Atentat ca în filmele cu spioni. Ce știm până acum despre omorul lui Vladlen Tatarski și acuzata Daria Trepova

În seara zilei de 2 aprilie în cafeneaua Street Food Bar nr.1 din Sankt Petersburg a avut loc o explozie, în timpul unei seri de creație a „corespondentului militar” Vladlen Tatarski (numele real – Maxim Fomin). Cafeneaua a aparținut în trecut șefului grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin. Tatarski a murit, alte 32 de persoane au fost rănite. Potrivit anchetatorilor, dispozitivul exploziv a fost plasat într-o figurină de ipsos, care a fost adusă cadou „corespondentului militar” de către una din vizitatoarele seratei.

Iată ce scrie presa rusă despre acest subiect. 

Cum s-a produs explozia

În zilele de weekend în cafenea Street Bar Cafe erau organizate ședințele clubului de discuții „Cyberfront Z”. Pe 2 aprilie aici a fost organizată o „seară de creație” a „corespondentului militar” Vladlen Tatarski. Afișul de promovare a evenimentului anunța că bloggerul va povesti „cum este să faci reportaje din punctele fierbinți sub o ploaie de gloanțe și, de asemenea, va explica ce înseamnă să fii corespondent militar”. Politologul Konstantin Dolgov a spus că exista posibilitatea ca la această seară de creație să vină și însuși Evgheni Prigojin.

Explozia a avut loc la câteva minute după ce o tânără, care s-a prezentat drept Nastea, i-a făcut cadou lui Tatarski o figurină de ipsos. Presa rusă scrie că, de fapt, figurina era un bust al lui Tatarski purtând o cască militară. 

Potrivit unui martor al exploziei, tânăra i-a spus lui Tatarski că este de la Academia de Arte și  că i-a adus în dar o sculptură. Când Tatarski i-a spus să i-o dea, tânăra a răspuns că aceasta este într-o cutie la garderobă. Aceasta pentru că la intrare nu i-au dat voie să o aducă, ca nu cumva să fie „o bombă”. Unul din martori a spus că atunci toți au râs și fata s-a dus în vestiar și a adus o cutie mare – în ea era „ceva aurit”. 

După ce a fost adusă figurina toată lumea a râs, pentru că aceasta seamănă nu cu tatarski cu cască, ci capul unui muncitor sau un miner. După aceste glume, discuția a fost reluată.  Martorii mai spun că tânăra, după ce a înmânat figurina, a rămas ceva timp în sală după care a plecat. Apoi „totul a explodat”.

Tatarski a fost dus la spital și a murit la terapie intensivă. Alte 32 de persoane au fost rănite în explozie, 24 dintre ele fiind internate, inclusiv șase în stare gravă.

Anchetatorii cred că figurina ar fi putut conține un dispozitiv exploziv improvizat, radiocontrolat cu 100 până la 200 de grame de substanță explozivă. 

Momentul când tânăra aduce cutia la întâlnire. ( Sursa video: Telegram/ Mash на Мойке).

Daria Trepova a fost arestată

Comitetul de Investigație a anunțat pe 3 aprilie că a reținut-o pe Daria Trepova, suspectată de implicare în explozia din Sankt Petersburg. 

Daria Trepova, scrie Baza, este cunoscută printre feministele și activiștii politici din Sankt Petersburg. Pe 24 februarie 2022 Daria Trepova și soțul său Dmitri Rîlov au fost reținuți de poliție la un miting împotriva războiului. Atunci Trepova a primit zece zile de arest administrativ.

Prietenele tinerei au povestit presei că Daria nu sprijină războiul, dar nu a aderat niciodată la curente radicale. Și soțul său, Dmitri Rîlov, a spus că soția lui a fost folosită în acest caz. „Sunt destul de sigur că ea nu ar fi putut niciodată să facă așa ceva singură. Da, împreună cu Daria nu susținem războiul din Ucraina, dar credem că astfel de acțiuni sunt inacceptabile”, a spus el.

Presa rusă mai scrie că ofițerii de urmărire penală nu exclud că fata a fost folosită pentru a comite acest atac terorist și că aceasta ar fi putut să nu știe că în figurină a fost pusă o bombă. 

Tatarski nu a fost corespondent militar: el a stat în închisoare pentru jaf armat la o bancă

Deși presa rusă îl prezintă pe Vladlen Tatarski drept corespondent militar, trecutul lui este tumultuos. 

S-a născut în orașul Makeevka, regiunea Donețk. Potrivit presei, înainte de începerea războiului din Ucraina în 2014, Tatarski se afla în închisoare pentru jaful armat al unei bănci. De fapt chiar Tatarski recunoștea că, la momentul în care au început ciocnirile în 2014, el – cetățean al Ucrainei – își ispășea pedeapsa într-una dintre coloniile de pe teritoriul regiunii Donețk. La scurt timp după ce colonia a intrat sub controlul forțelor autoproclamatei DPR, Tatarski a părăsit închisoarea și a început să lupte într-unul dintre detașamentele rusești. 

Ulterior, Tatarski s-a mutat la una dintre unitățile de informații ale autoproclamatei LPR și, cu intermitențe, a continuat să participe la operațiuni militare de partea separatiștilor până în 2021. Pe parcurs a condus un canal YouTube unde discuta despre ciocnirile militare din Ucraina, exprimând deseori idei care erau în consonanță cu declarațiile naționaliștilor ruși.

Odată cu începutul războiului în Ucraina din 24 februarie 2022, Tatarski a mers din nou în zona de război cu arma în mână. În special, Tatarski, potrivit lui, a luat parte la lansarea dronelor de luptă și la construirea de fortificații ca parte a unuia dintre detașamentele DPR.

Tatarski vorbea despre operațiunile la care a luat parte pe canalul său Telegram și, de asemenea, comenta activ despre cursul războiului pentru emisiunile mass-media de stat ruse. În septembrie 2022 Tatarski a fost invitat la Kremlin ca să asiste la semnarea de acorduri privind „aderarea” (anexarea) a patru regiuni ucrainene. Atunci el a publicat o înregistrare în care spunea: „Îi vom învinge pe toți, îi vom ucide pe toți, iar pe cine trebuie îi vom jefui. Totul va fi așa cum ne place. Să mergem, cu Dumnezeu”.

ISW: de la asasinarea lui Tatarski are de câștigat Kremlinul

Propagandiștii ruși au reacționat rapid la informațiile despre moartea lui Tatarski. „Când va începe țara să răspundă? Teroriștii au electricitate, apă, căi ferate, restaurante, internetul funcționează, liderii ucigașilor călătoresc prin țară cu camere de televiziune”, a comentat prezentatoarea TV Tina Kandelaki știrea despre asasinare. O altă promotoare a Kremlinului, șefa RT, Margarita Simonean, a reacționat și ea postând mai multe întrebări: „Ei bine, ce? Vom uita? Vom ierta?”

La Kyiv explozia din cafeneaua din Sankt Petersburg a fost catalogată drept „terorism intern”. „Se începe în Federația Rusă… Păianjenii se mănâncă unii pe alții într-un borcan”, a scris pe Twitter Mihail Podoleak, consilier al șefului biroului președintelui Ucrainei. „Întrebarea «când va deveni terorismul intern un instrument de luptă politică internă?» a fost o chestiune de timp”, a comentat Podoleak.

Între timp, experții de la Institutul American pentru Studierea Războiului (ISW) au menționat că anume Kremlinul va avea de câștigat din asasinarea lui Vladlen Tatarski. Potrivit experților, „această asasinare ar putea ajuta în cele din urmă și mai mult Kremlinul să consolideze controlul asupra spațiului media”, iar președintele rus Vladimir Putin va putea crește nivelul cenzurii în societatea rusă. 

ISW spune că asasinarea lui Tatarski, conform logicii Kremlinului, ar trebui să îi descurajeze pe oameni să participe la mitinguri și întâlniri anti-ruse. De asemenea, printr-o astfel de „curățare” autoritățile Federației Ruse ar fi putut încerca să intimideze bloggerii care sunt dezamăgiți de regim și se asociază cu mercenarii Wagner.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.