Mihail Kogălniceanu a exclamat la 9 mai 1877: “Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare!” Atunci 9 mai a devenit Ziua Independenţei de Stat a României. Dar noi nu serbăm asta, pentru că am fost pierduți la cărți. Un joc între comuniști și naziști. În schimb serbăm Ziua Victoriei (sau Victorinei, cum scria Vladimir Lorcenkov într-un roman). Ne bucurăm că au câștigat rușii comuniști, au organizat foametea, pe mulți i-au deportat în Siberia sau Kazahstan, pe mulți i-au băgat în lagăre, pe mulți i-au împușcat pe loc.
Noi am început războiul cu naziștii și l-am terminat cu comuniștii. Nu ca spectatori. Dar nici ca actori sau jucători principali. N-am avut din start nici o șansă. Doar înfrângerea. Bunicii noștri au luptat în ambele armate, dar nu vorbeau despre asta, vorbeau doar de armata sovietică, pentru că aveau voie.
În școală am învățat o grămadă de poezii despre victoria comuniștilor. Doar cu cuvinte mari, frumoase. Nimic despre foamete și masacre. Iar scriitorii au învățat un cuvânt nou: tribut. Vrei să publici o carte – bagă tribut o poezie despre Lenin, 9 mai, kolhozuri, kolhoznici și câți pași ne-au mai rămas până la „înfăptuirea ideii în viață”. Ca să-i publice o carte de povestiri, tatălui meu i s-a cerut o povestire despre kolhozuri și una despre partid. Tatăl i-a înjurat pe cei de la editură și n-a mai vrut carte. Nu-i pot condamna pe scriitorii care au dat tribut, dar mi-e silă de creațiile lor tributare. În loc să învățăm literatură, în creier ni se băga rahat cu polonicul.
Dacă serbăm 9 mai ca zi a victoriei, ar trebui să ținem și zi de doliu. Ne-au împușcat, ne-au deportat, ne-au înfometat, ne-au îndobitocit. Acum rușii au reinventat și panglica Sfântului Gheorghe, un fel de zvastică a imperialismului lor. Ei au sărbătoare, iar la noi e pomenirea morților.
„Cu ocazia…” la Tiraspol va fi mare tamtam. Mii de soldați înarmați vor mărșălui. Doar să nu greșească direcția. Nu de alta, dar pentru rogozinul din frunte n-ar fi pentru prima oară. Ar fi bine dacă vicepremierul șovin i-ar lua cu el și pe toți cei cu care a serbat anul trecut la Chișinău. Tot “cu sărbătoarea”, „Negarea meritelor armatei sovietice în cel de-al doilea război mondial s-ar putea solda în Transnistria cu până la cinci ani închisoare”. Nici nu mă mai mir că în capul meu 9 mai este de fapt 9 M.A.I. “Cu sărbătoarea!” Și… cum se zice la doliu?
