Mark Zuckerberg şi-a lansat partid

Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, împreună cu alţi oameni cu funcţii de conducere din Silicon Valley au pus bazele unui partid politic care îşi propune restructurarea politicii de imigrare, promovarea educaţiei şi încurajarea investiţiilor în cercetarea ştiinţifică.

Anunţul a fost făcut chiar de Zuckerberg, printr-un articol publicat de The Washington Post. Partidul se va numi "Fwd.us" (a se citi "Forward us", în traducere "Înaintea noastra" – ), scrie ziare.com.

Potrivit lui Zuckerberg, Statele Unite au nevoie de o nouă abordare a acestor probleme, dacă urmaresc dezvoltarea economică. Asta ar include oferirea unor şanse de obţinere a cetăţeniei de către imigranţi, spune miliardarul.

"Avem o politică de imigrare foarte stranie, având în vedere că suntem o naţiune de imigranţi. Este o politică nepotrivită pentru vremurile astea", a scris CEO-ul companiei.

Zuckerberg susţine că "o reformă cuprinzătoare a politicii de imigrare începe cu securizarea eficientă a frontierelor, cu crearea unei căi către obţinerea cetăţeniei şi ar permite atragerea celor mai talentaţi oameni în cele mai grele domenii de activitate".

Printre obiectivele pe care şi le mai propune fondatorul Facebook se numară şi impunerea unor standarde înalte în educaţie, prin punerea accentului pe ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.