Vlad Filat: Mi-a fost redus timpul de plimbare, două zile – percheziţii. Pot forma doar un număr de telefon

Liderul Partidului Liberal Democrat Vlad Flat a anunţat astăzi, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, că este supus unor constrângeri din partea angajaților Penitenciarului nr.13.  Astfel, potrivit lui, i-a fost redus timpul de plimbare, alaltăieri şi ieri  în celula sa au fost făcute percheziţii, iar de azi, din nou, poate forma doar un singur număr de telefon.

Politicianul sugerează că restricţiile au fost stabilite după ce a  cerut să-i fie respectate drepturile şi desfăşurarea unui proces public de judecată.

“Revenind la cum înţeleg ei să răspundă la o cerinţă legală: mi-a fost redus timpul de plimbare; alaltăieri şi ieri – percheziţii, aşa ca profilaxie. De azi, din nou, pot forma doar un singur număr de telefon. Va trebui iarăşi să aleg: vorbesc cu soţia şi fetiţa mea de 2 anişori sau cu părinţii mei, care au o vârstă şi, din păcate, nu se simt foarte bine, ori cu copiii care nu sunt în ţară. Mă aştept ca şi coletul pe care îl primesc săptămânal, conform legii, să ajungă mult mai greu. Cred că mai urmează şi alte surprize.

Tăcere totală, asta vor ei”, se arată în mesajul ex-premierului Vlad Filat.

Tot acolo, politicianul le-a mulţumit avocaţilor săi pentru rezistenţă şi munca pe care o depun în dosarul său pe care l-anumit drept unul “politic”.

“Trebuie să recunosc că este o sarcină infernală pentru ei. Să nu fie acceptată nicio cerere, să nu fie auzite, în anumite situaţii, strigătele din suflet care cheamă la raţiune şi legalitate. Să fii ameninţat direct şi indirect. Să nu primeşti răspunsuri la interpelări şi cereri. Să nu-ţi fie acceptaţi martorii, iar cei care au fost acceptaţi – să fie intimidaţi şi să nu răspundă avocaţilor, nemaivorbind de venirea în judecată…”, a mai scrisVlad Filat.

O nouă ședință de judecată în cazul lui Vlad Filat are loc astăzi, la care sunt citați din nou martorii apărării.

Reamintim că Vlad Filat a fost reţinut pe 15 octombrie 2015, iar ulterior arestat. Vlad Filat este acuzat de corupere pasiva şi trafic de influenţă, după ce omul de afaceri Ilan Shor a declarat ca i-ar fi dat în ultimii ani bani şi bunuri în valoare de 250 de milioane de dolari. Filat neagă acuzaţiile, declarând că este victima unei răfuieli politice.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.