Cinci partide au depus documentele la CEC

Miercuri cinci partide au depus documentele şi listele candidaţilor pentru deputaţi pentru a se înregistra la alegerile parlamentare anticipate.

Solicitat de corespondentul INFOTAG, secretarul Comisiei Electorale Centrale (CEC), Iurie Ciocan, a spus că la sfîrşitul primei zile de depunere a documentelor a avut loc tragerea la sorţi a partidelor, conform căreia partidele vor fi înscrise în buletinul de vot.

Primul în lista partidelor din buletinul de vot va fi partidul Comuniştilor. Acesta este urmat de Partidul Popular Creştin Democrat, Alianţa "Moldova Noastră", Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat.

Potrivit hotărîrii CEC, dacă vreun partid nu va fi înregistrat de CEC sau va renunţa să participe în campania electorală, acesta va fi exclus din buletin, iar ordinea celorlalte se va menţine.

Listele candidaţilor la majoritatea partidelor nu au suferit modificări esenţiale. Doar lista PPCD a fost aproape în întregime reînnoită, aici lipsind liderii partidului. În listă nu a intrat nici liderul PPCD, Iurie Roşca, care în ajun a fost numit vicepremier.

Ciocan a menţionat că în fiecare zi la ora 17.00 va avea loc tragerea la sorţi pentru candidaţii care au depus documentele în ziua respectivă pentru determinarea ordinii introducerii lor în buletinele de vot. După depunerea documentelor, CEC le va examina în decurs de cinci zile dacă corespund cerinţelor legislaţiei pentru a înregistra concurentul sau nu.

Secretarul CEC a spus că odată cu anunţarea alegerilor anticipate s-au intensificat presiunile asupra CEC din partea unor reprezentanţi politici.

"Categoric respingem orice declaraţie privind implicarea CEC în tentativele de fraudare a alegerilor. Aşa a fost la alegerile din 5 aprilie, cînd CEC s-a condus de legislaţie, aşa va fi şi la alegerile anticipate", a spus Ciocan.

Potrivit lui, vineri, 19 iunie, CEC va aproba Regulamentul privind reflectarea alegerilor anticipate în mass-media.

"Spre deosebire de alegerile din 5 aprilie, Regulamentul privind reflectarea alegerilor va fi modificat, deoarece timpul prevăzut pentru dezbaterile electorale va fi mai scurt. Dezbaterile vor începe după înregistrarea tuturor candidaţilor – la 12 iulie", a spus Ciocan.

Acesta a relatat că la alegerile din 29 iulie în fişa de însoţire a buletinului de identitate iarăşi va fi aplicată ştampila "alegeri 2009", pentru care vor fi pregătite alte modele de ştampile.

În ajun CEC a aprobat lista formaţiunilor politice din cele 28 de partide care au dreptul să participe la alegerile din 29 iulie.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.