Connect with us

Politică

MAEIE salută apelul Secretarului General al ONU privind reînnoirea eforturilor în reglementarea conflictelor înghețate

Publicat

pe

Republica Moldova împărtășește în totalitate preocuparea și apelul Secretarului General al ONU adresat statelor membre ale Organizației Națiunilor Unite, la data de 16 ianuarie 2018, de a reînnoi eforturile legate de prevenirea și soluționarea conflictelor care subminează pacea și securitatea internațională.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene salută, în particular, apelul adresat liderilor europeni de Secretarul General, Antonio Gutteres, de a acționa mai ferm în scopul reglementării “conflictelor înghețate”, prin revitalizarea mecanismelor de negociere existente, inclusiv formatul 5+2.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene reiterează importanța reglementării acestor conflicte, inclusiv conflictul transnistrean, în conformitate cu Carta ONU și normele fundamentale ale dreptului internațional, cu respectarea deplină a principiilor suveranității și integrității teritoriale.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe
Advertisement

Politică

Igor Dodon și-a cerut iertare

Publicat

pe

De către

Președintele Igor Dodon și-a cerut astăzi iertare de la toată lumea, în ultima zi înainte de post. “Dumnezeu să ne ajute să ne conștientizăm greşelile şi responsabilitatea unii faţă de alţii. Iar celor care vor ţine post, le doresc să intre în Post cu inima curată”, a scris pe pagina sa de Facebook președintele Dodon.

Oficialul a spus că, în Duminica Iertării, creștinii își cer iertare de la rude, de la persoanele apropiate, de la prieteni, vecini, cunoştinţe pentru toate păcatele şi pornirile rele.

Cu acest prilej, Igor Dodon a participat și la sărbătoarea Masleniţa, care a avut loc în Grădina Publică „Ștefan cel Mare” din Chișinău. În ultima duminică înainte de Postul Mare, mai multe popoare slave sărbătoresc ultima zi a Masleniţei (Lăsatul Secului), organizând petreceri populare.

De notat că președintele Igor Dodon își sărbătorește astăzi ziua de naștere. El împlinește 43 de ani.

Tot astăzi, Igor Dodon împreună cu soția și feciorii săi a mers la o familie cu nouă copii din localitatea Râșcova, raionul Criuleni. Familia prezidențială a mers cu mai multe cadouri, promițând că până la sărbătorile de Paște, cu suportul Fundației de Binefacere ”Din Suflet”, le va procura o locuință.

Citește mai departe

Politică

Pavel Filip la Munchen: Este în interes comun ca situaţia în regiunea Europei de Est să fie cât mai previzibilă şi stabilă

Publicat

pe

De către

Este în interesul comun de făcut astfel încât situaţia în regiunea Europei de Est să fie cât mai previzibilă şi stabilă. Rolul principal în realizarea acestui obiectiv le revine însuşi ţărilor est-europene – să devină mai prospere şi să-şi consolideze rezilienţa în faţa provocărilor interne şi externe, a declarat premierul Pavel Filip.

Declarația a fost făcută de premierul moldovean la o sesiune de discuţii interactive care a avut loc în marja Conferinţei de securitate de la Munchen, care se desfăşoară zilele acestea în capitala bavareză.

Premierul Pavel Filip a menționat că una din cele mai des auzite caracterizări a situației actuale în afacerile internaționale este imprevizibilitatea. Aceasta generează lipsa de încredere în instituții și reguli, dezorientare politică, descurajează investițiile externe, ceea ce afectează creşterea economică.

O stare de incertitudine planează și asupra Europei de Est și toate țările din regiune se confruntă cu un set de probleme similare. Prima categorie ţine de probleme interne, cum ar fi, reformele structurale, consolidarea instituţiilor democratice, lupta cu corupţia, reducerea sărăciei, modernizarea infrastructurii. A doua categorie de probleme, potrivit premierului, estegenerată de faptul că prin Europa de Est trec principalele linii de divizare geopolitică între Est şi Vest.  Și  a treia categorie, strâns legată de precedenta, ţine de relaţiile fiecărei ţări cu Rusia.

Pe lângă problemele menţionate, există şi a patra categorie care alimentează starea generală de incertitudine – şi anume lipsa unei direcţii strategice de dezvoltare pentru această regiune.

”Republica Moldova se confruntă cu toate aceste probleme în diferită măsură, dar încearcă să le rezolve sau să le diminueze. Noi promovăm o agendă ambițioasă de reforme bazate pe Acordul de Asociere cu UE”, a subliniat prim-ministrul.

Vorbind despre relaţiile Republicii Moldova cu Rusia, prim-ministrul a menționat ca este un dosar complicat.

”Noi ne dorim o relaţie echilibrată, prietenoasă cu Moscova. O relaţie în care cooperarea noastră comercială nu va fi politizată, iar dialogul va fi bazat pe respect reciproc”, a specificat Pavel Filip.

O relaţie în care se va vedea o dorinţă reală de a ajuta în reglementarea conflictului transnistrean şi de a retrage de pe teritoriul Republicii Moldova forţele militare şi muniţiile.

În finalul intervenției sale, prim-ministrul a spus că la finele acestui an în Republica Moldova vor avea loc alegeri parlamentare și autorităţile vor face tot ce este necesar pentru a asigura caracterul liber şi corect al scrutinului parlamentar.

Citește mai departe

Politică

Traian Băsescu: Alooooo! Se aude? A început Unirea!

Publicat

pe

De către

Ex-președintele român Traian Băsescu a scris, pe Facebook, că „a început Unirea”, precizând că, până în acest moment, 34 de localităţi din Republica Moldova au votat în consiliile locale unirea cu România.

”A început Unirea! Acum, când postez, 34 de localităţi din Republica Moldova au votat în consiliile locale Unirea cu România. Au fost emise Hotărâri semnate de primari şi de consilierii locali. Alooooo! Palatul Cotroceni, Palatul Victoria, Palatul Parlamentului! Se aude? A început Unirea!”, a menționat Traian Băsescu.

Fostul președinte a enumerat localităţile în care s-a votat unirea cu România.

Este vorba despre: Parcova (Edineţ); Ulmu (Ialoveni); Bardar (Ialoveni); Ruseştii Noi (Ialoveni); Puhoi (Ialoveni); Văsieni (Ialoveni); Feşteliţa (Ştefan Vodă); Opaci (Căuşeni); Goteşti (Cantemir); Săseni (Călăraşi); Nişcani (Călăraşi); Sărătenii Vechi (Teleneşti); Grătieşti (Municipiul Chişinău); Boghiceni (Hînceşti); Codreanca (Străşeni); Floreni (Anenii Noi); Târşiţei (Teleneşti); Măgurele (Ungheni); Răzeni (Ialoveni); Cucoara (Cahul); Băcioi (Chişinău); Meleşeni (Călăraşi); Ordăşei (Teleneşti); Visoca (Soroca); Bădiceni (Soroca); Drăsliceni (Criuleni); Ghiduleni (Rezina); Capaclia (Cantemir); Ursoaia (Causeni); oraşul Cimişlia; comuna Vatici (Orhei); Cioreşti (Nisporeni); Horeşti (Ialoveni); Chetrosu (Drochia).

Ultima localitate din această listă, satul Chetrosu din raionul Drochia a semnat Declarația pentru unirea necondiționată a RM cu România pe 16 februarie.

Citește mai departe
Advertisement moldova.travel

Ultimele Știri

Externe30 de minute în urmă

Arestare surpriză: Guvernatorul Băncii Naţionale a Letoniei a fost reţinut, fiind acuzat de corupţie

Guvernatorul Băncii centrale din Letonia, Ilmars Rimsevics,  şi membru al consiliului de conducere al Băncii Centrale Europene, a fost reţinut...

Reportaje1 oră în urmă

Nutriționista Cristina Cerevatenco: „Uleiurile vegetale, modificate chimic, ne afectează negativ sănătatea”

O expertiză a lactatelor comercializate în Moldova a arătat că mai multe produse de pe rafturile noastre sunt făcute cu...

Social18 ore în urmă

Un bărbat s-a aruncat de la etajul 7 al unui bloc. În apartament au fost depistați soția moartă și copilul care plângea

Un bărbat de 34 de ani s-a aruncat astăzi de la etajul 7 al unui bloc din cartierul Telecentru din...

Politică19 ore în urmă

Igor Dodon și-a cerut iertare

Președintele Igor Dodon și-a cerut astăzi iertare de la toată lumea, în ultima zi înainte de post. “Dumnezeu să ne...

Externe22 de ore în urmă

De câți bani ai nevoie pentru a fi fericit

Contrar opiniei populare, banii cumpără fericirea. Cel puțin aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii americani, care au efectuat...

Externe23 de ore în urmă

Un avion cu 66 de persoane la bord s-a prăbușit în Iran

Un avion cu 66 de oameni la bord s-a prăbuşit duminică în Iran. Aeronava ATR-72 aparținând companiei Aseman Airlines decolase...

Externe23 de ore în urmă

O şcoală din România a fost transformată în Muzeul Mărţişorului, unic în lume

O şcoală dintr-o comună gorjeană, care în al Doilea Război Mondial a fost grajd, a fost transformată în Muzeul Mărţişorului,...

Advertisement

Opinii