În urmă cu două săptămâni, la un teren de joacă din Amsterdam, am întâlnit o mamă cu doi băieți care s-a refugiat temporar în oraș din Mykolaev. Mi-a mărturisit cu un zâmbet rușinat, dar sincer că a șovăit când cumnata sa i-a propus să ia calea spre Olanda. „Mă temeam că va fi un șoc cultural pentru mine și copiii mei, dar sunt de două luni aici și n-am văzut niciun homosexual, unde-s ei?”. Nu m-a amuzat declarația sa pentru că nu e pentru prima dată când o aud. Locuiesc în Amsterdam de șapte ani și am mai văzut uimirea asta în ochii rudelor care ne-au vizitat. „Unde-s, unde-s homosexualii?!”. Ce dezămăgire, să faci atâta drum, să ajungi în prima țară din lume care a legalizat, în urmă cu 21 de ani, căsătoriile între persoane de același sex și să nu vezi niciun homosexual!
Mă gândeam atunci, dar și acum, în contextul declarațiilor de copil mic și supărat ale lui Ion Ceban, cât de ucigătoare și perfidă e propaganda. Cât de ușor e să câștigi voturi pe seama fricii, necunoașterii și urii pe care o alimentezi, an de an, în societate. E mai ușor să promiți că vei lupta cu un dușman invizibil decât cu problemele reale ale unei țări sau ale unui oraș, așa, domnule Ceban?
O, și ce bine funcționează! Și crezi, și te temi. Te temi pentru familia ta tradițională, pentru copiii tăi, pentru prosperitatea țării tale. Pentru valorile tale creștine, deși Biblia zice să nu urăști. Nu-i clar cum îți va afecta respectarea drepturilor minorităților sexuale viața ta, dar ți-e frică pentru că dușmanul invizibil e la colț. Nu și-a arătat ochii, nu știi cât de fioros e, dar inclusiv de asta te temi atât de mult. Necunoscutul și frica sunt cei mai buni prieteni.
Nu-ți cunoști dușmanul, dar îți știi salvatorul – e în cămașă albă și te așteaptă să-l împuternicești cu încă o ștampilă în cabina de vot. Ce dezămăgitor ar trebui să fie momentul când ajungi într-un oraș modern, fără gropi și câini vagabonzi, fără mașini parcate pe trotuare și fără copaci care ucid copiii în zile cu cer senin și fără furtună și afli că dușmanul nu doar era invizibil, dușmanul nu există!
Declarațiile războinice ale primarului Ceban sunt un mare fâs pentru că nu are niciun instrument să împiedice marșul de pe 19 iunie se. Întrunirile publice nu au nevoie de autorizație din partea primăriei. Noua lege spune clar că o întrunire nu are nevoie să fie autorizată dacă e pașnică și în limita legii. E dreptul constituțional al fiecărui cetățean. Iar un grup de cetățeni care sunt discriminați și abuzați în 2022 în Republica Moldova, sunt stigmatizați și forțați să ducă vieți duble pentru siguranța lor, acest grup nu doar că are dreptul să iasă în stradă o dată pe an să vorbească despre asta, este obligat să o facă!
Despre dușmanul inexistent Ceban știe mai bine ca mine pentru că e plimbat prin orașe europene unde toți cetățenii au aceleași drepturi, inclusiv la întrunire. Dar Ceban mai știe că nu ar câștiga încă un mandat, în vecii vecilor, dacă ar folosi strategii oneste ca primarii orașelor cu care se întâlnește. Iar când faptele nu vorbesc despre calitățile tale de administrare a unui oraș, speri că dușmanul invizibil te va mai face primar încă o dată. Speră. Dar a sperat și Dodon.
