„opozitia” a murit. TRAIASCA OPOZITIA!

„opozitia” a murit. Traiasca Opozitia. Cred ca acesta e in aceste zile indemnul fiecarui om de buna credinta, care urmareste circul din parlamentul Republicii Moldova.

Se pot gasi o mie de argumente de catre cel care-si vinde sufletul Satanei, de ce o face („Dumnezeu m-a rugat!”), ca, chipurile, nu l-a dat chiar pe degeaba. („A promis sa indeplineasca zece conditii din programul nostru, inclusiv ca va face din Infern un Rai adevarat…”), ca dracul nu e asa de negru cum se crede („…ci rosu , aproape de portocaliu”), ca hotii de suflete sunt mai putin periculosi ca hotii de buzunare etc., etc.

Multi dintre cei 11 deputati ai lui Rosca si alti 11 – intrusi desprinsi din Blocul „Moldova Democrata”, care i-a adus in parlament, si-au tot spus de vreo luna si ceva, fiecare in sinea lui, ca ideal ar fi fost daca ar fi putut vota pentru comunistul V. Voronin fara sa intre in sala…

Dar iata ca nu s-a putut…

Vina nu e deloc a noastra, despre care s-ar putea sustine ca n-am stiut cu cine sa votam (si pentru ca nici nu prea am avut cu cine vota), ci a celora care ne-au mintit, a celora care ne-au tradat, care, de cum si-au vazut mandatul in mina au si alergat sa se pupe cu Scaraotchi…

Rosca a sustinut luni ca Basescu l-ar fi rugat sa voteze cu rominofobul Vladimir Voronin.

in aceeasi zi, la 17.00, l-am telefonat pe distinsul scriitor Andrei Plesu, fost ministru al Culturii, actualmente – consilier pentru probleme de politica externa a presedintelui Rominiei, rugindu-l sa-mi satisfaca indiscretia. Mi-a spus sa revin peste jumatate de ora. La ora 17.30 Andrei Plesu mi-a relatat urmatoarele: „Domnul presedinte Basescu m-a asigurat ca nu i-a prezentat nici unui om politic de la Chisinau vreo rugaminte de acest gen sau de alt ordin…”.

De ce minte atunci liderul PPCD? Sunt sigur ca nici Saakasvili nu l-a „rugat”…

Poate doar colo Voronin la intrevederile lor de taina din padurea de la Condrita, caruia liderul PPCD nu-i iese din cuvint, chiar si atunci cind striga „Jos comunistii!”.

Argumentele acestuia si ale celorlalti transfugi ca ar fi facut-o „in numele pacii pe pamint” (Diacov: „Am votat pentru ca sa existe pace intre popoare”), „in numele tarii” (Rosca: „Simtul raspunderii si interesele statului m-au facut sa votez”), in numele maret al lasitatii (Serebrian: „Cei care au votat pentru Voronin au dat dovada de maturitate politica”) sunt cel putin jenante, fiind parca preluate din vocabularul lui Trahanache si Nae Catavencu, eroii lui nea Caragiale.

Pe fostul viitor presedinte in sedinta forului legislativ din 4 aprilie 2005 l-au sustinut cu 4 deputati mai mult decit la cea din 2001.

Sa fie acest parlament mai comunist decit cel de acum patru ani?

Pentru Voronin au votat nu 56 de deputati, citi are fractiunea comunistilor, nici 61 – de citi avea nevoie, ci tocmai 75!

Cit de subtil, cit de inteligent stiu totusi sa tradeze unii! Ascultindu-i pe liderii opozitiei luni, care in luarile lor de cuvint ne-au dat de inteles ca Voronin va face unirea cu Rominia, ca el ne va duce in Uniunea Europeana si NATO, si tot dinsul ne va ridica in urmatorii doi (!) ani salariile si pensiile pina la 300 de euro (de unde?) etc., am inceput parca sa regret faptul ca nu l-am votat direct pe Voronin ci, – indirect – mijlocindu-i pe ei sa-i dea votul meu „comunistului nr. 1” al tarii.

in biserica ucraineana „Sfintul Vladimir” de pe soseaua Hincesti, situata aproape de casa mea, un diac roscat in ajun de Buna-Vestire, cinta ceva despre Iuda, care a tradat sarutind pentru „ňđčäöŕňü ńĺđĺáđĺííčęii”…

Ai „nostri” au facut-o nici pentru atit.

intre cele zece conditii inaintate de liderul PPCD, copiate din programul electoral al Partidului Comunistilor, nu se afla nici macar redactarea articolului 13 din Constitutie cu „limba moldoveneasca”. Nu mai vorbesc de Istoria Rominilor, uitata de colegii deputatului Ion Varta.

Si atunci cum isi justifica optiunea Rosca, dar si ceilalti lideri de partide anticomuniste, in fata alegatorilor care i-au mandatat sa lupte contra lui Voronin? Alegindu-l presedinte? Cum explica dinsii celora care i-au ales sa lupte impotriva riei comuniste? Molipsindu-se benevol, ca sa ne molipseasca pe toti ceilalti?

De ce n-au votat pentru Duca, cel putin?!

Pentru inteligentul contracandidat, presedinte al Academiei republicii, a votat doar un deputat. Unul singur. Din cei 16 deputati comunisti care l-au inaintat numai unul a avut curajul sa-l prefere.

„Cine e tradatorul care l-a votat pe Duca?”, il intreba Rosca pe Serebrian, pe coridoarele parlamentului. Ca pina la urma sa se afle ca pentru Duca a votat Voronin, caruia i s-ar fi facut scirba sa fie votat atit de unanim de cei care nu chiar demult dimineata strigau: „Jos Voronin!”, iar la amiaza intrau la presedintie sa se incalzeasca si sa mai bea un ceai cu el.

Marti, la emisiunea „in profunzime” Lorena Bogza a reprodus un fragment sobru dintr-un interviu cu Urecheanu, dupa care a ris ca o proasta pret de vreo citeva minute, neputindu-se opri decit atunci cind Rosca la modul cel mai serios posibil a inceput sa povesteasca cum Rusia a vrut sa-l pacaleasca „cu foarte-foarte multi bani”, ca sa faca o revolutie in Moldova, iar el a refuzat. Un lucru imbucurator, in sfirsit: Rosca nu mai are nevoie de bani.

Dar aici se pune intrebarea: de ce oamenii lui Putin s-au dus la Rosca, si nu la Urecheanu, doar acela, zic dinsii, e „omul Moscovei”, si-apoi el obtinuse 34% din voturi si nu doar 8%, cite luase antirusul Rosca?!

Am asistat la inceputul acestei saptamini la decesul unor partide de opozitie: PPCD, PD, PSL (al carui vicepresedinte mai sunt, restabilit in aceasta functie de catre membrii Consiliului Republican al PSL in noiembrie 2004, acestia anulind solidar toate deciziile arbitrare ale presedintelui O. Serebrian, caruia noi i-am daruit un partid – Partidul Fortelor Democratice – si el n-a stiut ce sa faca cu el, fapta pentru care LE MULTUMESC).

Si aici constat ca Miscarea noastra de Eliberare Nationala, deturnata de niste lideri falsi, avizi de putere, de avere si glorie personala, a ajuns la 15 ani de la declansarea ei, pe o linie moarta.

A venit timpul sa tragem niste concluzii.

A venit timpul sa ne spalam pe ochi de urdorile nepasarii si derutei.

DESTEPTARE, FRATILOR! // Nicolae Dabija

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.