A nins cu lapte praf în fața Consiliului european de la Bruxelles

Un grup de producători de lapte europeni au “înzăpezit” cu un strat fin de lapte praf piața din fața clădirii Consiliului european de la Bruxelles, unde avea loc o reuniune a miniștrilor agriculturii din Uniunea Europeană, relatează AFP.

Astfel, cei circa 60 de manifestanți din Nelgia, Germania, Franța, Olanda sau Lituania au contestat decizia Comisiei europene de a readuce treptat pe piață stocuri de lapte praf care au fost retrase pentru a încerca să stabilizeze prețurile într-un moment de criză de supraproducție.

La finele lui noiembrie, CE a hotărât repunerea în vânzare a unei părți din stocurile acumulate de peste un an în statele membre, adică 6% din cele 355.000 de tone retrase, însă a refuzat sistematic să finalizeze licitațiile argumentând că ofertele primite s-au situat “mult sub prețurile pieței”.

Vicepreședinta sindicatului, Sieta van Keimpema, a subliniat la rândul său într-un comunicat că “pentru mulți producători devine din ce în ce mai mult o chestiune de supraviețuire”, aceștia suferind “pierderi importante, în condițiile în care prețul laptelui trece de 30 de eurocenți per kilogram, la costuri de producție de 45-50 de eurocenți”.

Foto: Photo de Pierre-Yves Thienpont/Le Soir

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.