Connect with us

Externe

S-au pornit la Bucureşti! Trei minori, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, au trecut înot Prutul

Publicat

pe

Trei tineri din R. Moldova au încercat să intre ilegal în Romania, trecând Prutul înot. Cei trei minori, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, le-au declarat poliţiştilor de frontieră români că aveau intenția de a ajunge în București.

Cazul a avut loc pe 5 septembrie, în jurul orei 09.30, când în baza unei informații de la o persoană de sprijin, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni au depistat la malul râului Prut, pe direcția localității de frontieră Bumbăta, județul Vaslui, trei tineri care nu își justificau prezența în zonă.

Deoarece cei trei tineri nu aveau documente de identitate asupra lor, aceştia au fost duşi la sediul instituției pentru cercetări.

În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din R. Moldova, minori, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani. Persoanele în cauză au trecut râul Prut înot, pe direcția localității Leova, Republica Moldova, cu intenția de a ajunge la București.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

În baza Acordului de Readmisie încheiat între România și Republica Moldova, cei trei minori au fost predați autorităților de frontieră din RM pentru continuarea cercetărilor.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe
Advertisement

Externe

Vladimir Putin va candida ca independent la prezidenţialele din martie 2018: “Va fi o auto-nominalizare”

Publicat

pe

De către

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat, joi, că va candida ca independent în cadrul alegerilor prezidenţiale din martie 2018 şi speră să primească sprijin din partea mai multor partide politice.

Anunţul a fost făccut în cadrul conferinţei anuale organizată tradiţional de şefului statului rus. Liderul de la Kremlin a adăugat că speră la susţinerea formaţiunilor politice care îi împărtăşesc opiniile privind dezvoltarea ţării şi au încredere în el.

Va fi o auto-nominalizare. Mă aştept să primesc susţinerea acelor forţe politice care împărtăşesc opinia mea asupra dezvoltării ţării şi au încredere în mine. Aştept un sprijin la scară largă din partea cetăţenilor ruşi, a spus Putin.

În 2012, Vladimir Putin, în vârstă de 65 de ani, a câştigat cel de-al treilea mandat de preşedinte după ce a candidat din partea formaţiunii Rusia Unită.

Rusia va organiza alegeri prezidenţiale pe 18 martie 2018.

Vladimir Putin a exercitat două mandate de preşedinte al Rusiei în perioada 2000–2008, după care a fost prim-ministru, în intervalul 2008–2012, în timp ce preşedinte era Dmitri Medvedev. Actualul mandat al preşedintelui Vladimir Putin a început în martie 2012 şi se va încheia pe 7 mai 2018.

Potrivit Constituţiei Rusiei, orice preşedinte are dreptul la cel mult două mandate consecutive, iar după o pauză de un mandat poate candida din nou. În 2008, mandatul unui preşedinte al Rusiei a fost crescut de la patru la şase ani.

Citește mai departe

Externe

De ce oamenii lasă bacșiș, deși nu este în interesul lor

Publicat

pe

De către

Conceptul de a lăsa bacșiș a apărut în Anglia și s-a răspândit în toată lumea – dar care este motivul pentru care unii dintre noi lasă mai mult bacșiș decât alții și de ce anumite țări nu lasă deloc? Un cercetător care a studiat de ce lasă oamenii bacșiș a explicat acest fenomen.

Bacșișul a apărut încă din secolul al XVI-lea în Anglia, când oaspeții lăsau bani pentru servitorii gazdelor, atunci când petreceau noaptea în vizită, relatează BBC citat de Digi 24.ro.

Lăsarea bacșișului fascinează de mult timp economiștii: acțiunea de a plăti în plus, deși suntem îndreptățiți din punct de vedere legal să nu o facem, lucru care pare împotriva interesului nostru.

Acestă cutumă s-a răspândit în toată lumea, iar toți cei care au călătorit în străinătate au observat că la restaurant se obișnuiește să se lase bacșiș celui care ne-a servit, iar suma diferă în funcție de zonă.  În SUA se lasă 15-25% din totalul de plată, în Brazilia 10%, în Suedia 5-10%. Românii obișnuiesc să lase 10% , iar atunci când sunt foarte mulțumiți de servicii, 15%.

În țări, precum Japonia, însă, nu există acestă practică și chiar este considerată un tabu, deseori oamenii neînțelegând motivul pentru care cineva ar lăsa mai mulți bani decât valoarea serviciilor primite.

„Studiile au arătat că pe măsură ce oamenii dintr-o țară au o personalitate mai extrovertită, ei lasă mai mult bacșiș”, afirmă Michael Lynn, un profesor specializat în management-ul alimentelor și al băuturilor. Acesta nu este singurul motiv pentru care oamenii lasă bacșiș însă. Normele sociale, diferențele salariale și cât de bune au fost serviciile primite joacă, de asemenea, un rol important.

Lynn spune că există și diferite motive individuale pentru care oamenii aleg să lase bacșiș. Unii vor să-i încurajeze pe chelneri să le ofere servicii mai bune la următoarea vizită, alții vor doar să-i răsplătească pe cei ce i-au servit, iar alții caută pur și simplu acceptarea socială.

Având în vedere motivele diferite pentru care oamenii lasă bacșiș, este aceasta un obicei bun? Este Avantajos? Sau corect?

Acest lucru depinde din perspectiva cui privim. Guvernele țărilor ar susține mai degrabă eliminarea bacșișului, pentru că acei bani nu sunt impozitați. Angajații care prestează servicii, însă, sunt mulțumiți că pot primit bani în plus față de salariul lor, care de obicei este mic. De asemenea, patronul restaurantului are de câștigat, el putând să justifice astfel salariul mic pe care îl dă angajaților.

Expertul a evidențiat, de asemenea, că restaurantele în care este specificat că nu se lasă bacșiș, ar putea fi mai puțin acceptate de clienți, ei așteptându-se ca prețurile să fie mai mari în acele localuri. Oamenii preferă să plătească bacșișul pentru acesta reprezintă o alegere a lor și nu este impus obligatoriu în prețul produselor.

Citește mai departe

Externe

Un microbuz din Chişinău cu 19 persoane la bord s-a ciocnit în judeţul Bistriţa-Năsăud cu un autoturism

Publicat

pe

De către

Un microbuz din Chişinău cu 19 persoane la bord s-a ciocnit, miercuri seară, pe DN 17, în judeţul Bistriţa-Năsăud, cu un autoturism în care se aflau trei persoane. Mai multe echipaje au fost trimise la faţa locului pentru evaluarea tuturor celor implicaţi, dar medicii au constatat că nu există persoane rănite.

Autovehiculele erau în afara părţii carosabile, fără însă a se fi răsturnate, potrivit presei române.

”Cele doua vehicule sunt iesite in afara partii carosabile, dar nu rasturnate. Nimeni nu este ranit, nu are nevoie de asistenta medicala”, au transmis autorităţile din Bistriţa, precizând că mai multe echipaje au fost trimise pentru evaluarea tuturor celor implicaţi.

Din primele verificari, se pare că accidentul s-a produs din cauza unui tânăr de 22 de ani. Acesta conducea autoturismul şi nu s-a asigurat la schimbarea directiei de mers spre stanga, intrând în coliziune cu autocarul, condus de un cetatean moldovean, în vârstă de 51 de ani.

Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta a decis cazarea pasagerilor din autocar într-un spatiu corespunzator pana la sosirea altui mijloc de transport care sa-i preia, prin grija Comitetului Local pentru Situatii de Urgenta Tiha Bargaului.

Citește mai departe

Ultimele Știri

Social15 minute în urmă

Un nou elicopter SMURD va efectua operațiuni de salvare pentru Republica Moldova// FOTO

Un nou elicopter SMURD va efectua în scurt timp operațiuni de salvare pentru Republica Moldova. Aparatul de zbor a fost...

Externe30 de minute în urmă

Vladimir Putin va candida ca independent la prezidenţialele din martie 2018: “Va fi o auto-nominalizare”

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat, joi, că va candida ca independent în cadrul alegerilor prezidenţiale din martie 2018 şi...

Opinii33 de minute în urmă

Replica lui Dorin Dusciac la scrisoarea lui Alexandr Baikalov către Trăian Băsescu

Textul de mai jos este o replică pe care o adresez lui Aleksandr Baikalov, în urma publicării unui material semnat...

Justiție45 de minute în urmă

Două persoane au venit acasă la unul din martori şi i-au solicitat să-l ajute pe secretarul Consiliului Bubuieci

Procurorii anticorupţie, de comun cu ofiţerii CNA, au reţinut ieri o persoană şi sunt în căutarea alteia, care sunt bănuite...

Diverse1 oră în urmă

BOP 2017: Cine este cel mai corupt politician din Republica Moldova

Cetățenii consideră că cel mai corupt politician din Republica Moldova este liderul PDM Vlad Plahotniuc. Cel puțin aceasta arată datele...

Politică2 ore în urmă

13 lucruri pe care trebuie să le știi despre NATO

Politică2 ore în urmă

BOP 2017: Doar două formaţiuni politice ar accede în Parlament pe liste de partid

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, doar două formaţiuni politice- PSRM și PAS- ar accede în Parlament, pe...

Advertisement

Opinii