Ghimpu: În Moldova, liderul unui partid, pe de o parte vorbeşte despre valori, iar de cealaltă comandă omoruri

În Moldova s-a creat o situaţie foarte interesantă când, pe de o parte preşedintele unui partid vorbeşte despre valori, despre oameni, iar de cealaltă – efectuează tranzacţii cu omoruri la comandă. Despre aceasta a declarat preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, la postul de televiziune TVC21.

În acest mod, potrivit lui Ghimpu, Moldova s-a dovedit a fi acea ţară unde preşedinte de partid este un om care face tranzacţii cu omoruri la comandă, iar asta „e foarte serios”. „Nu pot să spun ce preşedinte de partid, dar acum se menţionează două nume şi ambii sunt preşedinţi de partid. Aceasta e serios. Proca spune una, altul [Ion Druţă] spune altceva. Am unele întrebări. În această situaţie văd anumite fapte care varsă lumină pe unele circumstanţe. Iar aici e vorba despre eliberarea până la finalizarea termenului, e vorba de eliberarea paşaportului”, a declarat Ghimpu.

Potrivit lui, la momentul actual, s-a creat o asemenea situaţie în care „preşedintele, pe de o parte conduce un partid pro-european, discută despre valori, iar de cealaltă comandă omoruri”. Anterior, într-un interviu pentru Jurnal TV, killerul Vitalie Proca a spus numele adevăratului comanditar al tentativei de omor a „bancherului negru” Gherman Gorbunţov – acesta s-a dovedit a fi liderul partidului de guvernământ, preşedintele PDM, oligarhul Vladimir Plahotniuc.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.