La Frankfurt doi saci cu buletine de vot, livraţi greşit către un alt terminal. Greşeala a fost reparată

Doi saci cu buletine de vot, din şase expediaţi de Chişinău prin poşta diplomatică către secţiile de votare de peste hotarele republicii, au fost la aeroportul din Frankfurt direcţionaţi din greşeală spre un alt terminal cargo, a menţionat pentru presă preşedintele Comisiei Electorale Centrale Iurie Ciocan.

Totodată, el a precizat că reprezentantul Ministerului Afacerilor Eterne, care a însoţit sacii, a observat direcţionarea greşită a celor doi saci şi a atenţionat angajaţii Aeroportului. În timp de circa o jumătate de oră, greşeala a fost reparată, a menţionat Iurie Ciocan.

Preşedintele CEC a precizat că, potrivit legislaţiei internaţionale cu privire la poşta diplomatică, sacii au rămaşi sigilaţi.

De notat că, compania aeriană a impus interdicție și nu a permis ca buletinele de vot să fie ridicate la bordul avionului ca bagaj de mână, deoarece au cântărit mai mult de 32 de kilograme.

Moldova.ORG reaminteşte că R.Moldova va deschide la 30 noiembrie 95 secţii de votare peste hotarele ţării. Fiecare secţie va primi numărul maxim,admis de legislaţie, de trei mii de buletine de vot.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.