PL: Nu vom susține sub nicio formă proiectul de schimbare a sistemului electoral

Deputații fracțiunii Partidului Liberal din Parlament nu vor susține în nicio formă proiectul comun al PD și PSRM de schimbare a sistemului electoral, se arată într-o declaraţie de astăzi a Biroului Politic al Partidului Liberal.

Potrivit liberalilor, recomandările Comisiei de la Veneția reprezintă “un adevărat semnal de alarmă al Consiliului Europei pentru guvernarea de la Chișinău, care încearcă, în condiții foarte dificile, să schimbe sistemul electoral, adaptându-l la necesitățile politice ale autorilor”.

Argumentul de bază al democraților și socialiștilor pro-ruși, pentru trecerea la sistemul mixt, este „necesitatea” apropierii deputaților de alegători, aici Comisia a reținut faptul că, din păcate, acest „obiectiv” al autorilor poate fi demantelat de interpunerea între deputat și alegători a oamenilor de afacere locali, care își vor subordona deputații din teritoriu, iar pentru a fi mai convingători, experții Comisiei de la Veneția ne prezintă exemplul Ucrainei, care a trecut în 2012 la sistemul electoral mixt, acțiune ce a fost considerată ca un regres democratic pentru statul vecin“, se arată în declaraţia menţionată.

Liberalii au atenionat asupra dreptulului “aproape discreționar al CEC de a clădi și reclădi circumscripțiile electorale” cu jumătate de an până la alegeri, votul în diaspora și votul în stânga Nistrului care comportă “chiar elemente de neconstituționalitate”, în momentul în care, nu vor putea fi asigurate condiții egale, clare și fără echivoc pentru toți cetățenii Republicii Moldova, dar şi asupra liosei unui consens cu toate partidele politice și societatea civilă pe acest subiect.

În aceste condiții, Partidul Liberal își reconfirmă susținerea valorilor europene, își manifestă îngrijorarea față de parcursul european al RM și declară, cu toată responsabilitatea, că deputații fracțiunii Partidului Liberal din Parlament nu vor susține în nici o formă proiectul comun al PD și PSRM de schimbare a sistemului electoral“, au precizat liberalii.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.