic regimul de la Tiraspol continuă să admită încălcarea în masă a drepturilor omului, fiind conştient de faptul sancţiunile se vor limita la scurtele şi neputincioasele proteste ale autorităţilor constituţionale, societăţii civile şi comunităţii internaţionale. Or, regimul de la Tiraspol cunoaşte foarte bine şi aplică principiul “scopul scuză mijloacele”.
Îmi amintesc un material în presa de opoziţie din regiune, unde în 2004 un lider din opoziţia regiunii blama regimul Smirnov pentru că a organizat acţiuni de blocare şi teroare împotriva elevilor, părinţilor şi profesorilor şcolilor cu predare în grafia latină din regiune. Însă, cel puţin pentru mine argumentul lui avea un conţinut şocant: “Nu era nevoie de blocat aceste instituţii şi de atras atenţia întregii comunităţi internaţionale prin încălcarea evidentă a drepturilor acestor categorii de persoane, deoarece aceste şcoli ar fi dispărut în mod natural în câţiva ani. Numărul elevilor scade constant, iar sistemul educaţional al Transnistriei asigură continuitatea cursului politic al Tiraspolului”.
Respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană reprezintă cel mai important aspect ce trebuie abordat în cadrul tuturor întrunirilor la nivel internaţional. Toate discuţiile privind rezolvarea problemei transnistrene urmează a fi, cel puţin în continuare, condiţionate de asigurarea unui minim respect pentru drepturile fundamentale ale omului.
Afirm cu toată responsabilitatea că mulţi locuitori ai regiunii şi-au pus speranţe mari în eventuala intensificare şi transparenţă a procesului de rezolvare echitabilă a problemei transnistrene, odată cu implicarea UE şi SUA. Această încredere, în viziunea noastră, scade lent dar sigur, deoarece atunci când reprezentanţii autorităţilor constituţionale sau ai comunităţii internaţionale sunt împiedicaţi sau obstrucţionaţi, faptul nu este altceva decât un semnal de descurajare pentru oamenii simpli, care abordează corect subiectul: “dacă ei nu reuşesc să pună lucrurile la respect, ce putem noi face împotriva unui sistem ilegal?”.
Societatea civilă poate şi trebuie să joace un rol important în procesul de democratizare a regiunii, însă pentru aceasta este necesară o strategie comună a comunităţii donatoare în primul rând. Deasemenea, aceasta trebuie coordonată cu autorităţile constituţionale şi ONGurile active în această zonă.
Totodată, democratizarea regiunii este imposibilă fără o reală democratizare a teritoriului aflat sub jurisdicţie constituţională, iar democratizarea Republicii Moldova per-ansamblu este tot mai dificilă fără implicarea şi colaborarea cu vecinii: Ucraina şi România.
—–
Ion Manole este Preşedintele Asociaţiei Pentru Drepturile Omului Promo-Lex din Chisinau si lucreaza in proiecte de consultare si de angajare a societatii civile din Republica Moldova in localitatile de la est de Nistru, Transnistria.
Prezentarea a fost facuta in cadrul Conferintei Regiunea Marea Baltica Marea Neagra dupa razboiul din Georgia si in mijlocul unei recesiuni economice globale; 27 martie, 2009, Iaşi, România, Universitatea Al. I. Cuza (http://foundation.moldova.org/evenimente/rom/121/).
