BERD: Moldova, Ucraina si Georgia sunt singurele tari din CSI care se reformeaza

Republica Moldova, Ucraina si Georgia au fost tarile care au inregistrat progrese in domeniul reformelor de piata in CSI, tari in care schimbarile politice sau modificarea vectorului politic au constituit un impuls pentru democratie si promovarea reformelor de piata, se arata intr-un comunicat de presa al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare, dat publicitatii cu ocazia lansarii, luni, a raportului "Tranzitia in 2005".

In schimb, reforma sectorului bancar in Rusia a fost contrabalansata de cresterea controlului de stat asupra intreprinderilor din sectorul petrolier si de producere a gazelor, provocand singura reducere de rating operata de BERD in anul 2005, mai noteaza sursa citata.

BERD prognozeaza ca in Moldova cresterea economica va continua pe termen scurt, insa perspectiva unei cresteri durabile pe termen lung depinde de implementarea reformelor prevazute in Strategia de Crestere Economica si Reducere a Saraciei, precum si in Planul de Actiuni RM-UE. Economia Moldovei ramane dependenta intr-o mare masura de remitente, volumul de bani trimisi de peste hotare de muncitorii moldoveni, in anul curent, urmand sa creasca cu 60 la suta fata de anul trecut, potrivit prognozelor Bancii Nationale a Moldovei, citata de BERD.

In ciuda unor progrese semnificative in restabilirea solvabilitatii, solutia pe termen lung pentru problema datoriei externe a Moldovei va depinde de implementarea unor politici macroeconomice prudente. In anul 2004 nu au fost acumulate noi datorii de stat, fiind semnata o serie de acorduri de restructurare si rascumparare a datoriilor, constata BERD. Datoria externa a Chisinaului a constituit 1,92 miliarde de dolari, adica 74% din valoarea Produsului Intern Brut, iar 884 milioane de dolari din aceasta suma o reprezinta datoria publica sau garantata de stat. Profitul reinvestit a sporit volumul investitiilor straine directe pana la nivelul record de 148 milioane de dolari in anul 2004.

Cu toate acestea, economia moldoveneasca ramane vulnerabila la socurile externe, estimeaza BERD.

La capitolul guvernare si restructurarea intreprinderilor, calificativul Moldovei a fost ridicat de la “2 minus” la “2”, ca urmare a reducerii interventiei statului in economie si solutionarea unor conflicte dintre intreprinderi si stat. Desi Guvernul moldovean nu si-a demonstrat pe larg atasamentul pentru promovarea unor politici pro-occidentale, anumite schimbari in bine au fost totusi inregistrate, considera Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare.

Cota creditelor neperformante in portofoliul de credite al bancilor comerciale a scazut de la 30% in 1999 pana la aproape 7% in 2004, in timp ce creditele oferite populatiei aproape ca s-au dublat, atingand 2% din valoarea Produsului Intern Brut, mai noteaza comunicatul de presa al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare.

Conform unui sondaj efectuat de BERD si Banca Mondiala printre businessmanii moldoveni, climatul de afaceri s-a imbunatatit in comparatie cu anul 2002 in privinta accesului la finantare, a impozitarii, a criminalitatii si, intr-o masura oarecare, a coruptiei. Cu toate acestea, oamenii de afaceri intampina mari dificultati in domeniul reglementarilor, a administrarii fiscale si a interventiilor statului, precum si din partea unui sistem vamal si judiciar ineficiente. // Reporter.MD

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.