Connect with us

Opinii

Iubind în taină… 60 de ani

Publicat

pe

„Am fost căsătorit cu soția aproape jumătate de veac, până a decedat acum șase ani în urmă. Am două fiice minunate și trei nepoți deja mari. Am iubit întotdeauna bărbați, dar nimeni niciodată nu și-a dat seama că sunt gay. Precauția cu care mi-am trăit viața m-a ajutat să-mi păstrez statutul, locul în societate și poate viața”. Așa și-a început Andrei povestea pe care așteptam demult să o ascult.

Grupul homosexualilor de vârsta a treia se adună periodic în sediul Centrului GENDERDOC-M. Uneori pentru a discusta problemele psihologice ori de sănătate cu care se confruntă, alteori pentru a depăna amintiri și a-și alina singurătatea.

La GENDERDOC-M se întâmplă mult mai rar să întâlnești oameni de vârsta a treia. Mai des, întâlnești tineri care vin să ceară ajutor, literatură, sfaturi ori consiliere psihologică. Seniorii însă comunică puțin și niciodată cu oamenii noi. De aceea am așteptat mai mult de un an prima discuție sinceră cu câțiva dintre ei.

Dintre cele 17 persoane care au venit la întrunire, mai mult de jumătate au fost sau mai sunt căsătoriți cu femei, evident. Unii spun că le-au iubit în felul lor – prietenește. Dar recunosc că mariajul a fost o condiție indispensabilă pentru a-și găsi un loc de muncă, a-și crea un statut social și a-și ascunde mai bine emoțiile și felul de a fi.

Andrei spune că nici soția, nici oamenii din jur nu au intuit vreodată că este homosexual, ori au aflat vreodată despre poveștile sale de dragoste.

„Atitudinea față de persoanele LGBT a fost dintotdeauna negativă, în special în Uniunea Sovietică, în sate.  Întotdeauna trebuia să fii foarte precaut. Informație despre homosexuali nu era deloc. Homosexualitatea era împotriva legii, respectiv și cetățenii de rând vedeau criminali în homosexuali. Dar restricțiile și pericolul la care eram supuși nu puteau inhiba adevăratele sentimente. Oricum ne găseam unii pe alții. În discuții, făceam aluzii și dacă persoana tot era gay, înțelegea imediat. Nu e nevoie de foarte multe explicații și definiții ca să înțelegi ce se întâmplă cu adevărat  în mintea sufletul și inima ta.”

Viața lui Andrei, ca și a celorlalți bărbați homosexuali  din generația sa, a fost o luptă continuă între adevăr și autoconservare.  Niciodată nu își permitea să lege prietenii publice cu iubiții săi.

„Niciodată nu am recunoscut în fața nimănui că sunt homosexual. Știam doar eu și partenerul meu. Și cu partenerul nu aveam nici măcar relații de prietenie. Ne salutam când ne vedeam în public ca niște cunoștințe întâmplătoare, alteori chiar treceam pe alături, ca niște străini. Am fost întotdeauna foarte atent. Am fost persoană publică, ar fi fost groaznic pentru mine să se afle adevărul.”

Frica față de adevăr a rămas la fel de mare chiar și acum, când dependența de societate și statut nu pare a fi la fel de mare. Mai mult, Andrei crede că perioada în care a trăit a fost una frumoasă, indiferent de greutățile prin care a trecut.

„Fiecare generație are avantajele sale și provocările sale. Tinerii de azi au condiții mai bune când e vorba de informație și s-ar părea că le este mai simplu să întâlnească alte persoane cu care să comunice. Dar sunt și dezavantaje –  online nu știi niciodată peste ce provocatori dai. Comunicarea față în față e mult mai sigură. Nu cred că homosexualilor din noua  generație le este mai ușor. Vorbind deschis despre faptul că sunt gay, ei sunt nevoiți să se confrunte față în față cu homofobia, cu ura societății, care aruncă cu roșii și ouă în ei. Nu cred că le este mai ușor decât nouă, care ascundeam adevărul”.

Chiar dacă atitudinea societății s-a schimbat vizibil, Andrei rămâne de părere că trebuie să-și ascundă identitatea:

„Orice informație poate fi îndreptată împotriva ta, în orice moment, mai ales în Moldova. Aici dacă vrei să compromiți un om, să-l înjosești în cel mai urât hal, îi zici homosexual. Vedeți cum fac politicienii, când nu mai au argumente împotriva cuiva, inventează că e homosexual și societății nici nu-i trebuie argumente, automat devine personaj negativ.  E greu să trăiești în Moldova cu această etichetă.”

Zice, totuși, că homofobia promovată de presă nu-l mai deranjează demult. Și-a creat un soi de imunitate trăind o viață întreagă printre homofobi. Îl amuză, însă, discursurile care sugerează că homosexualitatea ar fi o modă împrumutată din vest.

„Nu am avut niciodată probleme să întâlnesc alți bărbați homosexuali. Chiar dacă nu era Internet ori informație accesibilă. Chiar și în localitățile mici, în sate, era simplu să găsești pe cineva. Evident că despre aceste relații știam numai noi. În orașele mai mari, erau locuri speciale în care ne dădeam întâlnire. În parcul central, pe atunci se numea Parcul „Pușkin”, ne vedeam adesea. Cred că noile cunoștințe erau mai accesibile atunci decât acum. Erau și atunci provocări. Și poliția organiza provocări. Cel mai periculos era dacă te prindea poliția, pentru că imediat avea să se afle la servici despre asta. Și asta însemna, de regulă, finalul carierei. Era cel mai grav lucru care putea să ți se întâmple. Am ajuns și eu pe mâna poliției, dar funcția pe care o dețineam m-a ajutat să soluționez problema. Indiferent de impedimente și restricții, oamenii dintotdeauna găseau căi să se vadă , să fie împreună. Nu poți merge împotriva ta.”

Andrei, ca și ceilalți bărbați de vârsta lui, cu care se întâlnește periodic la Centrul GENDERDOC-M, pare a fi împăcat cu viața sa, se simte mulțumit, dar recunoaște că și-ar fi dorit să întâlnească bătrânețea alături de persoana iubită, nu în singurătate:

„Sigur că uneori mă gândesc că ar fi bine să am alături persoana iubită, dar dorințele nu coincid întotdeauna cu posibilitățile. Dacă aș trăi cu un bărbat, niciodată nu aș putea ascunde asta de ochii lumii. Chiar și așa, trăind departe unul de altul, se întâmplă când moare unul dintre parteneri, celălalt să plângă tare la înmormântare. Atunci e evident pentru toată lumea că între ei a fost mai mult decât prietenie. Dar nu e bine să-ți permiți așa ceva. E nevoie de sacrificiu, de răbdare.”

Citește mai departe
Advertisement

Opinii

Opinie despre automobilele transnistrene: Facem un pas mare înapoi în calitate de stat suveran

Publicat

pe

De către

Astăzi am plecat cu un gust amar de la ședința organizată în Guvern de Biroul de Reintegrare. S-a propus discutarea admiterii automobilelor din zona transnistreană în circuitul internațional.

În rezultatul mecanismului propus Moldova va avea 3 regimuri de înmatriculare a automobilelor. Mecanismul standard cu numere moldovenești, unicul de care pot beneficia cetățenii de pe malul drept al Nistrului, regimul de numere transnistrene care pot circula liber și pe malul drept al Nistrului, cu toate consecințele de lipsă a înregistrării în registrele naționale și se mai propune un hibrid (fără ca să fie eliminată versiunea veche de înregistrare) – numere neutre cu care transninstrenii să poată circula peste hotare și care nu vor avea simbolica Republicii Moldova.

Cred că este de prisos să menționez că prin astfel de proiecte se subminează suveranitatea Republicii Moldova și efectiv este legiferat regimul de la Tiraspol prin politica pașilor mici. În același timp astfel de proiecte reprezintă riscuri majore pentru disciplina fiscală și colectările la buget. Acest mecanism crează premise noi pentru evitarea regimului de import de automobile standard și alimentarea regimului de la Tiraspol cu resurse noi financiare, înmatricularea automobilelor în regimul nou prin scheme de corupție, care nu lipsesc nici pe malul drept și nici pe malul stâng al Nistrului.

A fost adus drept argument modelul German de numere regionale. Dar în Germania numere regionale au TOATE regiunile, nu una. Haideți atunci Moldova să decidă o politică nouă de numere cu însemne regionale pe ÎNTREG teritoriul Moldovei și să avem numere distincte de Călărași, Soroca, Hâncești etc…. pe lângă cele de la Tiraspol și Râbnița. Argumentarea este primitivă și deloc echivalentă. De asemenea sunt sigur că în Germania NU figurează regimuri de import diferite și preferențiale pentru anumite regiuni. Dacă legiferăm așa proiecte pentru regiunea de est a țării, acest principiu trebuie să fie aplicat în toate regiunile țării și fiecare raion să-și facă propria politică de import automobile…. Ridicol? Da. Dar anume o astfel de soluție promovează Biroul de reintegrare și OSCE inclusiv…. acoperindu-se cu standarde tehnice de design a plăcuțelor, care nu au nici o legătură cu ce facem noi ca națiune, cum ne organizăm ca stat reîntregit…

Odată aprobat acest proiect, noi facem un pas mare înapoi în calitate de stat suveran, punem o piatră grea în transnistrizarea Moldove și în legalizarea conflictului veșnic pe teritoriul Moldovei, instituim regimuri fertile pentru corupție și evaziune fiscală care se așează pe umerii cetățenilor din dreapta Nistrului. Acesta este încă un pas spre confirmarea statuului de stat falit.

Sergiu GAIBU

Citește mai departe

Economie

Expert: Republica Moldova a beneficiat de cel mai redus volum de granturi din ultimii zece ani

Publicat

pe

De către

În anul 2017 Moldova a primit cel mai mic sprijin de la partenerii externi din ultimii zece ani. Astfel, volumul granturilor primite a fost de doar un miliard de lei cu 2 miliarde de lei mai puțin decât a fost planificat inițial, scrie pe blogul său economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță.

Tendința neplăcută se menține deja al treilea an consecutiv. Iar suma totală a ratărilor în ultimii 3 ani se ridică la 6,1 miliarde lei.

Creșterea masivă a suportului extern sa văzut foarte clar în perioada 2013-2014 când sprijinul financiar extern sub  formă de granturi a ajuns la 4 miliarde de lei.

Acest sprijin trebuia să crească și în următoarea perioadă și să ajungă la cel puțin 8 miliarde de lei anual. Însă din nefericire acest lucru nu a avut loc.

Autoritățile Republicii Moldova au obligația în regim de urgență să restabilească relația de încredere cu partenerii externi fără de care este imposibilă susținerea financiară a țării.

Fără suport extern Moldova nu are cum să-și dezvolte infrastructura sa care se află într-o stare deplorabilă, nu are cum realiza reformele necesare și nu poate crește competitivitatea economiei și a produselor sale atât pe piața externă cât și internă.

Citește mai departe

Alegeri

Electorala 2018 // Situația partidelor unioniste. Unionismul suicidal (I)

Publicat

pe

De către

O incursiune în istoria alegerilor locale generale. Cazul Chirtoacă

Poziția partidelor unioniste e clară. Atât Partidul Liberal, cât și Partidul Unității Naționale, mizează pe alegătorii fostului primar Chirtoacă. Problema e că aceștia abordează acest electorat ca pe unul exclusiv unionist. Ceea ce nu este tocmai adevărat.

tricolorul și panglica Sf.Gheorghe, sursa:flux.md

În cadrul alegerilor din 2007, Dorin Chirtoacă câștigase alegerile cu un slogan care încă nu făcea trimitere la Unire. „Un primar tânăr, o echipă liberală — o capitală europeană!”, anunțau bilboard-urile. Chirtoacă prezenta pentru mulți antiteza perfectă pentru climatul politic de atunci – PCRM era încă la guvernare și în plină forță, Serafim Urecheanu devenise deputat, iar PPCD dezamăgise pe toți prin alianța cu PCRM. Dorin Chirtoacă era un politician tânăr, în care alegătorii Chișinăului investiseră speranțe. Era perceput ca o întruchipare a renașterii politicului autohton. Chiar dacă PL era cunoscut pentru simpatiile sale față de cauza Unirii, acesta încă nu se manifesta ca un partid exclusiv unionist.

În 2011, liberalul câștigase încă un mandat. Sloganul de atunci al acestuia era „Împreună cu Dorin Chirtoacă pentru Chişinău!”. Numele lui era deja bine cunoscut. Acesta era perceput de toți ca un primar care nu a putut să se manifeste la potențialul maxim din cauza guvernării comuniste, care îi crea tot felul de impedimente. Un primar care a fost de partea protestatarilor pe 7 aprilie. Alegătorii i-au mai oferit o șansă. În acea perioadă PL, la fel, încă nu miza pe slogane unioniste. A fost chiar și un episod când Chirtoacă a purtat de 9 mai, două panglici – tricolorul și panglica Sf.Gheorghe.

În 2015, Dorin Chirtoacă lua al treilea mandat. Se întâmpla în contextul în care PD și PLDM aveau imaginea pătată din cauza miliardului furat, iar PL era încă în relații bune cu Platforma (pe atunci) Civică „Demnitate și Adevăr”, care încă mai avea puteri să adune oameni la proteste. Ce a urmat a însemnat declinul Partidului Liberal.

Mihai Ghimpu agresat de protestatari, sursa: realitatea.md

PL a intrat în conflict cu Platforma DA, iar în ianuarie 2016 a votat investirea guvernului Filip. Apoi, la alegerile prezidențiale de anul trecut, în loc să-și reabiliteze imaginea, liberalii au participat la alegeri, iar Mihai Ghimpu a acumulat doar 25 de mii de voturi. Apropo, au fost primele alegeri când PL a folosit slogane exclusiv unioniste „Moldova are viitor în România!”, „Uniţi pentru Unire!”. PL, cu alte cuvinte, în vremurile sale de criză, s-a transformat într-un soi de PNL al Vitaliei Pavlicenco.

Rigiditatea politicului autohton

Marșul Centenar, martie 2018. sursa: pl.md

Imaginația liderilor noștri politici este extrem de limitată, rigidă, deci lipsită de flexibilitate. Adică exact contrariul a ceea ce presupune implicarea în jocurile politice. Partidele noastre  nu mai știu cum să obțină capital politic. Toate mizele lor se rezumă la același format vechi Est/Vest, Pro Europa/Pro Rusia. Acest format a fost epuizat la extreme și nu mai poate genera noi voturi. Opoziția dată este mult prea bine conturată pentru a permite, de exemplu, unui alegător PSRM să voteze un candidat proeuropean sau invers. Și cum în fruntea orașului s-a aflat mai mereu un candidat cu viziuni „pro-occidentale”, anume acest segment are cel mai mult de pierdut. Susținătorii așa-ziselor partide de stânga, în lipsa altor alternative decât Vest/Est, sunt mult mai motivați să iasă la vot. Câștigarea alegerilor locale înca mai prezintă un deziderat nerealizat. Aceștia încă nu au apucat să trăiască experiența regretului pentru votul acordat.

După Marșul Centenarului de pe 25 martie, cum era de așteptat, cei care se întitulează stataliști și ceilalți care se prezintă drept unioniști s-au angajat într-o discuție, nu atât tâmpită, cât reprezentativă pentru modul în care se discută și se practică politica la noi în țară. Asemenea adolescenților, aceștia s-au angajat în dezbateri despre numărul celor prezenți la manifestare – o luptă pentru niște abstracțiuni de valoare, poate doar în contextul în care aceasta s-ar fi desfășurat într-o grădiniță sau în clasele primare. Nu și în politică.

Nu poți obține un avantaj politic ignorând cifrele, un lucru pe care ambele tabere refuză să-l facă, mizând pe succesul de scurtă durată pe care această ignoranța le-ar oferi-o. Partidele unioniste refuză să îmbrățișeze realitatea. Nu mă refer la idealurile invocate de ei, ci la cum aceștia luptă pentru putere, pentru realizarea acestora.

Ceea ce lipsește curentului unionist este o bază materialistă. Refuzul de a se adapta la realitatea schimbătoare e în dauna acestei mișcări, ce încă mai prezintă un mare potențial de a aduna oameni. O caracterstică esențială pentru un grup care își propune schimbări revoluționare. Însă unionismul pierde teren. Pierde din cauza propriilor gafe.

Partidele Unioniste la ora actuală

Un bun analist unionist și-ar fi început pledoaria în modul următor:

„De ce au fost atât de puțini oameni în Piața Marii Adunări Naționale? De ce au participat, preponderent, doar persoane de vârstă medie sau înaintată? Care sunt cauzele reale a unei prezențe atât de mici?” Însă acest bun analist unionist întârzie să apară.

În climatul politic actual, unionismul nu mai este o prioritate. Tinerii care susțin unirea, nu sunt neapărat adepți ai partidelor unioniste, iar majoritatea din ei sunt plecați peste hotare.

Ce comportament manifestă partidele unioniste? Poziția PUN e clară. Principalele sale avantaje politice sunt Băsescu și imaginea șifonată a PL. Aceștia mizează pe pasivitate și pe acțiunile autocompromițătoare ale partidului. O poziție destul de rațională în contextul în care PL, în mare parte, cam cu asta se și ocupă. Candidatura lui Munteanu nu face decât să confirme și mai mult statutul de partid aflat în cădere liberă a PL. Valeriu Munteanu nu are nici imaginea și nici capacitățile necesare pentru a acumula capital politic. Munteanu s-a aflat mereu sub tutela lui Ghimpu. Acesta s-ar putea aștepta, cel mult, la un transfer de imagine din partea lui. Un lucru care nu-l avantajează în niciun fel. Cea mai rațională mișcare politică ar fi fost să nu participe la alegeri, speculând pe lipsa de onestitate și legalitate a acestora, făcând, totodată, apel la demiterea prematură a lui Chirtoacă. La justiția selectivă din Republica Moldova. Acest lucru le-ar fi oferit o perioadă de reabilitare necesară pentru a-și spăla imaginea și a identifica un nou lider. Totodată, aceștia ar fi putut folosi această perioadă pentru o analiză adecvată a PUN. Ba mai mult, lăsându-i să se compromită în cadrul alegerilor, și-ar fi confirmat statutul de prima preferință a simpatizanților Unirii.

Nici poziția PUN nu e una destul de promițătoare. Riscul e mare, iar dacă două partide unioniste nu vor obține un scor bun, atunci acest curent cu greu își va restabili dezirabilitatea. Liderii de opinie unioniști ca Petru Bogatu, care îndeamnă electoratul unionist să voteze candidatul PUN, își dau prea bine seama că mulți simpatizanți PL nu vor accepta un asemenea gest. Aceștia fac nimic altceva decât jocul Partidului Democrat de a șlefui calea Silviei Radu, candidatul neoficial al lui Plahotniuc, spre turul II. Iar cel din urmă, cu regret, este singurul lider politic care ține cont de dinamismul conjuncturii politice.

Situația electoratului unionist este una delicată, dar nu fatală. Uneori, trebuie să faci un pas înapoi pentru a vedea mai bine lucrurile, dintr-un unghi mai mare. Nu trebuie de renunțat la Unire. Nu-i acesta mesajul pe care încerc să-l transmit. Ceea ce ar trebui să facă electoratul unionist, după părerea mea, e să nu renunțe la Unirea prin integrare europeană. Ceea ce ar presupune și anumite schimbări de rang social. Schimbări palpabile inclusiv pentru locuitorii Chișinăului. Pentru a menține un asemenea curs e nevoie de oameni. Puterea se obține prin votul oamenilor, dar aceștia au nevoie de condiții materiale adecvate. Ideile izolate ce nu pot fi puse în practică sunt inutile. Capitala are nevoie, în primul rând, de un bun administrator cu un program electoral bine definit. Unul care va ști să-și instrumentalizeze activitatea în folosul tuturor cetățenilor. Un candidat care va crea acele condiții necesare pentru ca cetățenii să-și dorească să trăiască în continuare în acest oraș.

Citește mai departe