Deputații au votat Declarația cu privire la neutralitatea permanentă a Republicii Moldova

Deputații au votat astăzi Declarația cu privire la inviolabilitatea suveranității, independenței și neutralității permanente a Republicii Moldova. Hotărârea a fost votată cu votul a 62 deputaţi PCRM; PSRM, PDM şi deputaţii care au părăsit rândul comuniştilor.

Proiectul Declaraţiei a fost propus încă săptămâna trecută de către deputații comuniști și a provocat dezbateri aprinse în plenul Legislativului. Totuşi, atunci subiectul nu a fost supus votului din lipsă de cvorum în sala Parlamentului.

În declaraţia dată se arată că Parlamentul va trebui ”să confirme devotamentul față de principiul constituțional care stabilește că Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil, să reitereze statutul de neutralitate permanentă a Republicii Moldova, să depună  toate eforturile pentru menținerea și consolidarea statalității Republicii Moldova ”.

De asemenea, potrivit documentului, „Parlamentul își asumă, în limitele competențelor, obligația de perfecționare a legislației Republicii Moldova în vederea contracarării și inadmisibilității atacurilor asupra principiilor constituționale ale independenței și neutralității țării noastre, inclusiv prin stabilirea înăspririi răspunderii pentru astfel de acțiuni”.

Săptămâna trecută documentul a fost criticat de Partidul Liberal şi Liberal Democrat, însă susţinut de formaţiunile de stânga: Partidul Comuniştilor, cel al Socialiştilor, cei 14 transfugi ex-comunişti. De asemenea, documentul a fost susţinut şi de Partidul Democrat, care face parte din majoritatea parlamentară pro-europeană. Democraţii şi-au motivat decizia prin faptul că proiectul Declaraţiei este scris într-in limbaj neutru şi echilibrat.

“Este o temă importantă pentru Moldova. Guvernul este obligat să ia măsuri să consolideze statalitatea țării. Parlamentul ar trebui să dea un mesaj clar populației pentru a sprijini acest text”, a declarat atunci preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.