Biolog, apicultor și drag-queen. De vorbă cu Artur sau AuRa, despre situația comunității LGBT în Ucraina

Era 31 decembrie 2021 și Artur era într-un club din Kyiv cu prietenii. Gândul de a deveni drag-queen îl avea deja de câțiva ani. De mic, la școală și chiar la universitate făcea parte mereu din grupuri de teatru. Dar în seara aceea a simțit că o voce interioară îi spune „trebuie să faci asta”.

Așa că la miezul nopții, când toată lumea a ciocnit paharele de șampanie, Artur le-a spus prietenilor: „băieți, n-o să mă credeți, eu am decis să creez un personaj drag queen!”. Avea deja câteva look-uri gândite și a decis să se dedice cu toată seriozitatea acestei idei. A început să se pregătească minuțios, și-a căutat hainele și încălțămintea potrivite, a făcut comandă de peruci și a studiat tehnicile de machiaj. Așa a apărut AuRa. Pe 22 ianuarie a fost prima ei ieșire în lume. I-a plăcut la nebunie. 

View this post on Instagram

A post shared by AuRa (@aura_dragqueen)


„Când mă transform în personajul meu, nu consum alcool deloc, în primul rând pentru că trebuie să mă controlez și să controlez ce se întâmplă în jur. Iar în al doilea rând pentru că acest costum presupune un corset special, fese false, niște ștrampi foarte strâmți – chiar dacă vrei să mergi la baie nu poți! Te pregătești acasă și mergi la baie, iar la petrecere nu prea bei nimic,” povestește Artur. „Dar tuturor le-a plăcut așa de mult, încât eu m-am gândit să repet experiența.” Așa a început cariera lui de drag-queen, care a durat o lună.

Biolog, apicultor, drag-queen

De meserie Artur este biolog și producător de miere, are grădină și stupi de albine pe lângă casa lui din suburbia Kyiv-ului. Pe 23 februarie era foarte fericit, pentru că tocmai și-a cumpărat o stropitoare nouă și a testat-o. Zăpada se topise și albinile începeau să iasă una câte una, se gândea că în curând va putea să vadă ce-i în stupii pe care nu-i atinge toată iarna. „Eram foarte entuziasmat, dar mă speriase un lucru: discursul lui Putin de pe 22 februarie. Când a zis anume «eu vă voi arăta ce înseamnă decomunizarea». Eu am văzut privirea lui și am înțeles că vor fi probleme”, își amintește Artur. 


Cuvintele dictatorului rus i-au rămas în minte, iar mai târziu și-a dat seama că semănau mult cu discursul lui Hitler înainte de a invada Polonia. A doua zi a început războiul.

Din fericire, casa lui e întreagă, dar viața i s-a schimbat radical. Luptele se duceau nu departe, la 5 kilometri. Din cauza valului de șoc provocat de explozii i-a crăpat faianța în bucătărie, vecinilor li s-au stricat geamurile de sticlă. Dar spune că el e ok, mai ales în comparație cu alții. „Am niște prieteni în Brovary care n-au ieșit o lună din beci”, spune. Uneori încerca să iasă afară, apoi auzea șuieratul rachetelor chiar deasupra casei lui. 

Sicrie pentru Bucha

Tot atunci a început să lucreze pentru Administrația Militară a Kyiv-ului – patrula unele zone, ajuta cu orice putea. În curând, a început să confecționeze sicrie de lemn, pentru toți civilii și militarii din regiune. Și-a dat seama că situația e gravă atunci când cererile pentru sicrie tot creșteau și creșteau – „era nevoie să-i îngropăm omenește”.  

Atunci a început să discute cu jurnaliștii din diferite colțuri ale lumii despre munca lui. În unul din interviuri pentru o jurnalistă din SUA a povestit că este și drag-queen. Pentru că vorbeau folosind Google Translate, la început jurnalista credea că nu l-a înțeles prea bine. Atunci Artur i-a arătat mai multe poze și filmulețe cu AuRa. Astfel, vestea despre biologul, apicultorul și meșterul de sicrie care mai este și drag-queen a ajuns în întreaga lume. 

„Acolo plăcere e foarte puțină”

Povestea lui a apărut la TV și pe mai multe site-uri de știri dedicate comunității LGBTQ+. Artur se identifică drept homosexual, dar identitatea lui nu era cunoscută de toți cei care îl cunoșteau. A început să primească multe mesaje de susținere și încurajare. „Oamenii îmi scriau că sunt bravo «în pofida faptului că mă îmbrac ca o femeie». Lor le este greu să înțeleagă că asta e un teatru, ei cred că eu primesc plăcere sexuală de la asta. Acolo plăcere e foarte puțină – transpiri sub perucă, totul te strânge, la baie nu poți merge, pe tocuri te dor picioarele!”, râde Artur. „Prietenii mă întreabă de ce fac asta. Eu le spun că arta cere sacrificii!” 

View this post on Instagram

A post shared by AuRa (@aura_dragqueen)

Dar nu toată lumea a reacționat la fel. Un unchi de-al lui Artur care locuiește de mulți ani în Rusia și are o carieră militară acolo îi reproșa mereu că merge în vacanțe în Spania, că are pagină de Instagram. „Iar când a început războiul și au apărut articole și poze cu mine, el îmi scria mesaje cu amenințări, îmi scria «Kadîrovțî vor fi la tine acasă în curând, pregătește-te». Deci unchiul meu îmi scria așa lucruri. Eu nu știu cine-i spăla creierii acolo, dar s-a ajuns ca o rudă să amenințe altă rudă”, spune Artur. Datele lui au ajuns și pe canalele de Telegram rusești, a început să primească mesaje pline de ură. „Eu le blocam și apoi, încetișor, s-au liniștit. Dar pentru mine acest om a plecat definitiv din viața mea”, spune Artur despre unchiul său. 

Homofobie și pantofi cu talpă roșie

 

Artur spune că viața de până la război era fără griji, fericită. Își făcea planuri pentru un nou personaj drag-queen, a făcut comandă de mai multe rochii și strasuri, trebuia să le ia de la un magazin din Kyiv pe 25 februarie și au ajuns la el abia săptămâna trecută, când acesta s-a redeschis.  

Dar Ucraina era o țară homofobă. Pe lista țărilor din Europa prietenoase și sigure pentru comunitatea LGBT, Ucraina ocupa nu demult locul 39, la coadă, cu două poziții mai jos decât Moldova. Mulți oameni plecau din țară, doar ca să poată avea o relație deschisă cu partenerul sau partenera. Totuși, odată cu începerea războiului și cu apariția mai multor știri despre oameni din comunitatea LGBT care luptă pe front, fac voluntariat și apără Ucraina, inclusiv cele cu Artur, se schimbă și atitudinea oamenilor. Artur zice că și colegii lui de serviciu, care au aflat că este homosexual și drag-queen, au o atitudine foarte calmă. „Chiar și cei care erau homofobi înrăiți nu mi-au zis un cuvânt de rău.” Artur crede că și distanțarea radicală față de Rusia contribuie la schimbarea viziunii oamenilor. Cel mai grăitor exemplu este cel al vânzătoarelor de la magazinul de pantofi, care au rămas șocate prima dată când le-a cerut mărimea 42. „Vânzătoarea mi i-a adus și întreabă «unde-i fata? cine va proba pantofii?». «Eu». Îmi scot bocancii, încalț pantofii și merg prin magazin,” își amintește Artur râzând. „Ea se uită la mine cu niște ochi, avea sub 60 de ani. Ea și colega ei erau în șoc, nu mai ziceau nimic.” În schimb acum, când vine la magazin, unul dintre puținele unde poate găsi pantofi cu toc de mărimi mari, vânzătoarele deja îl cunosc, îl întreabă ce mai face și chiar i-au găsit într-un magazin italian o pereche de pantofi Louboutin la mâna a doua. „Ele mi-au zis: «Noi cum i-am văzut, imediat ne-am gândit la tine și am înțeles că tu ai nevoie de ei! Și iată îi ținem pentru tine!” Artur spune că sunt foarte binevoitoare și că data viitoare când va merge la magazin trebuie să le ducă și câteva borcane de miere. 

Pride Kyiv, mutat la Varșovia

Anul acesta marșul Pride nu se va desfășura în Kyiv, dar activiștii au făcut unul comun la Varșovia sâmbătă, pe 25 iunie. În capitală a avut loc deocamdată o expoziție dedicată comunității LGBTQ+. 

Artur și prietenii lui au speranțe mari legate de aderarea la Uniunea Europeană, pentru că în cadrul procesului legislația va fi ajustată ca să combată discriminarea. Dar cel mai mult speră ca relațiile dintre cuplurile LGBT să aibă un cadrul legal. „Măcar un fel de procură să fie pe care poți s-o faci unul pe altul, ca, dacă ai un partener, în caz de deces să fie luat în considerare testamentul”, spune Artur. Presa ucraineană a scris de mai multe ori despre cazuri în care unul dintre parteneri din cupluri LGBT a murit pe front, iar celălalt nu a avut nici un fel de putere legală pentru a-l înmormânta sau a moșteni averea pe care au acumulat-o împreună.  

I-ar plăcea să facă ceva special pe 28 iunie, ziua care comemorează protestul Stonewall din New York. Cel mai probabil pe social media, un fel de coming out mare și general, astfel încât „dacă mai există cineva care nu a înțeles, să înțeleagă”. 

Artur mai spune că și în interiorul comunității LGBT „există foarte multă solidaritate, se comunică mult, au apărut multe chaturi, se ajută reciproc la maximum”, spune Artur. „Mai devreme sau mai târziu se va termina războiul și va trebui să facem un concert sau un show, ca să putem, în sfârșit, să ne bucurăm.” Ar vrea să se întâmple pe Kreschatik, strada principală din Kyiv, și are și o sursă de inspirație: „De ce Verka Serduchka poate, dar noi nu? Andrei Danilko este prima drag-queen din spațiul post-sovietic, care a apărut în anii ‘90 și le-a plăcut tuturor!”.

Dar toate astea – numai după război. Mai bine zis, după victorie. „Pentru că acum, chiar dacă unele colege încep să lucreze, să facă show-uri în cluburi, eu moral nu-mi pot permite să mă schimb și să ies, să mă prefac de parcă nimic nu s-a întâmplat.” Deocamdată AuRa nu este aici, spune Artur. „Emoțional nu pot face asta. Mai fac câte ceva pe acasă, mă îmbrac, make-up, fac poze și gata. Ca să nu uite lumea de mine.” 

Ultimul sondaj realizat de Nash Svit Center, în mai 2022, arată că 63,7% din ucraineni cred că persoanele LGBT ar trebui să aibă drepturi egale cu restul cetățenilor. Asociația consideră că acceptarea persoanelor LGBT în Ucraina „s-a îmbunătățit dramatic”, în comparație cu rezultatele unui studiu similar din 2016.

Am absolvit Facultatea de Jurnalism la Iași și am acumulat o experiență de peste 10 ani în presa scrisă, televiziune, podcasting și presă online. Am lucrat și în domeniul jurnalismului financiar, comunicării guvernamentale și corporative. Îmi împart viața între Spania și Moldova și cred că scrisul are puterea de a schimba lumea.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.