Preşedintele rus Vladimir Putin l-a felicitat pe noul preşedinte ales Igor Dodon şi l-a invitat într-o vizită la Moscova
“Rezultatele alegerilor demonstrează spijinul larg al electoratului acordat lui Igor Dodon pentru atingerea unei stabilităţi sociale și economice a ţării”, se arată în mesajul şefului de la Kremlin.
Preşedintele Putin l-a invitat pe Igor Dodon într-o vizită laMoscova şi i-a urat succese în noua funcţie.
De notat că anterior Igor Dodon a declarat cotidianului rus “Izvestia” că Republica Moldova are nevoie de un parteneriat strategic şi de îmbunătăţire a relaţiilor cu Rusia.
Dodon a anunţat, de altfel, că prima vizită în cazul în care va câştiga alegerile, o va efectua la Moscova.