Liderii PAS și PPDA Maia Sandu și Andrei Năstase au lansat astăzi un apel de participare a cetățenilor la un protest de amploare ce va avea loc duminică, cu începere de la ora 14:00, în față Primăriei municipiului Chișinău în legătură cu invalidarea scrutinului câștigat de Andrei Năstase.
Ei au acuzat guvernarea PDM că ar sta în spatele invalidării scrutinului din 3 iunie.
„Au îndrăznit să fure cel mai important drept al nostru, dreptul la vot. Știam că sunt niște hoți, niște parveniți, dar Plahotniuc a arătat în aceste zile că nu este doar un hoț, ci că devine un dictator. Dacă nu-i oprim acum, în țara noastră se va stabili dictatura”, a declarat Maia Sandu.
Liderii PAS și PPDA au îndemnat oamenii să iasă în număr cât mare la protest, pentru a se opune acestui abuz fără precedent.
„Dacă ne oprim aici, ei vor trece cu buldozerele peste noi. Este nevoie ca să fim cât mai mulți. La ora 14:00, ne întâlnim în fața Primăriei. Îndemn diaspora noastră să iasă în stradă. Îndemn cetățenii noștri din diasporă să se adune în fata unui consulat al RM și să protesteze alături de noi. Sprijinul dvs este unul foarte important”, a spus Andrei Năstase.