Politicienii din România și RM îl critică pe ambasadorul SUA pentru declarații “anti-unioniste”

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, fostul președinte român, Traian Băsescu și fostul premier moldovean, Ion Sturza, se arată nemulțumit de declarații făcute de ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, James Pettit, care a spus că “Moldova nu este România”.

“Este profund regretabil că Excelența Sa face afirmații care, nu doar că lezează suveranitatea R. Moldova și dreptul cetățenilor de a-și decide singuri destinul, dar ne aduce în memorie strategia diplomației imperiale ruse, care, prin domnul ambasador Kuzmin, de tristă amintire, intervenea în chestiunile identitare din R. Moldova, spunând ce manuale ar trebui să folosim, ce limbă vorbim și, în general, cum să ne identificăm ca neam”, a declarat Ghimpu.

Potrivit fostului președinte al României, declarațiile lui Pettit sunt “similare cu cele din vremea lui Stalin şi dragi propagandei lui Putin”.

“Marea întrebare este dacă Ambasadorul James Pettit a exprimat puctul de vedere oficial al SUA sau, pur şi simplu, vorbele scoase pe augusta-i guriţă reflectă grave carenţe de cunoaştere a spaţiului în care îşi îndeplineşte misiunea.”, a adăugat Băsescu.

Declarații similare au făcut și fostul premier Ion Sturza, dar și fostul politician creștin-democrat Vlad Cubreacov.

SCRISOARE DESCHISĂ DOMNULUI JAMES PETTIT, AMBASADOR EXTRAORDINAR ȘI PLENIPOTENȚIAR AL SUA LA CHIȘINĂU

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.